Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fosta șefă a Autorităţii Electorale Permanente a fost pusă sub control judiciar

Fosta șefă a Autorităţii Electorale Permanente a fost pusă sub control judiciar

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost pusă, miercuri, sub control judiciar de procurorii DNA Ploieşti, într-un nou dosar în care aceasta ar fi inculpată pentru trei infracţiuni.

DNA Ploieşti a început, miercuri, urmărirea penală a fostului preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente Ana Maria Pătru, după ce solicitarea acesteia de recuzare a celor doi procurori de caz a fost respiunsă de CSM, au declarat surse judiciare.

La ieşirea din sediul Parchetului, Pătru a afirmat că nu a dat nicio declaraţie în faţa procurorilor de la Ploieşti, punctând că a fost pusă sub control judiciar. 

În decembrie 2016, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşti sub acuzaţia că a primit mită de la firma Siveco, constând în contravaloarea unui apartament şi a unui autovehicul pentru a asigura derularea, în bune condiţii, a unor contracte pe care compania le avea cu AEP. 

Subiecte în articol: ana maria patru control judiciar
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului