Avînd în vedere unele controverse apărute în spațiul public privind modul în care a fost negociat programul SAFE pentru România, în valoare de 16,7 miliarde de euro, am solicitat opinia unor militari de carieră, cu experiență îndelungată în MApN.
Generalii Mircea Mîndrescu, Cristian Barbu, Virgil Bălăceanu și Marius Crăciun explică ce înseamnă pentru România investițiile din aceste împrumuturi și cum ar fi putut fi abordate achizițiile.
Gen. Mircea Mîndrescu: În SAFE detectăm o abordare clasică, care pare depășită
Analiza și observațiile generalului Mircea Mîndrescu:
„Ceea ce ştim este că ne împrumutăm 17 miliarde de euro la o dobândă care ni se spune că va fi avantajoasă pentru a ne întări capacitatea de apărare în context european. Au mai răzbit informaţii şi despre unele programe.
Evident, în ce priveşte cele 17 miliarde există aspecte de legalitatea şi oportunitate. Cele de legalitate privesc legislația europeană generală şi cea specială cu normele noastre. Toate regulile sunt acolo, sunt clare şi vor trebui respectate. Abaterile trebuie să se soldeze cu consecinţele legale.
În ce priveşte oportunitatea, aici nu prea există pentru noi, cei care plătim.
Deciziile din domeniul înzestrării trebuie să reprezinte suma a mai mulţi vectori care îşi au originea în mai multe domenii: politic, militar (strategic, operativ, tactic), tehnico – financiar, naţional psiho -moral, pentru a le menţiona doar care sunt, în principiu, cele mai importante.
Din punct de vedere politic, deciziile militare în acest domeniu conduc la deschiderea versus închiderea de culoare politice. Au consecinîe nu numai pe termen scurt. O capabilitate se construiește în mulţi ani şi poate fi în portofoliu peste 40 ani. Alegerea unei ţări ca furnizor a ţinut cont de toate implicaţiile?
Din punct de vedere militar, este importantă şi ideea cheie care comandă gândirea întrebuințării acestora, adică doctrina militară.
În esenţă, problema fundamentală pe care o doctrină ar trebui să o rezolve este cea care vizează modalitatea în care o naţiune, o armată, gândeşte că va fi superioară adversarului, că va fi asimetrică cu acesta, în scopul atingerii obiectivelor militare (subordonate celor politice).
Sub ochii noştrii, avem două cazuri. Ucraina, care a negat ceea ce se numea superioritatea rusă, şi Iranul care dă dovadă de o mare rezilienţă în faţa presiunii americane. Cu alte cuvinte, şi Ucraina şi Iranul au ales căi doctrinare şi strategice care, s-a apreciat, pot atenua din superioritatea (deci asimetria) clasică adversarului. Au căutat ca asimetriei convenționale să opună o asimetrie neconvenţională în scopul remodelării paradigmei strategice şi conferirii unei şanse de câştig.
Au pornit de la premisa că dacă rămâi inferior în raportul general de forţe, nu căştigi. Au căutat o abordare strategică care să conducă la un raport general de putere favorabil, în pofida unor inferiorităţi materiale clasice evidente. Consecinţele acestor alegeri sunt vizile în cele două teatre de acţiune strategică. Lecţia pe care au identificat-o şi pe care au căutat să o transforme în lecţie învăţată este că dacă rămâi inferior nu câştigi şi de aceea este nevoie de inventivitatea în abordarea strategică şi operaţională şi adaptabilitate rapidă.
Din punct de vedere tehnic financiar, trebuie să-ţi permiţi să cheltui acei bani şi să faci astfel încât nu doar să cumperi ci să te dezvolţi. Să înveţi, să creşti.
Toate aceste, şi altele, în principiu. Dacă ne uităm la mănunchiul de programe (şi SAFE şi cele finanţate din bugetul naţional), detectăm o abordare clasică, care pare a începe a fi depăşită. Sper că cei care ai decis au analizat gradele de eficienţă şi supravieţuire pe câmpul de luptă pe care categoriile de tehnică pe care au decis să le cumpere le-au demonstrat în războaiele actuale. Sper că, de asemenea, s-a ţinut cont de nivelul de operativitate şi disponibilitatea tehnică a armamentului şi tehnicii respective, că s-au avut în vedere aspectele logistice privite lato sensu.
Nu ştim cum au arătat jocurile de război care au validat arhitectură operaţională care a validat nevoia armamentului şi tehnicii pe care le cumpărăm. Putem spera că cei care au decis nu au făcut-o având în vedere războaiele trecute (greșeala frecventă a statelor majore militare) şi pe cele cărora am putea fi forţaţi să le facem în viitor.
Gen. Cristian Barbu: Un amestec de soluții bune și mai puțin bune
Analiza și observațiile generalului Cristian Barbu:
1. Blindatele PIRANHA 5 - fără cerințe pentru creșterea protecției anti dronă, modelul fiind acum depășit.
2. Platforme de transport auto, adică echipamente de logistică auxiliară, fără adaptări la nevoile de protecție personal îmbunătățire, conform condițiilor operativ-tactice actuale.
3. Centrul de operații tactice pentru apărare anti aeriană - nu are capabilități multivalente în corelare cu dotarea noastră actuală și de perspectivă, ținând sesma de echipamentele SUA.
4. Vedeta pentru scafandri - e bună, dar nu ajută prea mult ca și capabilitate activă de apărare. Se putea cere o soluție multirol.
5. Nava de patrulare – sunt prevăzute sarcini absolut minime pentru apărare în Marea Neagră. Cererea putea fi convergentă cu necesarul imens pe tema apărării navale.
6. Elicopterul multi-misiune - ceva ce nu este certificat ca fiind corect și util înarmat, o variantă de compromis fără istoric în operații militare reale.
7. SLN Strike-Missile - singurul punct absolut util, dar cantitativ subevaluat.
8. MLI pe șenile - ceva mort din fașă! Mobilitate redusă in câmpul tactic specific României, ineficient în apărarea urbană!
9. Blindatele SKYNEX - bune pentru ceva ce se poate întâmpla la noi, dar solicită multă logistică pentru o eficiență relativ mica. Are mult personal și mentenanță costisitoare.
10. Skyranger35 - o soluție mai puțin utilă pentru condiții tactice cu manevrabilitate ridicată în zone urbane și adiacente. Costisitor ca mentenanță și necesită platformă de transport.
11. Radare Gap Filler - absolut utile!
12. Rachete sol-aer cu bătaie medie - program util, dar necesar a fi in corelație cu celelalte componente ale sistemului național de apărare anti aeriană.
13. Muniții loitering - o achiziție utilă, în perspectiva că soluțiile tehnice vor fi adaptate periodic, în funcție de avansul tehnologic.
14. Millennium - ceva ce este necesar, dar aproape inutil pentru situația noastră. Era nevoie de ceva mai eficient, cu o serie de caracteristici tehnico-tactice adecvate misiunii viitoare a purtătorului naval.
15. Muniție calibru 35 mm - să cumpărăm pentru că altă soluție nu avem (cel puțin acum).
Gen. Virgil Bălăceanu: Lipsa de transparență în toate etapele duce acum la un val masiv de contestații
Analiza și observațiile generalului Virgil Bălăceanu, președintele de onoare al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România:
În primul rând de întrebarea, de ce nu au fost abordate în toate etapele, toate cele 21 de programe, cred că Parlamentul putea decide acest lucru și era necesar!
Între cele șase programe care nu au intrat în Parlament este și cel privind soluția software de Comanda Control, ori achiziția unui asemenea soluții de pe piața externă va exclude actuala soluție software, intrată în dotarea Armatei României printr-o licitație deschisă, în urmă cu patru ani, produsă de o companie cu capital majoritar românesc!
Tot în cele șase, este și o parte din muniția AA de 35 mm, aproximativ 100.000 proiectile, pe care le asociez la celelalte 400.000 care au fost aprobate de Parlament. Dar nu știm care este producătorul autohton. Și vorbim de aproape o jumătate de milion de proiectile!
Lipsa de transparență în toate etapele duce acum la un val masiv de contestații, ori transparența, indiferent de procedura de achiziție adoptată, ar fi permis o strategie de comunicare adecvată a MApN, dincolo de rolul asumat de unic comunicator al ministrului apărării!
În consecință, multe întrebări, inclusiv cele de mai sus, rămân fără răspuns și creează suspiciunea unei politici de atribuire a contractelor "deja vu".
Fără doar și poate trebuia exclusă varianta de monopol a majorității contractelor către Rheinmetall, totodată gasindu-se soluții pentru implicarea unui număr cât mai mare de operatori economici din România!
Salut soluția legata de Șantierul Naval Mangalia și am să mă explic de ce este nevoie de o infrastructură de producție, modernizare și mentenanță mai largă, fara a ne limita la șantierele navale Galați și Constanța!
Respectând un asemenea principiu, coroborat cu găsirea unor soluții de costuri mai mici și de comunalitate a echipamentelor, respectandu-se per ansamblu procentul de producție în UE, soluția de MLI Redback ar fi fost salutară, prin asocierea cu producția de obuziere autopropulsate K 9, tot sud-coreene , cu obligativitatea unor investiții/ vezi șantierul naval Mangalia cu Rheinmetall, producție integrată la Uzinele Mecanice Moreni și Mizil! Mai ales că la Moreni, un producător român dezvolta o platformă blindată multifuncțională VLAH!
Sigur, ar fi putut putut avea de lucru și Auto Mecanica Mediaș, dincolo de Cobra cu Otokar/ Turcia, cu o profilare pe mentenanță, modernizare sisteme AA - vezi Gepard, Skynex, Skyranger - dar și muniție de 30/ 35 mm. Ținând seama de cantitatea mare de muniție AA ce trebuie produsă până în 2030, apx 500.000 de lovituri și nevoile externe și la alte uzine de produse speciale, precum Dragomirești, Plopeni șamd.
În privința dronelor, fie de informații, fie kamikaze , nu cred că avem vreo implicare a producătorilor români, lucru foarte grav, în condițiile războaielelor dronelor, producția internă este determinantă!
Aș mai avea un punct, nu știu dacă cerințele operaționale pentru IRIS-T cuprind și capabilități pentru rachetele balistice!
Închei prin a spune că mi se pare straniu că SAI merge către MAI! MAI, SRI, STS au propriile lor programe. Ori, din SAI, doar pistolul este dominant la MAI, pușca de asalt, pușca mitralieră și mitraliera de companie sunt predominant ale Forțelor Terestre Române!
Și ar mai fi o întrebare legată de SIG SAUER : în SUA au trecut la calibrul 6,8. Noi rămânem pe 5,56, sau revoluționăm și noi?
Gen. Marius Crăciun: SAFE e foarte util României, dar nu rezolvă toate problemele Armatei
Analiza și observațiile generalului Marius – Dumitru Craciun, fost comandant al Componentei de Operatii Speciale din Armata Romaniei.
1. Împrumuturile asigurate de mecanismul european SAFE (Security Action for Europe) sunt un balon de oxigen, România împrumută cu o dobândă de 3%, față de 7% cu cât se împrumută statul acum și cu o perioadă de grație de 10 ani!
2. Transferul de tehnologie este asigurat! Cine se așteptă ca firmele mari, cu tradiții în producția de armament și muniție să-și dezvăluie imediat secretele tehnologice, pentru care au investit miliarde, se înșeală! Este unul din motivele pentru care politicile de offset de la noi nu funcționează!
3. Fondurile fiind europene, cheltuielile vor fi sub lupă, deci greu de furat! Companiile străine nu vor accepta (sper!) șefi și angajați nepregătiți din partea României!
4. Avem 3 tipuri de achiziții în SAFE: comune cu alte state, pe baza unor criterii acceptate, comune cu alte state dar criteriile stabilite de România și în fine, 4 programe de achiziții cu cerintele stabilite de noi!
5. Deja au apărut critici și nemulțumiri, însă nici marile companii producătoare, care azi se plâng, nu s-au grabit să achiziționeze capacitate industrială și să investească
6. Unele firme străine mari producatoare de armament sunt avantajate, de exemplul cu Rheinmetall, însa e explicabil pentru că Germania e cel mai mare investitor în România. Firmei Rheinmetall îi revin aproximativ 5,69 miliarde de euro din totalul contractelor de înzestrare militară finanțate prin SAFE. Daca se vor implica sa producă nave la Mangalia, dezastrul de la șantierul naval de acolo ar putea fi atenuat in timp.
7. Vestea bună e ca o mare parte din bani se reîntorc în economia româneasca și încet, încet revenim la pesonalul ultraspecializat. Scade șomajul și se recreează un grup de specialiști în domeniul armamentului. Dacă și Ministerul Educației va fi cooptat să facă clase de profil în liceele din localitațile unde vor fi realizate aceste produse.
8. Achiziția unor produse înalt tehnologizate nu înseamnă automat transfer de tehnologie și know-how. Exemplul elicopterelor Airbus H225M, achiziționate de România prin programul SAFE nu vor fi construite de la zero în România, din cauza numărului mic de unități comandate și a costurilor ridicate de transfer al producției, explică oficialii din domeniul apărării.
9. Deși programul SAFE încurajează producția internă, achiziția inițială de 12 elicoptere, în valoare de aproximativ 850 de milioane de euro, nu a justificat mutarea liniilor de producție din Franța. Cele 12 elicoptere pe care le vom achizitiona (fostele EC725 Caracal) sunt probabil destinate Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), fiind echipate pentru misiuni speciale, combat search and rescue (CSAR), inserție/extracție, MEDEVAC, cu capabilități de operare noaptea și în condiții meteo grele! Am avut ocazia să zbor cu o asemenea platformă în munții din Afganistan și sunt mult mai utile pentru FOS decât platformele noastre actuale IAR -330 Puma SOCAT
10. Institutele de cercetare – proiectare trebuie încurajate să lucreze proiecte dual use.
11. Rămâne destul loc și pentru firmele americane și coreene să investească în producția de echipamente militare în România
12. SAFE nu prevede nici un program pentru producția de drone
13. Din păcate, achizițiile pentru Forțele Navale sunt mult sub nevoi, având în vedere urgența unor capabilități de luptă navală și sub apă pentru protejarea infrastructurii exploatarilor de hidrocarburi din Marea Neagră, din apele teritoriale și Zona Economica Exclusivă! Cele două vedete pentru scafandrii și cele două nave de patrulare OPV care se vor construi la Șantierul Naval din Mangalia, cu 920 mil. Euro sunt binevenite, dar nu acoperă toate nevoile!
14. De departe bulgarii ne-au bătut la achiziții de nave, pentru că lucrează de mult timp cu Germania!
15. În loc de corvete, (oricum lecțiile dure ale ucrainienilor, care au scufundat o mare parte din flota rusă din Marea Neagră ne învață că epoca navelor mari și medii s-a ca dus!) am putea declanșa un program de construcții de minisubmarine (avem o firmă la Timișoara care confecționează chila!) vedete rapide și drone navale, de suprafață și submarine, echipate cu toți senzorii necesari și nu în ultimul rând, senzori și mijloace de luptă sub apă.
16. Dunărea și Delta sunt neglijate, flota pe care o avem este învechită, fără senzorii nesesari și mijloace de combatere a dronelor
17. Fondurile pentru infrastructură ar trebui folosite și pentru achiziția sau închirierea unor nave de dragaj și spărgător de gheață, care să asigure navigabilitatea pe Dunăre tot timpul anului!
În loc de concluzie: SAFE rezolvă cateva din probleme, dar nu toate! Există și minusuri, mai ales la mentenanță și logistică dificilă pentru echipamente și calibre diverse!
Daca nu exista SAFE, nu aveam foarte multe dezvoltari în industria natională de aparare! Știind cum merg lucrurile la noi, trebuie să monitorizam atent și continuu dezvoltările și să sancționăm imediat orice deraiere.