„Ar trebui să ne luptăm pentru fiecare sursă de apă”. Un râu urban din Polonia este scos la suprafață după 100 de ani

Un râu care a dispărut sub străzile și clădirile orașului industrial Lodz din Polonia în urmă cu 100 de ani ca să facă loc urbanizării este readus în aceste zile la lumină și va traversa din nou municipiul, o oază verde de 200 de metri pătrați. Este primul proiect de acest tip din Polonia, potrivit TVP World. 

Lucrările sunt în desfășurare în Kiliński Park, aflat în centrul orașului, pentru a scoate la lumină 81 de metri lungime din râul Lamus. Localnicii se vor putea bucura de cei 200 de metri pătrați de apă scoși la suprafață de acest proiect de pionerat chiar din acest an. 

Odată „scos la lumină”, expresia folosită atunci când râuri urbane sunt dezgropate, Lamus va șerpui prin parcul din oraș printre copaci și tufișuri. Cursul său natural, încetinit de cotituri, îl va ajuta să rețină apa în perioadele de secetă și să reducă riscul de inundații după ploile abundente.

Bartłomiej Zgorzelski, fondatorul și directorul general al companiei de arhitectură și inginerie BZB Projekt, care a contribuit la elaborarea conceptului inițial, consideră că proiectul ar putea deveni un model pentru alte orașe.

„Ar trebui să luptăm pentru fiecare sursă de apă naturală sau spațiu verde, oricât de scurt sau mic”, a spus el pentru TVP World. „Acesta este un proiect mic, dar poate fi un exemplu extraordinar pentru alte proiecte similare, chiar și la dimensiuni mai mici”, a adăugat el. 

De la sursă de energie la canal de deversare

Cu mult înainte ca Lodz să devină un oraș industrial, râul Lamus alimenta deja industria locală cu energie. La sfârșitul secolului al XVI-lea, pe râu exista o moară, iar în secolul al XIX-lea fabricile au început să folosească apa râului pentru alimentarea utilajelor și pentru spălarea, albirea și vopsirea textilelor.

Mari industriași precum Christian Friedrich Wendisch, Traugott Grohmann și, ulterior, Karol Scheibler au construit fabrici de-a lungul râului Lamus, contribuind la transformarea zonei într-unul dintre primele centre textile ale orașului Lodz. 

În cele din urmă, însă, energia aburului a înlocuit forța apei, iar puțurile de mare adâncime au furnizat apă mai curată. Lamusul fost transformat într-un canal pentru evacuarea apelor uzate provenite din fabrici și gospodării.

Poluarea și mirosul apăsător care au rezultat au devenit atât de severe, încât, la sfârșitul secolului al XIX-lea, râul a fost închis într-un canal subteran din cărămidă.

Deșeurile provenite din fabrici continuau să curgă prin anumite porțiuni ale sistemului chiar și în anii 1980.

Astăzi însă, testele efectuate de compania municipală de apă arată că Lamusul transportă apă relativ curată.

Cum se aduce la lumină un râu

Anna Wierzbicka, directoarea pentru ecologie și climă a orașului Łódź, a declarat că ideea proiectului a pornit chiar de la caracteristicile amplasamentului, unde fosta vale a râului este încă vizibilă, iar apa făcea cândva parte din peisajul parcului. „Restabilirea prezenței apei înseamnă și revenirea la caracterul istoric al acestui loc”, a spus ea.

Nu va fi scos însă la suprafață întregul râu.

„Râul curge într-un canal, apoi, pe o anumită porțiune, este scos la suprafață, după care intră din nou într-un canal înainte de a se vărsa într-un alt râu, care se află și el într-un canal”, a explicat Zgorzelski.

În loc să îndepărteze pur și simplu acoperișul vechiului canal, proiectanții au creat un canal de suprafață sinuos, care ocolește copacii maturi, cu cotituri și mici ochiuri de apă care încetinesc curgerea.

Prin urmare, porțiunea care va fi readusă la suprafață va funcționa ca un scurt canal deschis, integrat într-un sistem hidrografic care rămâne în mare parte ascuns sub oraș.

Inginerii vor să transforme ceea ce era, în esență, o parte a sistemului de drenaj al orașului polonezi într-un habitat fluvial funcțional.

În parcul pe care îl va traversa râul vor fi plantați 26 de copaci noi, aproximativ 800 de metri pătrați de arbuști și plante perene și peste 600 de metri pătrați de vegetație. Toate, de-a lungul apei. 

Apa care intră în Lamus va trece, de asemenea, printr-un sistem natural de filtrare. Structuri umplute cu roci care conțin dolomit și calcar sunt concepute pentru a capta compușii de fosfor înainte ca apa să ajungă într-o zonă plantată de biofiltrare.

Nivelul apei din râu nu va fi menținut artificial la o valoare constantă. În perioadele secetoase, se estimează că râul va deveni mai puțin adânc, lăsând mai multă vegetație la vedere, în timp ce după ploi canalul și spațiile verzi din jur vor reține o cantitate mai mare de apă, în loc să o trimită imediat în sistemul subteran de drenaj.

Potrivit lui Zgorzelski, „dincolo de valoarea sa estetică, acest proiect este în primul rând un ecosistem complex în care natura își menține singură echilibrul. Este un loc cu diverse specii de plante, dar și un refugiu pentru păsări și amfibieni”.

Râuri, îngropate în ciment pentru a face loc urbanizării

Povestea râului Lamus nu este unică. Pe măsură ce orașele s-au extins în Europa și în alte regiuni ale lumii în secolele al XIX-lea și al XX-lea, pâraiele și râurile mici au fost adesea îngropate, îndreptate sau închise în conducte și canale din beton.

Motivele erau, de multe ori, aceleași ca în Lodz. Cursurile de apă stăteau în calea drumurilor, clădirilor și noilor infrastructuri, în timp ce poluarea industrială și cea provenită din gospodării transformaseră multe dintre pâraiele urbane în canale urât mirositoare și uneori periculoase. Acoperirea lor era considerată o soluție practică, care permitea, totodată, folosirea terenurilor valoroase pentru construcții.

Unele orașe au început să inverseze acest proces. Proiectele de readucere la suprafață a râurilor scot cursurile de apă îngropate la lumină, refac habitatele naturale și creează parcuri și spații publice.

Astfel de proiecte de regenerare urbane datează din anii 1970. Printre primele exemple cunoscute se numără cele din California, inclusiv proiectul de la Napa Creek, în orașul Napa, în anii 1970, și cel de la Strawberry Creek, în Berkeley, în apropiere de San Francisco, la începutul anilor 1980.

Orașul elvețian Zürich a mers și mai departe, adoptând în 1988 o politică de restaurare a cursurilor de apă la nivelul întregului oraș. Ulterior, autoritățile au anunțat că aproximativ 21 de kilometri de cursuri de apă au fost scoși la suprafață sau restaurați.

Unul dintre cele mai mari și mai cunoscute exemple se află în Seul, Coreea de Sud, unde autoritățile au demolat o autostradă suspendată și au restaurat aproape șase kilometri din pârâul Cheonggyecheon între 2003 și 2005.

Astfel de proiecte sunt privite tot mai mult nu doar ca acțiuni de restaurare ecologică, ci și ca modalități absolut necesare în contextul încălzirii globale, prin care orașele aglomerate se pot adapta la ploile abundente, temperaturile ridicate și pierderea zonelor naturale care rețin apa.

Premieră în Polonia

Lamusul este primul râu urban îngropat din Polonia care este readus la suprafață.

Alte râuri poloneze au trecut prin ample proiecte de restaurare. Sokolowka din Lodz, de exemplu, a fost renaturalizat prin crearea unor meandre, rezervoare și sisteme naturale de filtrare. Acesta nu a fost însă niciodată îngropat sub oraș și apoi readus la suprafață.

Acest râu pare a fi mai degrabă începutul unei schimbări, nu excepția. 

Poznan pregătește lucrări majore la cursul de apă Bogdanka, în timp ce alte orașe  analizează tot mai atent modalități de restaurare a cursurilor naturale de apă și de reținere a unei cantități mai mari de apă pluvială.

Wierzbicka a declarat că obiectivul, în Lodz, este dezvoltarea unei rețele „albastru-verzi” mai ample, care să conecteze râurile, spațiile verzi și zonele de retenție a apei.

Acolo unde readucerea râurilor la suprafață nu este posibilă, autoritățile locale intenționează să ia măsuri precum restaurarea văilor râurilor, amenajarea unor grădini de ploaie și construirea unor bazine de retenție. Ea a descris proiectul Lamus drept parte a „unei schimbări mai ample în modul în care privim apa și spațiile verzi din oraș”.