Mai multe victime au fost raportate în urma unui incident armat la baza militară Fort Stewart din statul american Georgia, relatează miercuri CNN.
Locotenent-colonelul Angel Tomko, purtătorul de cuvânt al poliției din Fort Stewart, a confirmat că există un trăgător în libertate, fără a furniza imediat detalii suplimentare.
ACTUALIZARE 23:10 Trăgătorul de la baza Fort Stewart a fost imobilizat de soldații care au fost martor la atac, a precizat generalul de brigadă John Lubas, comandantul Diviziei a 3-a de infanterie de la baza militară menționată.
"Soldații din zonă care au fost martori la împușcături au reacționat imediat, imobilizându-l pe trăgător. Acest lucru a permis forțelor de ordine să-l aresteze", a precizat generalul într-o conferință de presă.
Lubas a confirmat anterior că atacatorul este Quornelius Radford, sergent la Fort Stewart, și că așteaptă în arest pentru a fi pus sub acuzare.
Cinci soldați au fost împușcați de Radford, fiind ulterior spitalizați.
ACTUALIZARE 22:40 Suspectul care a deschis focul și a împușcat cinci soldați la baza Fort Stewart din Georgia a fost numit de autorități. Este vorba despre Quornelius Radford (în imaginea următoare), de 28 de ani, sergent la baza militară respectivă.
El a tras cu propriul pistol, și nu cu o armă militară, potrivit generalului John Lubas, comandantul Diviziei a 3-a Infanterie, găzduită de Fort Stewart.
Radford a fost arestat.
Toți cei 5 soldați răniți de el în atac sunt în stare stabilă și este de așteptat să se recupereze.
Potrivit informațiilor comunicate de oficiali într-o conferință de presă, la câteva ore după incident, Quornelius Radford a fost anterior arestat în luna mai acestui an pentru conducere sub influența alcoolului.
Motivele atacului său nu au fost încă stabilite la ora acestei actualizări.
ACTUALIZARE 20:57 Autorul atacului de miercuri, de la Fort Stewart, este un soldat, potrivit unui oficial al forțelor de ordine citat de CNN. Bărbatul respectiv are gradul de sergent și a fost arestat.
ACTUALIZARE 20:40 CNN a făcut o sinteză a celor mai semnificative incidente armate din bazele militare americane în ultimele două decenii.
În 2009, un psihiatru militar care s-a convertit la o formă radicală a Islamului, a deschis focul la Fort Hood, Texas, ucigând 13 persoane și rănind alte 32.
În 2013, un contractor militar cu probleme mintale în vârstă de 34 de ani a ucis prin împușcare 12 persoane și a rănit alte trei la șantierul naval din Washington al Marinei SUA.
În 2019, un soldat saudit care se antrena în armata americană a împușcat mortal trei persoane și a rănit cel puțin alte opt la baza aeronavală Pensacola din Florida, într-un atac considerat terorist.
ACTUALIZARE 20:07 Președintele Donald Trump a fost informat despre atacul armat de la baza militară Fort Stewart din Georgia, a declarat Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe.
"Casa Albă monitorizează situația", a scris Leavitt pe X.
Atacul armat a avut loc în zona grupului de luptă al Brigăzii a 2-a Blindate. Cei cinci soldați împușcați au fost inițial tratați în bază, apoi transportați la spital.
În prezent, trăgătorul a fost prins și nu mai reprezintă o amenințare, potrivit oficialilor bazei.
ACTUALIZARE 19:53 Cinci soldați au fost împușcați în incidentul de la Fort Stewart, potrivit paginii Facebook a bazei, consultate de CNN. Informații neoficiale anterioare indicau șapte soldați împușcați. În prezent, nu mai există nicio amenințare pentru comunitatea de la Fort Stewart, se spune în postare, care menționează că trăgătorul a fost reținut.
Doi oficiali ai forțelor de ordine au declarat anterior pentru CNN că trăgătorul "nu mai reprezintă o amenințare".
5 Soldiers shot in active shooter incident (FORT STEWART, Georgia) – Five Soldiers were shot today in an active shooter...
Publicată de Fort Stewart Hunter Army Airfield pe Miercuri, 6 august 2025
ACTUALIZARE 19:40 Cel puțin șapte soldați ar fi fost împușcați în incidentul de la Fort Stewart, starea acestora nefiind clară momentan. Răniții au fost transportați la Winn Army Community Hospital. O operațiune implicând forțe semnificative ale poliției, inclusiv ale FBI, este în curs de desfășurare.
Știrea inițială
Pagina de Facebook a aerodromului militar Fort Stewart Hunter, consultată de CNN, a publicat următorul text: "Au fost raportate victime și situația este în curs de desfășurare".
Baza militară a fost blocată în urma incidentului armat.
"Accesul în bază a fost blocat la ora 11:04 a.m. și forțele de ordine sunt la fața locului", se arată în postare.
Baza militară Fort Stewart găzduiește și antrenează unități active și de rezervă ale armatei SUA. Aici se află Divizia a 3-a de Infanterie.
Fort Stewart se află la aproximativ 40 de mile sud-vest (cca 64 de kilometri) de Savannah, Georgia.
Potrivit site-ului său web, peste 10.000 de persoane – soldați, membri ai familiilor și angajați civili ai Armatei – locuiesc în bază.
Guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, a scris pe X că se află în "legătură strânsă" cu forțele de ordine, declarându-se, pe de altă parte, "întristat de tragedia de la Ft. Stewart".
"Îi păstrăm în inimile și rugăciunile noastre pe cei căzuți, familiile lor și pe toți cei care răspund chemării de a servi și le cerem cetățenilor statului să facă la fel", a scris guvernatorul.