Antena 3 CNN Politică Atac dur la adresa Guvernului Orban! ”Ați mințit, ați furat și ați generat haos”

Atac dur la adresa Guvernului Orban! ”Ați mințit, ați furat și ați generat haos”

Silvia Țigănilă
1 minut de citit Publicat la 16:45 18 Aug 2020 Modificat la 16:45 18 Aug 2020
Sursa foto: Hepta

”Premierul Orban știe că moțiunea de cenzură va trece și de aceea se agață disperat de tot felul de contestații la Curtea Constituțională !

Domnule Orban, Parlamentul României nu este în vacanță, nu a avut vacanță în această vară, s-a lucrat zi de zi ! Nu confundați ce se întâmplă în Parlament cu vacanțele domnului președinte Iohannis: dese și bine definite. Și da, Guvernul răspunde și în vacanță, nu poate sta doar să consume trabucuri la Palatul Victoria !

Să vorbești despre temeiuri constituționale, când ești primul Guvern, din ultimii 30 de ani, care și-a angajat răspunderea pe legea bugetului și a creat un precedent periculos pentru democrație și un derapaj de la echilibrul puterilor în stat este cel puțin scandalos! Atunci puțin v-a păsat de temeiuri constituționale și legale.

Executivul nu e capabil să guverneze

Unul dintre motivele pentru care Parlamentul României se întrunește, în ședință comună a celor două camere, este "retragetea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură". Scrie în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, domnule Orban. Parlamentul acordă încrederea Guvernului, tot Parlamentul o retrage atunci când vede că Executivul nu e capabil să guverneze.

Ați dovedit că ați eșuat în gestionarea crizei sanitare și economice în care ne aflăm. Siguranța și sănătatea românilor au fost grav compromise de măsurile proaste pe care le-ați luat.

Ați mințit, ați furat și ați generat haos și neîncredere.

De aceea am depus moțiune de cenzură!”, a scris Alfred Simonis, marți, pe pagina sa de Facebook.

Etichete: Orban motiune
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole