Antena 3 CNN Actualitate Atacatorul care l-a lovit pe Gelu Voican Voiculescu, căutat de polițiști. Ce spun autoritățile despre acest caz

Atacatorul care l-a lovit pe Gelu Voican Voiculescu, căutat de polițiști. Ce spun autoritățile despre acest caz

Jandarmeria Bucureşti anunţă că este în căutarea persoanei care l-a lovit pe Gelu Voican Voiculescu, urmând să identifice această persoană şi să efectueze procedurile legale în privinţa sa.

"În legătură cu evenimentul de la Piața Universității, în care o persoană a fost agresată, facem următoarele precizări: Incidentul s-a produs in Piața Universității la o activitate de comemorare a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

La ora 12:15, pe timpul slujbei religioase, o persoana a fost lovită cu un obiect în zona capului. În acele momente de îmbulzeală, a fost necesară intervenția forțelor de ordine, prezente pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru a-l scoate din zona pe cel accidentat.

La acest moment, se fac demersuri în vederea identificării agresorului", arată înstituţia pe cale oficială.

Cercetările se fac de Secția 1 de Poliție din București. Forțele de ordine știu exact cum arată agresorul și au luat de pe camerele de supraveghere imaginile pentru a identifica mașina cu care a plecat acesta.

Atacatorul care l-a lovit pe Gelu Voican Voiculescu, cătuat de polițiști. Ce spun autoritățile despre acest caz

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic