Antena 3 CNN Externe Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Italia. Sunt restricții temporare pe Aeroportul Catania

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Italia. Sunt restricții temporare pe Aeroportul Catania

A.O.
1 minut de citit Publicat la 21:58 05 Iul 2026 Modificat la 22:24 05 Iul 2026
Vulcanul Etna a început un nou proces eruptiv la data de 26 iunie. Foto: Profimedia Images

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie în Italia. Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în regiunea Sicilia sunt informați că au fost impuse restricţii temporare de trafic aerian pe Aeroportul Internaţional Catania - Fontanarossa, fiind permise doar decolările aeronavelor aflate deja pe aeroport, relatează Agerpres. 

Restricțiile de pe aeroport au fost impuse după ce activitatea vulcanului Etna a început să se intensifice brusc și emisiile de cenușă au depășit 1,5 kilometri înălțime.

Astfel, MAE recomandă cetăţenilor români să verifice direct cu operatorii aerieni starea zborurilor şi să urmărească în permanenţă actualizările comunicate de autorităţile aeroportuare şi/sau operatorii aerieni.

De asemenea, se recomandă evitarea deplasărilor în zonele afectate de căderile de cenuşă vulcanică şi respectarea cu stricteţe a indicaţiilor autorităţilor locale.

Pentru informaţii actualizate, cetăţenii români pot consulta pagina web a Departamentului Protecţiei Civile din Italia - https://www.protezionecivile.gov.it/it, precum şi pe cea a Aeroportului Catania - www.aeroporto.catania.it/.

Cetăţenii români pot solicita informaţii şi asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Catania: +39095537909 şi +39095536139, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de urgenţă al Consulatului României la Catania: +393209653137.

De asemenea, MAE recomandă consultarea paginilor de internet https://catania.mae.ro/ şi https://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat”. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole