Partidul AUR a transmis, joi, după ce Ilie Bolojan a fost citat, ca martor, la DNA Iaşi în dosarul lui Fănel Bogos, că premierul demis "este trecut prin malaxorul justiției pentru a renunța la ideea alegerilor anticipate". AUR remarcă o "coincidenţă" şi susţine că "dosarele penale nu pot deveni mijloace prin care un lider politic este determinat să renunțe la o anumită poziție".
Ilie Bolojan a fost citat la DNA Iaşi, potrivit surselor Antena 3 CNN. Premierul interimar urmează să dea explicaţii, vineri, în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este acuzat de cumpărare de influenţă. Ilie Bolojan a primit deja citaţia din partea DNA Iaşi.
AUR acuză presiuni pentru blocarea unor eventuale alegeri anticipate: "Pentru a da satisfacție creditorilor internaționali, Nicușor Dan folosește justiția pentru a bloca alegerile anticipate".
"AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele zile. După presiunile la adresa AUR, Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției pentru a renunța la ideea alegerilor anticipate. Imediat după respingerea Guvernului Siegfried Mureșan și după ce Ilie Bolojan a afirmat public că s-a deschis calea către alegeri anticipate, aflăm că liderul PNL a fost citat la DNA Iași în dosarul Fănel Bogoș.
Chiar dacă suntem competitori politici ai lui Ilie Bolojan și am criticat dur guvernarea sa, nu putem să nu observăm această „coincidență”. Justiția nu trebuie folosită pentru reglarea raporturilor politice. Bolojan trebuie să răspundă pentru orice faptă dacă există probe, dar dosarele penale nu pot deveni mijloace prin care un lider politic este determinat să renunțe la o anumită poziție", a comunicat partidul lui George Simion.
AUR susţine că s-ar dori un "guvern marionetă"
"După dezvăluirile făcute de George Simion de la tribuna Parlamentului privind presiunile exercitate asupra AUR și după arestarea lui Călin Georgescu, este acum rândul lui Ilie Bolojan, doar – doar își vor instala guvernul marionetă dorit. AUR cere ca justiția să acționeze exclusiv în baza legii și a probelor, fără interferențe politice, indiferent cine este persoana vizată.
Nu acceptăm ca justiția să fie folosită, dacă aceasta este miza, pentru blocarea anticipatelor și constituirea cu orice preț a unui Guvern marionetă al Palatului Cotroceni. Soluția la actuala criză nu este presiunea asupra adversarilor sau competitorilor politici, ci întoarcerea la cetățeni: alegeri anticipate", au încheiat cei de la AUR.