Antena 3 CNN Externe Autoritățile din Irlanda susțin că dronele suspecte lângă Dublin în timpul vizitei lui Zelenski reprezintă „o amenințare coordonată”

Autoritățile din Irlanda susțin că dronele suspecte lângă Dublin în timpul vizitei lui Zelenski reprezintă „o amenințare coordonată”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 16:34 08 Dec 2025 Modificat la 17:43 08 Dec 2025
Avionul lui Zelenski a fost urmărit de patru drone de tip militar când președintele ucrainean se îndrepta spre Dublin. FOTO Getty Images

Prezenţa unor drone în apropiere de Dublin în timpul vizitei recente a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski fac parte dintr-o „ameninţare coordonată”, a afirmat luni ministrul justiţiei irlandez Jim O'Callaghan, care nu a dorit să facă speculaţii despre cine s-a aflat în spatele incidentului, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Poliţia irlandeză investighează prezenţa dronelor în spaţiul aerian irlandez în timpul scurtei vizite a lui Zelenski la Dublin, efectuată săptămâna trecută.

Consiliul de Securitate Naţională urmează să îi prezinte premierului irlandez Micheal Martin un „raport cuprinzător” în timpul săptămânii viitoare.

Volodimir Zelenski şi soţia sa, Olena Zelenska, au sosit luni noaptea târziu la Dublin. A doua zi, marţi, preşedintele ucrainean s-a întâlnit cu preşedinta Catherine Connolly şi cu premierul Micheal Martin, după care a avut un discurs în parlamentul de la Dublin, în care a spus că Irlanda „înţelege preţul libertăţii”.

The Journal a transmis primul că drone neidentificate au fost reperate când zburau deasupra nord-estului oraşului Dublin în perioada aterizării avionului lui Zelenski la aeroportul din Dublin luni, cu puţin timp înainte de ora locală 23:00 (23:00 GMT).

„Cred că este corect să spunem că noi credem că aceasta face parte dintr-o ameninţare coordonată la adresa UE şi a intereselor ucrainene. Bănuiala noastră este că aceste drone au fost generate pentru a pune presiune pe UE şi, într-adevăr, pe interesele ucrainene.

Trebuie să spun, totuşi, că vizita preşedintelui Zelenski la Dublin, de săptămâna trecută, a fost un succes. Poliţia a făcut o treabă foarte bună pentru a garanta că securitatea este la un nivel ridicat”, a adăugat ministrul Jim O'Callaghan.

Adresându-se presei la Dublin, premierul irlandez Micheal Martin a atenţionat că a existat o „escaladare semnificativă a atacurilor hibride” împotriva statelor membre ale UE.

El a spus că guvernul irlandez va spori cheltuielile în capabilităţi de apărare înainte ca Irlanda să preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE, pe 1 iulie anul viitor.

„În legătură cu asta, Consiliul de Securitate Naţională se va întruni în scurt timp şi voi primi un raport detaliat”, a explicat şeful executivului de la Dublin.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole