Antena 3 CNN › Externe › Axios: Putin nu a acceptat încă armistițiul energetic propus de Trump. „Rușii se mai gândesc la asta”

Axios: Putin nu a acceptat încă armistițiul energetic propus de Trump. „Rușii se mai gândesc la asta”

M.L.
1 minut de citit Publicat la 09:07 12 Oct 2026 Modificat la 09:09 12 Oct 2026
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în uniformă militară, supervizează un exercițiu militar. Foto: Profimedia Images

Moscova nu a acceptat încă armistițiul energetic anunțat duminică de Donald Trump cu Ucraina, au declarat pentru Axios surse din administrația de la Washington, în ciuda faptului că președintele SUA a spus că „ambele părți au fost de acord”.

„Rușii se gândesc la asta. Vom afla curând dacă sunt pregătiți", a declarat, sub anonimat, o sursă de la Casa Albă pentru publipublicației.

Astfel, anunțul lui Trump despre încheierea armistițiului energetic între Rusia și Ucraina s-a referit la un „acord potențial” care să prevadă oprirea atacurilor asupra rafinăriilor de petrol, iar președintele american se așteaptă ca Zelenski să fie de acord cu o astfel de înțelegere, au precizat sursele Axios.

Un oficial ucrainean a adăugat că propunerea privind așa-numita schemă propusă - „rafinărie pentru rafinărie” - este inegală, deoarece Rusia are o rețea vastă de rafinării de petrol, extinsă pe întregul său teritoriu, în vreme ce Ucraina are una singură, care nu funcționează la capacitate maximsă.

Trump anunțase începutul unui armistițiu energetic între Rusia și Ucraina cu o zi înainte, pe 11 octombrie.

„Cu efect imediat, există un ARMISTIŢIU ENERGETIC în Războiul dintre Rusia şi Ucraina. Ambele părţi au fost de acord. Nu-l încălcaţi!”, a scris preşedintele american duminică dimineaţă, pe rețeaua sa socială.

CNN a cerut Casei Albe detalii despre felul în care s-a ajuns la acest acord şi despre paşii următori. Declaraţia lui Trump a venit la câteva zile după ce Trump a vorbit cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar cei doi au anunţat un acord controversat prin care piaţa urmează să fie aprovizionată cu motorină rusească.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole