Antena 3 CNN International News Biden refuză să prelungească termenul de evacuare din Afganistan, deși e presat de Merkel și restul liderilor G7

Biden refuză să prelungească termenul de evacuare din Afganistan, deși e presat de Merkel și restul liderilor G7

Joe Biden urmează să respecte același termen pentru evacuarea oficialilor și a aliaților afgani, în ciuda pledoariei altor lideri G7.

de Alexandru Negrici    |   

Angela Merkel a confirmat că liderii G7 nu au reușit să-l convingă pe Joe Biden să prelungească termenul pentru finalizarea evacuărilor și după 31 august, în ciuda presiunilor.

Cancelarul german a avertizat că țara sa nu va putea continua evacuările fără prezența americanilor la Kabul și că Germania este pregătită să coopereze cu statele vecine Afganistanului, inclusiv Pakistanul și Iranul, pentru a ajuta refugiații.

Liderii G7 au cerut talibanilor să garanteze trecerea în siguranță a tuturor celor care doresc să părăsească Afganistanul după 31 august, a declarat marți premierul britanic Boris Johnson, care a descris acest lucru drept „condiția numărul unu” a G7 pentru talibani.

"Condiția numărul unu pe care o stabilim ca G7 este că (n.r. talibanii) trebuie să garanteze dreptul de evacuare - până la data de 31 august și mai departe - o plecare sigură pentru cei care vor să iasă de acolo", a spus Johnson după o întâlnire virtuală a liderilor G7.

Întrebat despre data limită de 31 august, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, a declarat că talibanii nu sunt în favoarea permisiunii afganilor să părăsească țara.

"Nu vom permite acest lucru", a spus Mujahid.

Purtătorul de cuvânt a declarat că talibanii nu vor accepta o prelungire a termenului limită de evacuare, spunând că „mesajul meu către americani este de a scoate toți cetățenii înainte de 31 august”.

Subiecte în articol: Afganistan Joe Biden
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic