Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Momentul emoţionant când bijuteriile regale, globul, sceptrul și coroana, sunt ridicate de pe sicriul Elisabetei a II-a

Momentul emoţionant când bijuteriile regale, globul, sceptrul și coroana, sunt ridicate de pe sicriul Elisabetei a II-a

Un moment emoționant în timpul slujbei de înmormântare a Elisabetei a II-a a fost ridicarea bijuteriilor regale de pe sicriul reginei de către bijutierul Casei Regale.

de Andreea Ştefan    |   

Ridicarea bijuteriilor de pe catafalcul Elisabetei a II-a face parte din protocolul în care însăși regina s-a implicat să îl organizeze.

Este vorba despre cele trei simboluri ale autorității regale britanice: globul, sceptrul și coroana.

Bijuteriile regale au fost înmânate reginei Elisabeta a II-a în anul 1953, în momentul în care a fost încoronată.

Coroana are nu mai puțin de 3.000 de pietre prețioase - 2.700 de diamante și 300 de safire.

Regina purta această coroană o singură dată pe an, cu ocazia ceremoniei de deschidere a Parlamentului.

Globul, care are și o cruce, este o sferă aurie de 16,5 cm în diametru și are o bandă de perle și pietre prețioase în centru. Pe glob este un ametist.

Globul, sceptrul, coroana și un inel regal vor ajunge la regele Charles al III-lea.

Subiecte în articol: bijuterii Elisabeta a II-a
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București