Antena 3 CNN Externe Bilanțul morților din Nepal urcă la 469. China suspendă operațiunile de salvare de teamă că noi inundații s-ar putea produce

Bilanțul morților din Nepal urcă la 469. China suspendă operațiunile de salvare de teamă că noi inundații s-ar putea produce

G.M.
3 minute de citit Publicat la 07:45 28 Aug 2026 Modificat la 08:24 28 Aug 2026
Cel puțin 469 de persoane au murit în Nepal, iar aproximativ 900 sunt în continuare date dispărute, la mai bine de 48 de ore după inundațiile fulgerătoare. FOTO: Getty Images

Cel puțin 469 de persoane au murit în Nepal, iar aproximativ 900 sunt în continuare date dispărute, la mai bine de 48 de ore după inundațiile fulgerătoare care au devastat mai multe localități din zona de frontieră dintre Nepal și regiunea Tibet. Echipele de intervenție continuă căutările, în timp ce autoritățile se tem că un al doilea val de viitură ar putea lovi regiunea.

China suspendă operațiunile de salvare din cauza riscului de inundații

UPDATE 8.10. Eforturile de salvare chineze din regiunea Tibet au fost suspendate de teamă că un lac format după alunecarea de teren va provoca noi inundații.

Autoritățile au monitorizat creșterea nivelului apei în amonte de portul Gyriong - granița terestră dintre Nepal și Tibet, care a fost măturată de un torent de noroi și apă în timpul alunecării de teren de miercuri. Acum se tem că, după ore întregi de ploi abundente, lacul care s-a format în mijlocul molozului ar putea provoca noi inundații în zilele următoare.

Salvatorii din zonă au fost rugați să oprească deocamdată operațiunile, potrivit presei de stat chineze.

Peste 550 de persoane au fost raportate ca dispărute de partea tibetană a graniței - 260 sunt străini, inclusiv pelerini care se îndreaptă spre Muntele sacru Kailash din Tibet.

Știrea inițială

Bilanțul victimelor continuă să crească în urma uneia dintre cele mai grave dezastre naturale cu care s-a confruntat Nepalul în ultimii ani. Potrivit autorităților, cel puțin 469 de persoane și-au pierdut viața pe teritoriul nepalez, în timp ce aproximativ 900 de oameni nu au fost încă găsiți, scrie BBC.

În Tibet, autoritățile chineze au confirmat moartea a trei persoane și au anunțat evacuarea a 555 de turiști în cursul dimineții.  

Operațiunile de căutare și salvare continuă în zonele afectate, inclusiv în Trishuli, Nepal, unde drumurile sunt acoperite de un strat gros de noroi, iar unele vehicule au fost îngropate parțial. Elicopterele survolează regiunea montană în căutarea supraviețuitorilor și transportă provizii către comunitățile afectate.

Sute de persoane au fost deja salvate. Printre acestea se numără majoritatea celor aproximativ 450 de oameni care au rămas blocați într-un tunel hidrotehnic din Trishuli. Armata nepaleză a trimis ulterior două elicoptere pentru a căuta alte persoane care ar putea fi dispărute în zona tunelului. Fiecare dintre aparate poate transporta până la 25 de persoane.

Mai mulți muncitori și locuitori din zonele învecinate au fost salvați de la locul respectiv în cursul zilei de ieri, însă autoritățile nu au precizat deocamdată câte persoane ar putea fi încă dispărute.

Salvatorii se tem de un al doilea val de inundații

Operațiunile de intervenție sunt îngreunate de riscul producerii unei noi viituri. Un oficial al Crucii Roșii a declarat pentru BBC că amenințarea unui al doilea val de apă îi ține pe salvatori „în alertă”.

În apropierea graniței dintre China și Nepal s-a format un lac în urma acumulării de apă, iar specialiștii se tem că acesta ar putea ieși din matcă și ar putea provoca o nouă viitură în aval.

Autoritățile și echipele de intervenție au instituit restricții în unele dintre cele mai afectate zone, în special în apropierea albiilor râurilor. Poliția a instalat baricade și avertizează populația cu privire la posibilitatea unor noi inundații în nordul Nepalului.

Oficialii locali susțin că o prăbușire a unui ghețar ar fi putut provoca valul uriaș de apă care a măturat comunități întregi. Experții analizează în continuare cauzele exacte ale dezastrului și avertizează că riscurile hidrologice rămân ridicate în regiune.

Dezastrul a devenit deja cea mai gravă tragedie cu care s-a confruntat Nepalul de la cutremurul devastator din 2015.

În timp ce elicopterele continuă să survoleze munții, iar echipele de salvare verifică drumuri, tuneluri și zonele acoperite de noroi, familiile celor dispăruți așteaptă cu disperare informații despre cei dragi.

 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole