Antena 3 CNN Actualitate Cadavrul unui nou-născut, găsit aruncat pe un câmp lângă Timișoara

Cadavrul unui nou-născut, găsit aruncat pe un câmp lângă Timișoara

Trupul unui nou născut a fost găsit joi dimineață pe un câmp între localitățile Moșnița Nouă și Urseni din județul Timiș. Alarma a fost dată de un tractorist care lucra în zonă și a alertat imediat forțele de ordine.

de Georgiana Adam    |   

Alarma a fost dată joi dimineață în jurul orei 8.30, atunci când un bărbat a sunat la 112 și a anunțat descoperirea macabră. Omul mergea la câmp cu tractorul, când a văzut cadavrul bebelușului la aproximativ 200 m de DJ595D, între Moșnița Nouă și Urseni.

Nou-născutul, un băiețel, era mort și dezbrăcat complet, abandonat pe iarba, la mai putin de 100 de metri de casele aflate in vecinatate.

Băiețelul are cel mult doua zile, spun anchetatorii si a fost aruncat cel mai probabil azi noapte in vegetația uscata. Criminalistii au prelevat probe de la fata locului iar trupul sugarului a fost ridicat pentru necropsie. Polițiștii încearcă acum sa o găsească pe femeia care i-a dat viata. In funcție de rezultatul necropsiei femeia care si-a aruncat copilul risca sa fie acuzata de pruncucidere sau omor.

Trupul său a fost preluat de echipajele de intervenție și dus la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.

Polițiștii timișeni așteaptă acum rezultatele analizelor și urmează să stabilească încadrarea juridică a faptei, transmite presa locală.

 

Subiecte în articol: Timisoara
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul răpirii omului de afaceri moldovean dintr-o parcare din Capitală