Antena 3 CNN Externe Ce arată cel mai recent raport medical al lui Trump. De ce are picioarele umflate și vânătăi pe mână și ce tratament a primit

Ce arată cel mai recent raport medical al lui Trump. De ce are picioarele umflate și vânătăi pe mână și ce tratament a primit

M.L.
1 minut de citit Publicat la 09:55 30 Mai 2026 Modificat la 09:56 30 Mai 2026
Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Getty Images

Preşedintele american Donald Trump are „în continuare o sănătate excelentă”, însă trebuie să mai piardă în greutate şi să facă mai multe exerciţii fizice, este concluzia raportului medical făcut public vineri seară în urma examenelor de rutină la care a fost supus Trump în cursul săptămânii, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

„Preşedintele Trump are în continuare o sănătate excelentă şi prezintă funcţii cardiace, pulmonare, neurologice şi fizice generale solide”, a scris medicul său, căpitanul de marină Sean Barbabella, adăugând că Trump este „apt pe deplin să exercite toate îndatoririle de comandant-şef şi şef de stat”.

Raportul de trei pagini prezintă rezultatele examenului şi ale investigaţiilor medicale la care a fost supus marţi preşedintele la spitalul militar Walter Reed, lângă Washington.

Documentul precizează că „au fost emise recomandări preventive, mai ales în materie de alimentaţie, administrarea de aspirină în doză mică, o creştere a activităţii fizice şi continuarea pierderii în greutate”.

Trump are 109 kiograme. Raportul medicilor: „Un examen neurologic complet a demonstrat o stare mintală normală”

Trump ia trei medicamente, dintre care două pentru controlul colesterolului şi al treilea, aspirină, pentru „prevenţie cardiacă”.

Cel mai vârstnic preşedinte care a depus vreodată jurământul la Casa Albă va împlini 80 de ani pe 14 iunie.

Controlul medical de marţi a fost cel de-al treilea de la învestirea lui Trump în ianuarie 2025, într-un ritm semestrial, în locul celui anual obişnuit.

„Totul s-a petrecut PERFECT”, a scris Trump marţi după examenul medical.

Acesta a fost urmărit îndeaproape după ce Casa Albă a fost nevoită să dea explicaţii în ultimul an despre starea de sănătate a preşedintelui în urma imaginilor în care Trump a apărut uneori cu glezne umflate, mâini învineţite şi pete pe gât.

Raportul medicului prezidenţial menţionează „umflarea uşoara a gambei... cu ameliorare faţă de anul trecut” şi hematoame la nivelul mâinilor, descrise ca fiind „comune”, „benigne” şi „compatibile cu iritaţii minore ale ţesuturilor moi legate de strângerile frecvente de mână în contextul utilizării aspirinei pentru prevenţia cardiovasculară”.

Raportul de vineri afirmă că funcţia cardiacă generală a preşedintelui este normală şi că „un examen neurologic complet a demonstrat o stare mintală normală”, inclusiv după screening-uri pentru depresie şi anxietate.

Trump are 190 cm în înălţime şi cântăreşte 108 kg, se mai scrie în raportul medical.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole