Antena 3 CNN Politică Ce dosar-bombă vrea să desecretizeze guvernul PNL

Ce dosar-bombă vrea să desecretizeze guvernul PNL

În programul de guvernare al PNL se vorbește despre desecretizarea dosarului 10 August, dar și a mai multor schimbări în zona Justiției.

Aici se vorbește despre desecretizarea documentelor din MAI necesare în ancheta privind Dosarul 10 august, revizuirea legislației privind regimul eliberărilor condiționate și întărirea capacității instituțiilor de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea infracționalității.

Totodată se vorbește și despre modernizarea și extinderea capacității penitenciarelor existente, prin construcția de corpuri de clădire noi de câte aproximativ 200 de locuri în fiecare penitenciar. Costurile totale estimate pentru 8.000 de locuri sunt de aproximativ 12 - 15 milioane de euro, pentru că infrastructura există și suplimentarea de personal necesar este rezonabilă.

Guvernul are în vedere în special situația Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, sistemul de pensionare anticipată introdus cu începere de la 1.01.2020, după ce a fost amânat prin ordonanță de urgență de vechiul guvern, restrângerea atribuțiilor Președintelui României și a CSM în procedura de numire a procurorilor de rang înalt, recursul compensatoriu.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept