Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Ce înseamnă, de fapt, astenia de toamnă și cum se manifestă

Ce înseamnă, de fapt, astenia de toamnă și cum se manifestă

de S.T.    |   

ASTENIA DE TOAMNĂ. Toamna pot apărea modificări la nivelul dispoziţiei, deoarece organismul se pregăteşte de „hibernare”.

ASTENIA DE TOAMNĂ. „Din toamnă şi până în iarnă, funcţiile organismului se adaptează condiţiilor climaterice, fiziologia organismului se schimbă, respectiv încetineşte, pentru a-şi păstra căldura şi energia de care are mai multă nevoie decât în celelalte anotimpuri. Persoanele sănătoase manifestă doar o lene de sezon care trebuie tratată cu înţelegere şi detaşare, nu cu îngrijorare sau autoblamare, pentru că aceste atitudini pot escalada în stres, anxietate sau chiar depresie. Cu toate astea, de la pregătirea firească a organismului pentru perioada de iarnă şi până la patologia asteniei de toamnă şi, eventual, depresia de sezon, mai e mult. Astfel, putem vorbi despre astenie doar în cazul persoanelor cu un echilibru funcţional mai slab, cu o rezistenţă generală diminuată şi cu o redusă capacitate de adaptare la factorii de mediu”, precizează psihologul Alexandra Siru pentru Gândul.

Subiecte în articol: psiholog
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic