Companiile de stat unde sunt pierderi „cronice”, cele care sunt „o gaură neagră” pentru buget vor fi lichidate, a declarat, vineri, premierul Ilie Bolojan.
„Avem aproape 50 de companii încă în care nu sunt respectate procedurile de desemnare a conducerilor acestora după legislaţia care este acceptată de Uniunea Europeană. Aici lucrăm pe două componente. Pe de-o parte, pentru ca în companiile unde sunt pierderi cronice, unde pasivul este mult mai mare decât activul să finalizăm procedurile de lichidare. Deci, aceste companii care sunt o gaură neagră, (...) companiile de stat trebuie lichidate, o parte dintre ele.
În aceste zile definitivăm lista, săptămâna viitoare se va comunica lista pe care Guvernul va lucra, într-o primă etapă, pentru lichidarea acestora”, a afirmat Bolojan, într-un interviu pentru Europa Liberă, întrebat despre numirile în companiile de stat, respectiv despre situaţia creată la compania ROMARM, în condiţiile în care ministrul Economiei, Radu Miruţă, a anunţat că a făcut plângere penală în legătură cu numirea conducerii acesteia.
CFR Marfă „este una din companiile care va intra în lichidare, cu siguranţă”
Întrebat dacă atunci când vorbeşte despre lichidarea unor companii de stat se referă şi la Societatea de transport feroviar de marfă - CFR Marfă, având în vedere că potrivit unei analize termene.ro este principala companie cu datorii mari la stat, el a răspuns: „Este una din companiile care va intra în lichidare, cu siguranţă”.
Prim-ministrul a precizat că a cerut ministerelor o etapizare şi o programare cât se poate de clară privind finalizarea procedurilor de selectare a conducerilor companiilor din subordine, în aşa fel încât jalonul din PNRR asumat în acest sens să fie îndeplinit.
În cazul ROMARM, a menţionat Ilie Bolojan, trebuie să existe o răspundere.
„Cred că domnul Miruţă are suficiente elemente clare în momentul în care a declanşat o astfel de sesizare. Nu am toate datele. Înseamnă că ceva, acolo, nu a fost în regulă. În condiţiile în care modul în care au fost făcute aceste selecţii nu este în regulă, trebuie să existe o răspundere pentru asta, dacă, într-adevăr, s-a încălcat în mod evident legea”, a subliniat premierul.