Antena 3 CNN › Externe › Spaniolii s-au bătut cu poliția în fața blocului din care a fost evacuată o bătrână de 87 de ani. Furie din cauza crizei locuințelor

Spaniolii s-au bătut cu poliția în fața blocului din care a fost evacuată o bătrână de 87 de ani. Furie din cauza crizei locuințelor

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 14:10 28 Sep 2026 Modificat la 14:20 28 Sep 2026
În fața blocului, sute de oameni au avut ciocniri cu poliția, în timp ce guvernul central de stânga a condamnat administrația regională de centru-dreapta. FOTO: Profimedia Images

În piața centrală Puerta del Sol din Madrid, în fața administrației regionale, a început luni a treia zi de proteste față de evacuarea unei octogenare și pentru a cere o mai bună protecție pentru chiriași, în contextul lipsei de locuințe și al creșterii puternice a chiriilor, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Protestele au explodat săptămâna trecută după ce poliția a evacuat-o pe Maricarmen Abascal, în vârstă de 87 de ani, pe o targă din casa ei din Madrid, unde locuia cu chirie de peste șapte decenii, din cauza unui ordin de evacuare obținut de fondul de investiții care i-a cumpărat apartamentul.

În fața blocului, sute de oameni au avut ciocniri cu poliția, în timp ce guvernul central de stânga a condamnat administrația regională de centru-dreapta care nu a reușit să împiedice evacuarea.

Până luni, sute de corturi au umplut Puerta del Sol, amintind de protestele din 2011, când piața centrală a fost ocupată timp de o lună de activiști care demonstrau împotriva măsurilor de austeritate adoptate în timpul crizei financiare globale.

Sâmbătă, în jur de 30.000 de persoane au mărșăluit la Madrid pentru a protesta față de tratamentul la care au fost supuși Maricarmen Abascal și alți chiriași evacuați din case de către fondurile de investiții.

Manifestanții au agitat chei și au purtat pancarte cu slogane precum "Speculatori, plecați acasă!" și "Locuințele sunt pentru a trăi".

Odată cu căderea nopții, la Puerta del Sol, unde are biroul președinta de centru-dreapta a regiunii Madrid, Isabel Diaz Ayuso, zeci de activiști și-au ridicat corturi, iar numărul lor a crescut constant între timp.

Locuințele, tot mai inaccesibile în Spania

Blanca, studentă, a spus că tinerii spanioli au mari dificultăți în a se muta din casele părinților lor. "Politicienii nu doar că nu fac nimic, dar îngreunează și mai mult situația. Noi am decis să punem piciorul în prag, să sperăm că ne vor auzi", a declarat tânăra.

Proteste asemănătoare urmează să aibă loc luni în toată țara, conform Sindicatului Chiriașilor, care le coordonează.

Duminică, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a declarat că guvernul lucrează pentru adoptarea în parlament până marți a unui decret privind locuințele, care ar aduce o ameliorare imediată pentru chiriași.

În Spania, chiriile s-au dublat în medie în ultimul deceniu, depășind cu mult ritmul de creștere a salariilor.

Conform Băncii centrale, Spania are un deficit de 750.000 de locuințe. În fiecare an sunt construite doar în jur de 120.000 de locuințe noi, o șesime din numărul înregistrat înaintea crizei financiare din 2008.

Ayuso a acuzat vineri guvernul Sanchez că nu a reușit să rezolve problema locuințelor în cei opt ani de când se află la putere.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole