Nouă oameni, o barcă de lemn de nouă metri și 15 kilometri de mare pe furtună. Doi copii mici cărați în saci de pânză peste un deal plin de mine, o femeie însărcinată în șase luni și un plan de rezervă cumplit: dacă îi prind, femeile și copiii ajung în apă cu veste de salvare, iar bărbații rămân să lupte cu cuțite și bombe artizanale cu ardei iute. În noaptea de 6 mai 2023, familia lui Kim Il-hyeok a trecut, cum spune cumnata lui, „dintr-o mare de întuneric într-o mare de libertate” – ducând cu ea cenușa tatălui care le arătase, cu ani în urmă, luminile de dincolo de graniță, scrie The New York Times.
Ploaia biciuia o barcă șubredă de lemn care se zbătea într-o mare furioasă, cu motorul forțat la maximum ca să răzbată prin valuri. Sub acoperirea unei nopți cu furtună, în urmă cu trei ani, ambarcațiunea fugea din Coreea de Nord.
La bord erau nouă oameni, printre care doi copii mici și o femeie însărcinată în șase luni. Doar câțiva dintre pasageri aveau experiență pe mare. Au reușit să scape de o navă de patrulare și au trecut în viteză cea mai păzită frontieră maritimă din lume.
La scurt timp după ce barca lor a intrat în apele Coreei de Sud, o navă militară de mare viteză a marinei sud-coreene s-a năpustit asupra ei și a început să dea ocol, tăind apa agresiv. Lunetiștii de pe navă și-au fixat punctele laser roșii pe pieptul celor trei bărbați adulți din barca de lemn.
Prin megafon s-a auzit o voce: „V-ați rătăcit? Aveți probleme cu motorul?”
Nord-coreenii au strigat: „Vă rugăm, ajutați-ne. Vrem să dezertăm”.
Punctele roșii au rămas însă țintuite pe piepturile lor. Sud-coreenii nu voiau să riște: cei trei bărbați purtau uniforme militare nord-coreene, un camuflaj pentru o evadare cu miză uriașă. Disperați, bărbații au strigat în cala strâmtă a bărcii ca ceilalți pasageri să iasă la vedere, ca să dovedească faptul că sunt civili. De jos au fost scoși mai întâi cei doi copii, o fetiță de 5 ani și un băiețel de 3 ani, amândoi palizi și sleiți de rău de mare. Abia atunci au dispărut punctele roșii.
Nord-coreenii, în frunte cu Kim Il-hyeok și fratele lui mai mic, Yi-hyeok, erau legați prin sânge și prin căsătorie. Cei doi frați, amândoi trecuți de 30 de ani la acea vreme, erau însoțiți de mama lor și de familiile lor: partenera lui Il-hyeok, care era însărcinată, soția lui Yi-hyeok, cei doi copii ai lor, soacra și cumnatul lui.
Familia, care a dezertat în 2023, se numără printre puținii care au reușit să fugă din Coreea de Nord după ce liderul Kim Jong-un a impus o carantină sufocantă în timpul pandemiei de coronavirus. Au ajuns în noua lor țară cu informații rare despre o națiune complet izolată de restul lumii. Unele detalii ale evadării lor nu au mai fost făcute publice până acum.
„În noaptea aceea”, spune Yu-mi, soția lui Yi-hyeok, „am trecut dintr-o mare de întuneric într-o mare de libertate”.
Dorința unui tată
De-a lungul mai multor luni de interviuri realizate în Coreea de Sud, Il-hyeok a vorbit cu aceeași atitudine sfidătoare pe care și-o construise în Coreea de Nord, unde se descrie singur ca fiind „un scandalagiu”.
Yu-mi era rezervată și își strângea genunchii la piept în timp ce vorbea. Mama ei, care a cerut să nu-i fie dat numele, dar a acceptat să fie fotografiată, își cântărea fiecare cuvânt, de teamă că declarațiile ei ar putea afecta rudele rămase în Nord. Toți au vorbit însă cu convingere despre motivele pentru care au trebuit să plece din Coreea de Nord. (Restul familiei extinse a refuzat să dea interviuri.)
Cei doi frați veneau din Pyoksong, un district din sud-vestul Coreei de Nord.
În timpul foametei de la sfârșitul anilor '90, tatăl lor, ofițer de securitate la calea ferată, se întorcea acasă cu povestiri sinistre din provinciile cel mai grav lovite: trupurile emaciate ale copiilor găsiți în fața gărilor erau înghețate bocnă și bufneau ca peștele congelat când erau aruncate în camioanele care mergeau spre gropile comune. El a fost primul din familie care și-a pierdut încrederea într-o clasă conducătoare incapabilă să-și hrănească oamenii.
Într-o noapte, după ce fiii lui ajunseseră la maturitate, i-a dus pe un deal și le-a arătat un grup de lumini de dincolo de granița sud-coreeană.
„Acolo ar trebui să mergem”, le-a spus. „Ca să trăim și să stăm cu capul sus”.
Yu-mi locuia în orașul de coastă Kangryong, aflat în apropiere. De acolo putea vedea avioanele sclipind în soare când decolau de pe Aeroportul Internațional Incheon, chiar peste apă – o imagine strălucitoare a tot ce ar fi fost posibil, dar de neatins pentru nord-coreenii cărora le era interzis să călătorească și care erau rupți de internet.
„Țara noastră era ca o închisoare fără gratii”, spune ea.
Încă de la grădiniță, copiii cântau imnul „Nu avem ce să invidiem”, chiar în timp ce erau mobilizați să care apă din râu sau să scotocească dealurile după plante medicinale și semințe de pin. După zile lungi de muncă, adulții participau la obligatoriile „ședințe de analiză a vieții”, unde scriau autocritici și jurăminte de loialitate. Când Kim Jong-un a vizitat o insulă din apropierea orașului lui Yu-mi, în 2013, soldații și sătenii au intrat în mare în semn de bucurie. Ea știa că scena era regizată; oamenii obișnuiți, spune ea, primiseră interdicție să iasă din casă.
În fața propagandei, s-a răspândit o cultură a contrabandei. Filme și seriale sud-coreene circulau pe stick-uri USB aduse ilegal din China. În Kangryong, dispozitivele ajungeau și în sticle de plastic pe care activiștii sud-coreeni le trimiteau peste apă, împreună cu orez și mini-Biblii. Autoritățile avertizau că sticlele conțin otravă, dar divertismentul sud-coreean câștiga teren.
Il-hyeok îi idolatriza pe cei de la Girls' Generation și alte trupe K-pop și se coafa cu creastă, ca Taeyang de la BigBang. A fost arestat pentru „delincvență capitalistă” și eliberat abia după ce a dat șpagă, cu părul ras. El și prietenii lui au văzut o dată pe ascuns „Valkyrie”, filmul cu Tom Cruise despre complotul de asasinare a lui Hitler. Când conspiratorii au dat greș și au fost executați, prietenii lui au plâns.
Ideea fraților de a fugi din Coreea de Nord părea la fel de riscantă. Tatăl lor le-a interzis să se însoare, cu argumentul că, cu cât familia e mai mare, cu atât e mai mare riscul să fie prinși în timpul evadării. Apoi și-a folosit relațiile ca să-l mute pe Yi-hyeok, mezinul, la Kangryong, unde acesta a învățat navigația, a cartografiat posturile de pază și și-a făcut relații printre oficiali. Yi-hyeok a devenit scafandru cu cască, dintre cei care culeg fructe de mare de pe fundul oceanului și respiră aer adus printr-un furtun de la suprafață. Într-un final, a cunoscut-o pe Yu-mi.
Il-hyeok lucra în economia subterană a Coreei de Nord, mituind ca să-și facă rost de oportunități și ca să scape din belele. Tăia animale pentru restaurante, avea o mică mină de aur și cumpăra orez furat din hambarele statului, pe care îl revindea cu profit. În același timp, se dezamăgea tot mai mult de sistemul pe care îl exploata.
Apoi, în 2014, tatăl lor a murit pe neașteptate. Visul sud-coreean părea să fi murit odată cu el.
Dacă Il-hyeok, fratele mai mare, era neliniștit, Yi-hyeok era echilibrat. S-a căsătorit cu Yu-mi în 2017 și cei doi au avut curând doi copii. S-a angajat la o companie de pescuit administrată de armată și se ocupa de trei ambarcațiuni. În ciuda unui embargo al ONU, cumpărătorii chinezi lucrau pe față în Kangryong, iar într-o zi bună Yi-hyeok putea câștiga mai mult decât salariul anual al unui muncitor obișnuit.
Il-hyeok începuse o relație cu o educatoare de grădiniță. Dezertarea nu mai era o prioritate.
„Când aduceam vorba, fratele meu îmi spunea să tac din gură”, își amintește Il-hyeok.
Pandemia a dat totul peste cap.
Carantina
Coreea de Nord a impus una dintre cele mai dure carantine din lume. În Kangryong, accesul la mare a fost blocat cu sârmă ghimpată și paznici înarmați. Bărcile lui Yi-hyeok ruginiseră, iar datoriile i se adunau. Oficialii susțineau că sud-coreenii aruncă în apele de la graniță cadavre infectate și deșeuri. Cu toate astea, bărcile care aduceau fructe de mare pentru vârful societății continuau să pescuiască.
„Elitele mâncau în continuare tot ce voiau”, spune Yu-mi.
Il-hyeok a filmat odată un bărbat slăbit, fără dinți, îmbrăcat în zdrențe, care cerșea de mâncare. Omul i-a spus că soldații împușcaseră un sătean care încercase să adune crabi.
„Sunt nemiloși”, i-a spus el în șoaptă, obosit. „Chiar dacă nu vrei să dai de pomană, n-ar trebui să spargi blidul cerșetorului”.
Execuțiile publice s-au înmulțit și îi vizau pe cei acuzați de infracțiuni violente, precum crima, care au explodat în timpul carantinei, sau de distribuirea de conținut „nesocialist”, cum ar fi serialele sud-coreene. Mii de oameni, printre care și cei doi frați, au fost obligați să privească în timp ce focurile de armă răsunau peste locurile de execuție. Mulțimea se împrăștia în tăcere.
„Scopul era să insufle frică”, spune Il-hyeok. „Să șteargă orice fantezie despre lumea de afară”.
Autoritățile începuseră să strângă lațul și în jurul lui.
Voia să se însoare cu iubita lui, fiica unui fermier. Într-un sistem care se declara fără clase sociale, căsătoria cu o femeie care lucra într-o fermă colectivă – chiar și ca educatoare – ar fi însemnat pentru Il-hyeok o pierdere de statut. Ambele familii s-au opus. Cei doi s-au mutat totuși împreună. Apoi, în 2022, Kim Jong-un a interzis concubinajul. Cei care încălcau regula riscau lagărele de muncă.
„A trebuit să aleg între ea și Coreea de Nord”, spune Il-hyeok. „Am ales Coreea de Sud – și o adevărată revoluție de clasă”.
Evadarea
Frații nu se mai certau dacă să plece – ci doar cum.
La începutul anului 2023, Coreea de Nord începuse să relaxeze restricțiile pandemice. Bărcile lui Yi-hyeok au fost printre primele cărora li s-a permis să iasă din nou în larg. Dar fereastra de scăpare se închidea deja. Autoritățile se pregăteau să instaleze camere de supraveghere de-a lungul coastei, ca să descurajeze dezertările.
Frații vorbeau la telefon în cod. „Vreme bună” însemna că vine o furtună, care obligă navele de patrulare să se întoarcă în port. „Am prins mult pește – vino încoace” însemna că Il-hyeok trebuia să-i aducă pe mama lor și pe iubita lui la Kangryong.
Vremea și captura au fost ideale în noaptea de 6 mai 2023.
Mama lui Yu-mi, o văduvă de 52 de ani, s-a înscris ultima, cu doar cinci ore înainte de plecare.
„Aș fi putut muri încercând să fug”, spune ea. „Dar dacă familia mea ar fi ajuns în Sud, iar eu aș fi rămas în urmă, oricum aș fi fost ca și moartă – ruda unor trădători”.
Cumnatul lui Yi-hyeok, partenerul lui de pescuit, a plecat pe furiș cu barca și a așteptat în larg. Restul familiei a traversat un deal de coastă presărat cu mine antipersonal, ca să ajungă pe o plajă izolată. Ca să-i care mai ușor pe cei doi copii mici ai lui Yi-hyeok, frații i-au închis în saci de pânză și i-au ridicat pe umeri. Înainte să lege sacii, Yu-mi și-a văzut copiii uitându-se la ea.
„M-am gândit că poate e ultima dată când îi văd”, spune ea. „Am plâns, iar soțului meu i-au dat și lui lacrimile”.
Cumnatul lui Yi-hyeok a zărit semnalul stabilit dinainte – o lanternă care clipea de trei ori dinspre plajă – și a adus barca la mal ca să ia restul familiei extinse. În jurul orei 22:00, ambarcațiunea de nouă metri s-a desprins de țărm, cu motorul redus la puțin peste viteza unui om care merge grăbit, încercând să se strecoare în liniște spre insula sud-coreeană Yeonpyeong, aflată la doar 15 kilometri distanță.
Sub punte, Yu-mi a simțit dintr-odată motorul turat la maximum, umplând cala cu fum negru și făcându-le rău femeilor și copiilor. Mezinului i s-au dat ochii peste cap. L-a dus sus, la aer curat – și i-a găsit pe bărbați cuprinși de panică.
„Atunci am văzut reflectorul unei nave de patrulare nord-coreene măturând valurile din spatele nostru”, spune ea. „Mi-a stat inima”.
Frații stabiliseră deja ce fac dacă nu reușesc să scape de o navă de securitate: le puneau femeilor și copiilor veste de salvare și lanterne și îi aruncau în mare, mizând pe faptul că îi va duce curentul spre sud. Bărbații ar fi îndreptat barca în altă direcție, ca momeală, și ar fi dat lupta finală cu cuțite de 50 de centimetri și bombe artizanale cu ardei iute. Ca să ușureze barca, Il-hyeok a aruncat peste bord tot ce era greu – topoare, chei franceze, plasa de pescuit, compresorul de aer al fratelui său, folosit la scufundări.
A coborât sub punte, i-a pus vesta de salvare partenerei lui și s-a întors în fugă afară. Ea a crezut că e pe cale s-o arunce în mare ca să-i salveze pe ceilalți. Mama lui a crezut că fiul ei a ales să-și salveze iubita înaintea propriei mame.
„M-au chinuit la nesfârșit cu asta, până am reușit să-i conving că înțeleseseră greșit”, spune el.
Treptat, reflectorul din spatele lor s-a stins. Frații au bănuit mai târziu că plasa de pescuit pe care o aruncaseră peste bord se încurcase în elicea navei care îi urmărea.
Pariul lor de două ore s-a încheiat la scurt timp după miezul nopții, după ce nava sud-coreeană i-a oprit și toți cei nouă membri ai familiei au fost urcați la bord.
Un ofițer i-a întâmpinat: „Bine ați venit în paradis”.
Un nou început
Înainte să coboare de pe navă, ofițerul a ridicat pumnul și a strigat „Fighting!”. Cuvântul englezesc – folosit frecvent în Coreea de Sud ca încurajare – le era necunoscut nord-coreenilor.
„Dar zâmbea și ne strângea mâinile”, spune Yu-mi, „așa că am presupus că ne urează bine”.
În Sud, Yu-mi a învățat pentru un certificat de contabil și s-a angajat la o școală. Fratele ei s-a înscris la facultate, iar Yi-hyeok s-a întors la scufundările pentru fructe de mare.
„Fratele meu glumea că echipamentul de scufundare de aici e atât de avansat, încât ar putea să adoarmă sub apă dacă ar vrea”, își amintește Il-hyeok.
Iubita lui Il-hyeok a născut primul lor copil în Sud. Cei doi s-au căsătorit în 2024 și au avut curând încă o fetiță. Il-hyeok încearcă să-și găsească locul în economia capitalistă sud-coreeană, cu joburi part-time prin restaurante și cu munca pe stivuitoare și excavatoare.
Aruncarea în democrația gălăgioasă a Sudului a fost copleșitoare. Televizoarele ofereau nenumărate canale – cu totul altfel decât în Nord, unde existau doar emisiunile guvernamentale. Acasă, motocicleta la mâna a doua a lui Il-hyeok era un simbol de statut prețios; acum se trezea pe autostrăzi pline de mașini moderne. În piețele orașelor răsunau protestele.
Mama lui Yu-mi se minuna de robinetele din care curgea și apă caldă, și apă rece. În prima ei zi de muncă la un cămin de bătrâni, s-a blocat când colegii i-au cerut „șervețele” – încă un cuvânt englezesc pe care nu-l mai auzise. Mama fraților a fost scandalizată de un serial în care o soție își plesnea soțul. Iar când Il-hyeok a ieșit prima dată din Seul, capitala Coreei de Sud, a sunat conștiincios un polițist ca să-i ceară permisiunea. Polițistul doar a râs.
Și apoi au fost alegerile.
În Nord, oamenii stăteau la coadă îmbrăcați elegant ca să primească un buletin de vot cu un singur nume. Îl puneau în cutia „da” cu ambele mâini și se înclinau adânc în fața portretelor tatălui și bunicului lui Kim Jong-un, care conduseseră înaintea lui. Nimeni nu îndrăznea să se apropie de cutia „nu”. Când Il-hyeok și soția lui au votat în iunie, ca cetățeni sud-coreeni, au găsit alegători veniți în pantaloni scurți și papuci, cu căștile în urechi. Buletinul de vot era o listă derutantă de nume.
Coreea de Sud nu a fost totuși un paradis.
După 19 luni în Sud, Yi-hyeok a murit într-un accident de scufundare, la sfârșitul lui 2024. Mama fraților și soția lui Il-hyeok au fost diagnosticate cu cancer.
Il-hyeok și-a vărsat frustrarea față de prețurile amețitoare ale locuințelor din Seul. Pune deoparte fiecare bănuț ca să-și mute familia din apartamentul înghesuit, închiriat cu subvenție de la stat. Cu toate astea, insistă că dezertarea a fost „sută la sută” alegerea corectă. Înainte să moară, Yi-hyeok apăruse la televizor și explicase că a fugit ca să-și scutească copiii de îndoctrinarea din școlile nord-coreene. Fiica lui e acum în clasa a doua la o școală sud-coreeană, iar fiul lui e la grădiniță. Copiii s-au adaptat cel mai repede la noua lor viață și au îmbrățișat rapid preparate emblematice pentru Coreea de Sud, ca puiul prăjit și pizza.
„Soțul meu ne-a dat, mie și copiilor noștri, libertatea pe care ne-a promis-o înainte să moară”, spune Yu-mi.
Frații au împlinit și ultima dorință a tatălui lor: când barca lor a fugit din Coreea de Nord, i-au dus cu ei cenușa.