Astăzi, dacă privești Dunărea în zona Porților de Fier, este greu să-ți imaginezi că în mijlocul fluviului se afla cândva o insulă cu străzi, case, magazine, cafenele, grădini, o moschee cu minaret și o veche cetate. Avea sute de locuitori, o comunitate în mare parte turcă și o atmosferă atât de diferită de cea a orașelor de pe malurile Dunării, încât vizitatorii au descris-o drept un mic Orient ascuns în inima Europei.
Numele ei era Ada Kaleh, expresie turcească ce poate fi tradusă prin „Insula Cetate” sau „Insula Fortăreață”.
Pentru multe generații, Ada Kaleh a fost un loc real, cu o viață proprie și cu o istorie complicată, aflată la întâlnirea dintre lumi și imperii. Pentru noi, a devenit însă o insulă-fantomă: un loc care poate fi văzut astăzi mai ales în fotografii de arhivă, cărți poștale, hărți și în amintirile celor care au trăit acolo.
› Vezi galeria foto ‹
În anii construirii sistemului hidroenergetic Porțile de Fier I, destinul insulei a fost pecetluit, potrivit Muzeului Național al Tăranului Român. Odată cu formarea lacului de acumulare, apele Dunării au acoperit Ada Kaleh, iar o comunitate întreagă a fost nevoită să-și părăsească locuințele.
Insula nu mai există la suprafață.
Dar fotografiile păstrate în arhive ne arată că, nu cu foarte mult timp în urmă, în mijlocul Dunării exista o lume care pare astăzi desprinsă dintr-un roman.
Unde se afla Ada Kaleh
Ada Kaleh se afla pe Dunăre, în apropierea Orșovei, în zona spectaculoasă a Porților de Fier. Sursele istorice și patrimoniale o descriu ca pe o insulă de aproximativ 1,7 kilometri lungime și 400-500 de metri lățime.
Poziția sa era una dintre principalele explicații pentru istoria tumultuoasă a locului.
Dunărea reprezenta una dintre marile axe de circulație ale Europei, dar și o frontieră între imperii. În această zonă, fluviul separa și apropia în același timp teritorii aflate sub influența unor mari puteri. Ada Kaleh se afla chiar în această zonă de contact.
De-a lungul timpului, insula a fost legată de lumea otomană, habsburgică și, mai târziu, de România. Poziția sa strategică a făcut-o importantă din punct de vedere militar, în timp ce poziția pe traseul navigabil al Dunării a transformat-o într-un punct de interes pentru călători și comercianți.
O insulă cu o istorie mult mai veche decât pare
În jurul originilor Ada Kaleh s-au construit de-a lungul timpului numeroase povești. Unele surse o leagă de descrieri geografice din Antichitate, iar tradiția istorică a asociat insula cu anumite referiri ale autorilor antici la insule de pe Dunăre.
Totuși, identificarea exactă a Ada Kaleh cu insula descrisă de Herodot sub numele de Cyraunis trebuie tratată cu prudență. Nu există suficiente elemente pentru ca această asociere să fie prezentată drept o certitudine.
Ceea ce este sigur este că zona Dunării de la Porțile de Fier are o istorie extrem de veche, iar insula a avut o importanță strategică cu mult înainte de dispariția sa în secolul XX.
În surse istorice ulterioare, insula apare sub mai multe denumiri. Muzeul Banatului Montan amintește chiar caracterizarea sa drept „insula cu 17 nume”, o formulare care ilustrează schimbările politice și culturale prin care a trecut de-a lungul secolelor.
Una dintre mențiunile documentare importante o plasează la începutul secolului al XV-lea, iar istoria sa medievală și modernă este strâns legată de disputele pentru controlul Dunării.
De ce era atât de importantă pentru marile imperii
În secolele XVI-XVIII, Dunărea a devenit un adevărat coridor strategic pentru Imperiul Otoman și pentru puterile central-europene.
Ada Kaleh se afla într-un punct de unde puteau fi supravegheate și controlate circulația și navigația pe fluviu. Din acest motiv, insula a fost fortificată și a devenit o piesă importantă în sistemul defensiv al regiunii.
În secolul al XVII-lea apar lucrări de fortificare asociate generalului imperial Federigo Veterani, iar la sfârșitul secolului și începutul celui următor zona a intrat în planurile militare austriece.
Fortificațiile au fost dezvoltate după principiile arhitecturii militare moderne ale epocii, iar cetatea avea elemente specifice sistemului Vauban: bastioane, ziduri masive, cazemate și galerii.
Astăzi, fotografiile vechi cu fortificația ne ajută să înțelegem dimensiunea impresionantă a construcției.
Baza de date a Institutului Național al Patrimoniului păstrează inclusiv documentarea unor imagini cu cazematele și cu fortificația Vauban de pe Ada Kaleh.
Cetatea care domina insula
Dacă privim fotografiile de epocă, primul lucru care atrage atenția este cetatea.
Zidurile de apărare înconjurau o mare parte a insulei, iar structura fortificației îi conferea Ada Kaleh aspectul unui oraș fortificat plutind pe Dunăre.
Dar, cu timpul, rolul militar al insulei a început să se reducă. Ada Kaleh a rămas, însă, o comunitate vie.
În spatele zidurilor care fuseseră construite pentru război se dezvoltase o societate cu propriile case, magazine, locuri de întâlnire, activități comerciale și tradiții.
Așa s-a născut imaginea insulei exotice care avea să-i impresioneze pe turiști.
De la fortăreață la „micul Orient” de pe Dunăre
Poate cea mai fascinantă perioadă din istoria Ada Kaleh este cea de după declinul importanței sale militare.
Insula a devenit un loc în care cultura comunității turcești s-a păstrat într-o formă aparte.
Aici puteai găsi bazar, cafenele, produse alimentare și dulciuri orientale, cafea pregătită în stil turcesc, rahat, dulceață de trandafiri și de smochine, țigări de foi și alte produse care făceau ca o excursie pe Ada Kaleh să semene cu o călătorie într-un alt colț al Europei.
Muzeul Banatului Montan a descris insula prin imaginea unui „Orient liliputan la porțile Occidentului”, o formulare care surprinde foarte bine felul în care era percepută de vizitatori.
Și fotografiile confirmă această impresie.
Străzi înguste, case joase, magazine, oameni îmbrăcați după moda comunității locale, cafenele și, deasupra tuturor, silueta minaretului.
Pentru un călător european al secolului al XIX-lea sau al primei jumătăți a secolului XX, Ada Kaleh oferea o experiență neobișnuită fără să fie nevoie să părăsească Europa Centrală.
Turiștii veneau pentru atmosfera exotică a insulei
Ada Kaleh nu era doar un loc cu importanță istorică. A devenit și o destinație turistică.
Poziționarea pe Dunăre făcea ca insula să fie observată de călătorii care traversau regiunea. Printre cei care au trecut pe aici sau au scris despre ea se numără personalități precum scriitorul danez Hans Christian Andersen, călătorul Johann Georg Kohl și reverendul George Fisk. Muzeul Banatului Montan amintește, de asemenea, nume precum Lajos Kossuth, Nicolae Bălcescu, Carol I și Nicolae Iorga în legătură cu vizitele sau relatările despre insulă.
Un document vizual important pentru felul în care era percepută Ada Kaleh este reprezentat de gravurile și relatările călătorilor occidentali.
În anii 1860, artistul francez Auguste Dieudonné Lancelot a călătorit pe Dunăre și a imortalizat inclusiv Ada Kaleh. Muzeul Municipiului București arată că Lancelot a trecut prin Orșova și a redat în lucrările sale peisajele și monumentele întâlnite de-a lungul Dunării, inclusiv insula Ada Kaleh.
Astfel de imagini sunt extrem de importante astăzi, pentru că ne arată insula înainte de epoca fotografiei de masă.
Cum arăta viața pe Ada Kaleh
La prima vedere, Ada Kaleh putea părea o fortăreață veche. În realitate, în ultimele sale decenii, era o comunitate în care oamenii își duceau viața de zi cu zi.
Existau locuințe, magazine, cafenele și mici afaceri. Bazarul era una dintre principalele atracții, iar produsele și atmosfera orientală constituiau o parte esențială a identității insulei.
În fotografiile de epocă apar comercianți, localnici, vizitatori, copii și grupuri de turiști. Se poate spune că Ada Kaleh devenise, într-un fel, o atracție turistică construită chiar de viața comunității sale.
Nu era un decor creat pentru turiști. Era un loc în care oamenii locuiau și munceau, iar tocmai această autenticitate îi fascina pe cei care veneau să-l descopere.
Muzeul Național al Țăranului Român a reconstituit ulterior această lume prin fotografii provenite din arhive personale ale foștilor locuitori, cărți poștale, hărți vechi și obiecte salvate de pe insulă.
Moscheea și minaretul, simbolurile insulei
Printre cele mai cunoscute imagini ale Ada Kaleh se află cele ale moscheii cu minaret.
Lăcașul de cult musulman devenise unul dintre simbolurile vizuale ale insulei, iar minaretul se ridica deasupra caselor și fortificațiilor.
Într-o fotografie veche, silueta minaretului este suficientă pentru ca Ada Kaleh să fie recunoscută imediat.
Și astăzi, colecțiile digitale ale Institutului Național al Patrimoniului păstrează cărți poștale în care apar geamia și minaretul, alături de fortificațiile insulei.
Unul dintre cele mai valoroase obiecte legate de moștenirea religioasă a insulei este covorul din geamie. Potrivit proiectului dedicat patrimoniului Ada Kaleh, covorul, oferit comunității de sultanul Abdulhamid în 1904, a fost ulterior transportat la geamia din Constanța.
Este una dintre dovezile faptului că, atunci când insula a dispărut, oamenii au încercat să salveze măcar o parte din ceea ce putea fi mutat.
Ada Kaleh și România
Statutul insulei a fost complicat, asemenea întregii istorii a zonei.
După destrămarea vechilor structuri imperiale și reorganizarea politică a Europei de Sud-Est, Ada Kaleh a ajuns în cele din urmă în componența României.
Sursele muzeale indică anul 1920 ca momentul în care insula a devenit teritoriu românesc, iar Tratatul de la Lausanne din 1923 a consacrat situația în relația cu Turcia.
Pentru locuitorii săi, însă, schimbarea administrației nu a însemnat dispariția identității locale. Comunitatea și-a păstrat în mare parte caracterul turcesc, religia, tradițiile și specificul cultural.
Ada Kaleh devenise astfel un caz aparte: o mică insulă aflată în România, cu o populație și o cultură care păstrau puternice legături cu lumea otomană și cu Turcia.
În 1934, Ada Kaleh a fost declarată stațiune climaterică
Un detaliu mai puțin cunoscut este că insula nu era privită doar prin prisma istoriei și a exotismului său.
În 1934, Ada Kaleh a fost declarată stațiune climaterică.
Clima sa, poziția pe Dunăre și imaginea de loc exotic contribuiau la atractivitatea insulei.
Pentru România interbelică, Ada Kaleh reprezenta o destinație neobișnuită: puteai ajunge pe o insulă din mijlocul Dunării și găsi acolo o comunitate musulmană, un bazar oriental, o moschee și vestigiile unei vechi fortificații europene.
Într-o perioadă în care turismul începea să se dezvolte tot mai mult, Ada Kaleh avea toate ingredientele pentru a deveni un loc memorabil.
Câți oameni locuiau pe insulă
Numărul locuitorilor a variat de-a lungul timpului.
Un reper important este recensământul din 1930, care indica aproximativ 450 de locuitori, majoritatea de etnie turcă.
Alte surse și materiale istorice indică, în perioada de dinaintea strămutării, un număr mai mare de persoane asociate comunității insulei, în funcție de anul și metodologia folosită.
Dincolo de cifre, important este faptul că Ada Kaleh nu era o insulă abandonată sau un simplu monument istoric. Era o comunitate. Oamenii aveau case, proprietăți, afaceri, familii și locuri pe care le considerau „acasă”.
Tocmai de aceea, dispariția insulei nu a însemnat doar pierderea unui obiectiv turistic sau a unui monument. A însemnat și destrămarea unei comunități.
Proiectul Porțile de Fier a schimbat pentru totdeauna destinul insulei
În anii 1960, România și Iugoslavia au construit marele sistem hidroenergetic Porțile de Fier I.
Proiectul avea o importanță economică și energetică majoră pentru cele două state, dar ridicarea nivelului apei a schimbat definitiv peisajul Dunării.
Ada Kaleh urma să se scufunde.
Proiectul a presupus strămutarea populației și evacuarea insulei. Muzeul Național al Țăranului Român notează că, începând din 1968, locuitorii au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, iar o parte dintre foștii insulari s-au mutat în alte localități din România sau au plecat în Dobrogea și Turcia.
Pentru oamenii care trăiseră acolo, nu era vorba doar despre schimbarea unei adrese. Era dispariția locului în care se născuseră și în care trăiseră generații întregi.
Ce s-a întâmplat cu cetatea
Înainte ca apele să acopere Ada Kaleh, autoritățile au încercat să salveze o parte din patrimoniul insulei.
Elemente ale cetății au fost demontate și transportate pe insula Șimian, aflată tot pe Dunăre. Institutul Național al Patrimoniului consemnează astăzi pe Șimian elemente ale fortificației care au fost transferate de pe Ada Kaleh.
Ideea era de a păstra măcar o parte din fortificația care reprezenta identitatea istorică a insulei.
Demersul nu a putut însă salva Ada Kaleh ca întreg.
O cetate poate fi mutată parțial. O comunitate, mult mai greu. Iar o insulă nu poate fi mutată.
În 1970, Ada Kaleh a dispărut
Apele lacului de acumulare au acoperit insula la începutul anilor 1970, în contextul punerii în funcțiune a sistemului Porțile de Fier I. Sursele instituționale și muzeale indică 1970 ca anul în care Ada Kaleh a fost acoperită de ape, în timp ce unele baze de date patrimoniale folosesc anul 1968 în legătură cu realizarea hidrocentralei și procesul de dispariție a insulei.
Diferența de dată este importantă și merită păstrată în materialele istorice: 1968 este legat de etapa realizării și a strămutării, iar 1970 este anul folosit frecvent pentru acoperirea efectivă a insulei de apele lacului.
După aceea, Ada Kaleh nu a mai putut fi văzută așa cum fusese timp de secole.
Străzile, casele, bazarul, cafenelele și grădinile au dispărut.
Pentru ca moștenirea insulei să nu fie pierdută în întregime, o parte dintre elementele sale au fost transferate pe insula Șimian.
Fortificațiile au fost acoperite de apă.
A rămas memoria.
O parte din Ada Kaleh trăiește astăzi pe insula Șimian
Pentru ca moștenirea insulei să nu fie pierdută în întregime, o parte dintre elementele sale au fost transferate pe insula Șimian.
Acolo au fost reconstruite sau amplasate componente ale vechii fortificații. Nu este Ada Kaleh. Este, mai degrabă, o urmă fizică a ceea ce a existat cândva.
Diferența este importantă, pentru că Ada Kaleh nu însemna doar cetatea. Însemna și oamenii, străzile, mirosul cafelei, magazinele, bazarul, moscheea, casele și relațiile dintre locuitori.
Toate acestea formau o lume care nu putea fi demontată și reconstruită în altă parte.
Ce a mai rămas din Ada Kaleh
Astăzi, memoria insulei este păstrată în mai multe colecții muzeale și arhive.
Institutul Național al Patrimoniului are în baza sa de date cărți poștale și documente vizuale care prezintă fortificația, cazematele, geamia și peisajul insulei.
Muzeul Național al Țăranului Român a organizat expoziția „Ada Kaleh. Insula din suflet”, folosind fotografii din arhivele personale ale foștilor locuitori, cărți poștale, hărți și obiecte provenite de pe insulă.
La rândul său, Muzeul Banatului Montan a prezentat o expoziție foto-documentară cu peste 200 de imagini, grupate în jurul arhitecturii, locuitorilor, activităților cotidiene și produselor care făcuseră celebră insula: cafeaua, țigările de foi, rahatul și înghețata.
Ele ne arată Ada Kaleh nu ca pe o legendă, ci ca pe un loc în care, până acum câteva decenii, oamenii mergeau la cumpărături, stăteau la cafea, lucrau, se întâlneau și își creșteau copiii.
Insula pe care o mai putem vedea doar în fotografii
Poate tocmai acesta este aspectul cel mai fascinant al poveștii Ada Kaleh.
Nu vorbim despre un oraș antic dispărut în urmă cu două mii de ani. Nu vorbim despre o cetate medievală ale cărei ruine au fost abandonate. Vorbim despre un loc care exista încă în memoria vie a oamenilor de astăzi.
Există persoane care au mers pe străzile Ada Kaleh, au cumpărat produse din bazar, au băut cafea acolo și au văzut minaretul ridicându-se deasupra cetății.
Apoi, locul lor a dispărut sub apă.
De aceea, fotografiile de arhivă au o valoare aparte. Ele nu documentează doar arhitectura unei insule pierdute, ci și viața unei comunități care nu mai poate fi reconstituită în întregime.
Ada Kaleh a devenit o legendă a Dunării
Înainte de dispariție, insula era deja considerată un loc aparte. După dispariție, a devenit legendă.
Poveștile despre cafeaua turcească, bazarul plin de produse orientale, dulceața de trandafiri, rahatul, grădinile, moscheea și cetatea au început să fie transmise din generație în generație.
Foștii locuitori au păstrat fotografii și obiecte. Muzeele au păstrat documente. Colecționarii au salvat cărți poștale. Arhivele au păstrat imagini. Iar Dunărea a păstrat, sub apă, ceea ce nu a mai putut fi salvat.
Ada Kaleh nu mai poate fi vizitată astăzi așa cum era în urmă cu un secol. Dar poate fi redescoperită.
Într-o fotografie cu o stradă îngustă. Într-o carte poștală veche. Într-o imagine cu turiști adunați lângă cetate. Într-un portret al unui localnic. În silueta minaretului care se ridică deasupra caselor.ător să ghicească faptul că sub luciul apei se află locul în care, nu cu foarte mult timp în urmă, exista una dintre Într-o gravură realizată de un călător european.
Și, mai ales, în poveștile celor care au cunoscut-o.
Pentru că Ada Kaleh nu a fost doar o insulă care a dispărut. A fost o lume întreagă care a dispărut odată cu ea.
Iar astăzi, când Dunărea curge liniștit prin zona Porților de Fier, este aproape imposibil pentru un călător să ghicească faptul că sub luciul apei se află locul în care, nu cu foarte mult timp în urmă, exista una dintre cele mai neobișnuite comunități din România.
