Ianu Sebastian Vaia are 16 ani și locuiește în București. Săptămâna trecută, a câștigat patru medalii la un concurs internațional la Roma. Acasă mai are câteva zeci, colecționate de-a lungul anilor. Ianu mai are centură neagră la karate, e campion european, are un IQ de 200 și o mutație genetică unică în lume. Are și un răspuns tare simplu și matur la întrebarea unde se vede peste douăzeci de ani: fericit. Și împăcat cu deciziile pe care le va lua de-a lungul vieții lui.
› Vezi galeria foto ‹
În perioada 2 – 8 iulie, la Roma, 715 copii din 54 de țări s-au așezat în fața ecranelor și au început să scrie cod. Unii dintre ei, șapte ore fără pauză, într-o singură zi.
Printre ei, Sebastian Nicolae Vaia – Ianu, cum îi spun toți – elev în clasa a X-a la Liceul Internațional de Informatică București, la grupa de olimpici la fizică.
A intrat la patru probe. A ieșit cu patru medalii. Adică maximul absolut, pentru că regulamentul nu îți permite să te înscrii la mai mult de patru secțiuni.
Ce s-a întâmplat la Roma
Ianu a concurat la Mathematics și la toate cele trei secțiuni ale competiției de Coding: Challenges by Codementum, Arena Battles by CodeCombat și AI Prompt Lab.
Rezultatele au venit așa:
- Argint – Mathematics
- Argint – Arena Battles by CodeCombat
- Bronz – Challenges by Codementum
- Bronz – AI Prompt Lab
Ce este Olimpiada Internațională STEM
STEM vine de la Science, Technology, Engineering, Mathematics – știință, tehnologie, inginerie, matematică. Sunt cele patru domenii pe care sistemele de educație performante din lume au ales să le predea împreună, nu separat, întrucât în viața reală nimeni nu rezolvă o problemă folosind doar matematică sau doar fizică.
În asta constă diferența față de olimpiadele cu care ne-am obișnuit noi în România. Olimpiada de matematică îți verifică matematica teoretică: cât de bine stăpânești demonstrațiile, teoremele, aparatul. Olimpiada STEM verifică altceva, mult mai greu de antrenat: dacă poți lua matematica, fizica și programarea pe care le știi și să le aplici pe o problemă care nu seamănă cu absolut nimic din ce ai văzut vreodată la clasă.
Este, în esență, diferența dintre a ști gramatica unei limbi și a putea vorbi în ea, sub presiune, într-un oraș dintr-o țară străină, în care te afli pentru prima dată.
„În România nu există nicio platformă sau programă de unde copiii pot să exerseze gândirea STEM și materiile STEM, pentru că diferă foarte mult matematica teoretică de matematica aplicată sau fizica teoretică de fizica aplicată”, a explicat, pentru Antena3.ro, Nicoleta Vaia, mama lui Ianu.
Adică un copil român care ajunge la STEM Olympiad se pregătește singur, pe cont propriu, fără curriculum, fără manual, fără antrenor. Concursul este considerat cel mai puternic de acest tip din lume.
„Concursul în sine a fost foarte dificil și a presupus o anduranță ieșită din comun pentru copii”, adaugă ea.
Cum arată probele, explicate de Ianu
L-am rugat pe Ianu să explice, pentru Antena3.ro, fiecare probă ca unui om care nu știe nimic despre codare. Și a făcut-o. Cu multă răbdare.
Challenges by Codementum este proba în care scrii cod pentru ca un personaj să se miște pe ecran până își îndeplinește obiectivul. Sună simplu, nu?. Nu este. Ai treizeci de probleme de tipul ăsta, iar timpul alocat pentru toate este o oră, maximum o oră și jumătate.
„Prima probă a constat practic în a scrie un cod prin care tu faci un erou – sau mai mulți eroi – să se miște pe ecran ca să ajungă să completeze un obiectiv” – Ianu Sebastian Vaia.
Arena Battles by CodeCombat – proba la care a luat argint – arată, la prima vedere, ca un joc video. Personaje colorate, fructe care se colectează, inamici care atacă.
Aparența este deliberată, explică Ianu: „Aceste probe, deși sunt educative și necesită cunoștințe, arată mai mult a desene, ca să zic așa. Sunt mai «cartoonish», ca să creeze acea atmosferă prietenoasă”.
Sub desene, însă, se ascunde un examen de logică pură. Personajele pornesc din bază, colectează obiecte, obiectele le conferă puteri, cu puterile atacă adversarul. Numai că adversarul este, la rândul lui, codul altui copil, scris în altă parte a lumii. Iar tu nu joci – tu construiești, dinainte, mașinăria care va juca în locul tău.
„Și scopul e să ai codul cât mai puternic, să verifici toate posibilitățile inamicului de a te învinge și tu să anulezi aceste posibilități prin raționalitate. Codul are numeroase acțiuni integrate sau comenzi pe care tu le poți scrie” – Ianu Sebastian Vaia.
Nu ai de unde copia. Nu ai voie să folosești inteligența artificială. Fiecare linie de cod trebuie scrisă de tine și trebuie să știi, înainte de a apăsa tasta, ce anume va declanșa ea.
AI Prompt Lab este proba cea mai nouă. Anul acesta a fost prima ediție în care s-a deschis înscrierea la ea, iar existența ei spune, singură, ceva despre lumea în care intră copiii ăștia și în care noi, adulții, care am prins telefoanele cu roată și casetofoanele cu casete, încercăm să ne adaptăm.
„Se numea «prompt hacking», adică vorbeai cu un bot, cu un robot, și trebuia să afli o parolă, o combinație de cuvinte, un cuvânt secret, fără să-ți dea parola” – Ianu Sebastian Vaia.
Adică trebuia să convingi o inteligență artificială să spună exact lucrul pe care fusese programată să nu îl spună niciodată. Nu prin forță, ci prin conversație. Prin ocolire.
„Să îl ocolești, mai pe românește”, zâmbește el.
În urmă cu trei ani, meseria asta nu exista. Astăzi, oamenii care fac exact asta – caută fisurile sistemelor de inteligență artificială înainte să le găsească cineva rău intenționat – se numesc red teamers și sunt printre cei mai bine plătiți specialiști din marile companii de tehnologie.
Un adolescent din București a luat medalie de bronz mondial la o disciplină pentru care, în România, nu există nici măcar un nume în limba română.
Mathematics, în fine, a însemnat patruzeci de întrebări tip grilă în șaizeci de minute. Un minut și jumătate pentru fiecare.
„Dar în niciun caz nu au fost ușoare” – Ianu Sebastian Vaia.
Palmaresul lui Ianu
Concursul de la Roma nu a fost primul la care a participat și, cel mai probabil, nu va fi ultimul.
În februarie 2026, Ianu s-a clasat pe locul patru la Taiwan International Science Fair, alături de Albert Lupu și Octavian Arde – una dintre cele mai importante competiții de cercetare pentru elevi din lume.
La NASA a luat mențiune în 2023, iar în 2024 argint mondial, la Haga, alături de Sebastian Toader și Mihnea Necula. Tema concursului era proiectarea unei stații spațiale. Nu o machetă, nu un desen, trebuia să fie un proiect funcțional.
La Olimpiada Internațională STEM din 2024 a luat bronz la codare. La Barcelona, în 2025, argint la codare și bronz la matematică. Anul acesta, la Roma, patru medalii.
La NeuroScience – competiție găzduită pe platforma Harvard University și considerată una dintre cele mai importante pentru liceenii americani – a obținut bronz la matematică și mențiune la fizică.
La International Astronomy and Astrophysics Competition, a doua competiție de astrofizică din lume ca importanță, s-a clasat în 2026 în primii 20% la nivel global. Premiul întâi la Lumina Math. Bronz la concursul Societății de Matematică din România.
Și, în paralel, are și o carieră sportivă: e dublu campion european la karate. Ianu crede că atât mintea, cât și corpul trebuie să fie sănătoase. Se completează una pe alta, îmi explică el.
MENSA. Și ce înseamnă să ai un IQ de 200
Ianu este membru MENSA de la vârsta de zece ani.
MENSA este cea mai veche organizație de acest tip din lume, fondată în 1946, la Oxford, de un avocat și un om de știință care voiau să creeze o societate în care singurul criteriu de admitere să fie inteligența – nu banii, nu titlurile, nu familia în care te naști. Criteriul a rămas neschimbat de atunci: trebuie să obții, la un test standardizat, un scor care te plasează în primele două procente ale populației. Nimic altceva nu contează.
Ianu este și membru Intertel, o organizație unde pragul este considerabil mai sus. Acolo intri doar cu un IQ de peste 150.
Ca să înțelegem scara, pentru că cifrele astea circulă mult: media populației este 100. Aproximativ două treimi dintre oameni se situează între 85 și 115. Un IQ de 130 te plasează deja în primele două procente. Peste 160, statisticile devin aproape teoretice – sunt atât de puțini oameni în eșantion încât testele își pierd precizia și rezultatele se raportează cu prudență.
Ianu are, spune mama lui, un IQ de 200. Mai mare decât al 99,97% dintre oameni.
Numai că cifra aceasta, luată singură, nu spune aproape nimic. Ea măsoară o capacitate, nu o traiectorie. Nu îți spune dacă omul va munci, dacă va rezista șapte ore de concurs, dacă va termina ce a început sau dacă va abandona la primul obstacol.
Nicoleta Vaia povestește despre o monitorizare a IQ-ului derulată timp de cinci ani.
„Nu există supradotați în adevăratul sens al cuvântului până la 16 ani. Sunt secvențe de supradotare în monitorizarea asta. Ianu este singurul copil al cărui IQ a crescut de la 10 ani până acum cu peste 10 puncte” – Nicoleta Vaia.
Asta înseamnă că un IQ care crește nu este un dar primit la naștere. Este rezultatul unui antrenament.
Cum arată o zi obișnuită de vacanță
„Eu sunt o persoană care se trezește mai târziu, de obicei în jurul orei nouă; mă rog, lunea uneori mai târziu”, explică el.
Mănâncă. Se spală pe dinți. „Whatever”, adaugă, cu acel „whatever” pe care îl folosesc toți adolescenții din lume. La zece se apucă de treabă.
„Indiferent că e fizică sau astrofizică, codare sau matematică. Mă rog, lucrez și la un referat individual acum și, indiferent de ce fac, mă apuc cam în jurul orei 10” – Ianu.
L-am întrebat cât lucrează. Nu știe exact, pentru că nu se uită la ceas.
„E greu să zic cam cât lucrez, pentru că eu nu mă uit niciodată la ceas, fiindcă nu ăsta e scopul meu. Lucrez cu orele și mai iau și pauze, mai și mănânc în același timp, dar, de obicei, lucrez cam cinci ore pe zi, poate de la 10 până pe la 3-4, să zic” – Ianu.
Nu numără orele, pentru că orele nu sunt obiectivul. Obiectivul e ce iese din ele.
Apoi mănâncă din nou și pleacă la antrenamentul de karate, pe care îl are aproape zilnic. Nu are cum să lipsească, pentru că o centură neagră nu se poartă, se întreține.
Și spune că nimeni nu îl împinge de la spate să respecte programul ăsta.
„Le fac de plăcere, pentru că îmi plac. Fizica îmi place, îmi place cam tot ce fac, că altfel nu făceam asta. Mă bucur că nu m-au forțat niciodată părinții și nu prea mă împing de la spate. Adică se implică și mă ajută cât de bine pot atunci când mă blochez” – Ianu.
De unde a pornit totul
Nu din ambiție. Ci din curiozitatea aia simplă, de copil care vrea să știe cum funcționează tot ceea ce e în jurul lui.
„Eu am început să mă joc pe calculator de la o vârstă nu neapărat mică comparativ cu alții, că toată lumea a început să se joace pe la 9-10 ani. Whatever. Dar mie mi-a plăcut foarte mult să mă joc și eram foarte curios. Adică, mă întrebam: «Uite cum funcționează asta, cum funcționează cealaltă?». Și lucrurile astea m-au introdus oarecum în lumea programării și a informaticii” – Ianu Sebastian Vaia.
Cu fizica a fost o altă poveste, una care s-a întâmplat mai târziu și mai brusc. Nu a visat la ea de mic. Pur și simplu, la un moment dat, i s-a deschis o ușă și a intrat pe ea.
„Efectiv mi s-a deschis poarta asta și mi s-a părut foarte interesantă, pentru că fizica e peste tot. Totul se întâmplă datorită sau din cauza fizicii, și mie mi se pare chiar fascinantă” – Ianu Sebastian Vaia.
Iar matematica?
„Iar matematica, na, e matematică”, râde el. Apoi își aduce aminte că mergea la cursuri de performanță încă din clasa a doua și adaugă: „M-a atras matematica de mic, să zic așa”.
Copilul de 3 ani și 8 luni care a scris o ecuație pe o mașinuță de gunoi
Mama lui povestește începutul altfel decât el, așa cum se întâmplă întotdeauna între părinți și copii.
Ianu a vorbit de la cinci luni și o săptămână. La un an și două luni construia deja fraze întregi. La doi ani și jumătate făcea adunări și scăderi până la zece.
Cântărea, la un an, șase kilograme și jumătate. Avea 68 de centimetri.
„Nouă ni se părea absolut firesc ca la 11 luni să cântărească cât un copil de trei luni. Arăta puțin mai mare decât un copil de trei luni. Dar omul făcea propoziții” – Nicoleta Vaia.
La trei ani și opt luni, când arăta cât un copil de un an, Ianu știa deja să scrie și să citească. Părinții au aflat întâmplător, dintr-un accident.
„Am aflat de la el asta, mamă denaturată ce sunt”, râde ea. „Mi-a scris pe o mașinuță de gunoi nouă: «6 + S = 100». Mami, te rog să-l aflăm pe S. După ce mi-am revenit din șoc, i-am spus: «Ianu, aceasta este o ecuație.» Și mi-a spus: «A! Eu fac foarte multe pe zi și aș vrea să scriu o culegere»”.
A scris-o. S-a oprit la cinci ani.
La șase ani și-a ales singur karatele și matematica. La opt, speologia și alpinismul. La zece, codarea și fizica. Nimeni nu i-a pus nimic în față și nu i-a spus „încearcă asta”.
„Ianu este copilul căruia nu i s-a impus niciodată nimic. În aproape 16 ani n-a avut niciun opțional, niciun club. A avut multă natură, doi părinți care au stat non-stop cu el și un copil pasionat de cunoaștere” – Nicoleta Vaia.
Cercetarea: ce s-a întâmplat în prima fracțiune de secundă a universului
Ianu lucrează acum la o cercetare individuală, un lucru rar la vârsta lui, coordonată de un mentor cu studii postdoctorale, afiliat Universității din Chicago și Institutelor Kavli.
A obținut, în 2026, o bursă de excelență academică la Polygence Research Program, în valoare de 4.700 de euro, care i-a deschis accesul la acest tip de mentorat.
Subiectul cercetării lui este cel al „inflației cosmice”.
Teoria spune că, imediat după Big Bang, într-o fracțiune infinitezimală de secundă – mai puțin decât durează o clipire, de miliarde de ori mai puțin – universul s-a extins de un număr colosal de ori. Nu treptat, cum se extinde și astăzi. Ci brusc. Exploziv.
„La începutul universului, chiar după Big Bang, universul s-a extins într-o fracțiune de secundă de 10 la... nu știu exact numărul, dar la o putere foarte mare de ori”, spune Ianu.
Acea expansiune fulgerătoare a lăsat în urmă o urmă. Un ecou. O lumină rămasă din primele momente ale universului, care încă circulă prin spațiu și pe care o putem măsura astăzi, cu antene, de pe Pământ.
Se numește Cosmic Microwave Background – fondul cosmic de microunde.
„Adică un fel de radiație de microunde care reprezintă lumina de la Big Bang”, explică Ianu.
De ce „microunde”, și nu lumină obișnuită? Pentru că, în cele aproape 14 miliarde de ani scurși de atunci, lumina aceea s-a întins odată cu universul și și-a pierdut din energie, coborând treptat de la lumină vizibilă până la lungimi de undă din domeniul microundelor. Este exact același tip de undă pe care îl folosește cuptorul din bucătărie.
Iar temperatura ei, măsurată oriunde în univers ai îndrepta antena, este aproape identică: 2,7 Kelvin. Adică minus 270 de grade Celsius. Aproape zero absolut.
Uniformitatea aceasta este chiar dovada. Dacă universul nu s-ar fi extins brusc la început, colțuri aflate astăzi la miliarde de ani-lumină distanță unele de altele nu ar fi avut cum să ajungă la aceeași temperatură – pur și simplu nu ar fi avut timp să „comunice” între ele, pentru că nimic nu circulă mai repede decât lumina. Inflația cosmică explică de ce, totuși, au ajuns.
Cum ajunge un elev de liceu să lucreze la așa ceva? Citind. Foarte mult. Și acceptând de la bun început că nu știe nimic.
„A fost o etapă la început în care mai întâi a trebuit și eu să citesc, să-mi dau seama ce înseamnă de fapt chestia asta. A trebuit să mă folosesc de lucrările altora și efectul Dunning-Kruger ar fi că, de fapt, îți dai seama că nu știi nimic” – Ianu Sebastian Vaia.
Efectul Dunning-Kruger înseamnă că, cu cât știi mai puțin despre un domeniu, cu atât ești mai convins că îl stăpânești. Iar pe măsură ce înveți cu adevărat, încrederea scade, pentru că abia atunci vezi cât de mare e teritoriul pe care îl ai de acoperit. Pe cei mai mulți, descoperirea asta îi descurajează. Pe el, nu.
„Chestia asta îmi place foarte mult, pentru că atunci când începi să înveți, realizezi cât de mare e toată chestia asta și cât de puțin știi. Chestia asta mă ambiționează să învăț, să descopăr ce s-a întâmplat” – Ianu Sebastian Vaia.
Ce face când nu face nimic din toate astea
Ascultă muzică.
„Dacă m-ați fi întrebat chestia asta acum câteva luni, v-aș fi spus că mă joc pe calculator. Dar am decis să iau o pauză, să zic așa, pentru că observam că mă joc prea mult și nu prea mai am timp să învăț; era o distragere” – Ianu Sebastian Vaia.
Nimeni nu i-a luat calculatorul. Nimeni nu i-a impus un program. S-a uitat la propriile ore și a tras singur concluzia – la 16 ani, într-o generație despre care se spune, generalizat și comod, că nu se poate desprinde de ecrane.
Acum ascultă muzică. Absolut orice: română, engleză, „și vechi, și noi, și foarte vechi, absolut orice”.
Și merge pe munte. Familia are un apartament acolo.
„Mereu când mă duc, fac drumeții prin pădure. Chestia asta mă relaxează, mai ales pentru că aerul e mult mai curat acolo și, oricât de ciudat ar suna, mă conectez cu natura” – Ianu Sebastian Vaia.
Coboară și în peșteri. Este membru al clubului de speologie Focul Viu, unde merge alături de prietenul lui, Valentin Rădulescu, și de Emanuel Vaia, tatăl lui.
Un băiat cu IQ de 200 care se cațără pe stânci și intră în peșteri contrazice, de unul singur, una dintre cele mai persistente din prejudecățile noastre: aceea că mintea și corpul își fură unul altuia resursele. Că dacă faci sport, ești slab la carte. Că dacă ești deștept, n-ai condiție fizică.
Bursele tăiate
L-am întrebat unde vrea să studieze după clasa a XII-a. Răspunsul a venit fără ezitare, dar și fără trufie.
„Aș vrea să mă duc în America, nu știu exact unde. Nu zic neapărat că vreau la Harvard sau neapărat la MIT. Nu neapărat. Dar sigur că vreau să ajung la o universitate de top. Cam asta am în plan. Abia am terminat clasa a noua, încă mai am timp, dar, în orice caz, aș vrea să plec din țară” – Ianu Sebastian Vaia.
L-am întrebat de ce.
„Mi se pare că nu sunt la fel de multe oportunități aici și nu sunt tocmai de acord cu punctul de vedere al Ministerului Educației asupra lucrurilor deocamdată” – Ianu Sebastian Vaia.
I-am cerut un exemplu concret.
„Păi, spre exemplu, o chestie care m-a afectat destul de tare ar fi faptul că s-au tăiat bursele olimpice și eu am pierdut foarte mulți bani din cauza asta, inclusiv banii de la karate și de pe urma muncii de la școală, să zic așa. N-aș vrea să zic cât am pierdut în total” – Ianu Sebastian Vaia.
Banii aceia nu erau bani de buzunar. Erau transport la concursuri, cazare, echipament, calculatoare care să facă față cercetărilor lui, mâncare specială de care are nevoie organismul lui.
Mutația
Mâncarea specială de care vorbește nu este un moft. Este tratament medical. Ianu are o mutație genetică unică în lume.
„Ianu are o mutație genetică unică în lume care îl împiedică să metabolizeze lipide, glucide, proteine”, spune mama lui.
Adică organismul lui nu poate procesa corect grăsimile, zaharurile și proteinele – cele trei categorii fundamentale din care este alcătuită orice masă pe care o mănâncă orice om. Tratamentul înseamnă perfuzii lunare și alimente medicale speciale.
Statul român nu decontează nimic din toate acestea. Nici perfuziile, nici alimentele.
„În momentul de față pot să spun că în 16 ani de zile s-a depășit mult valoarea unei sute de mii de euro”, explică ea.
Familia a plătit totul, din propriul buzunar, timp de șaisprezece ani. Peste valoarea unei case.
Iar bursa de excelență olimpică – ultimul sprijin financiar rămas – a fost tăiată.
Există, în toată povestea asta, un om căruia Nicoleta Vaia îi este recunoscătoare fără nicio rezervă. Este medicul care a inițiat tratamentul, în condițiile în care marile clinici, întrebate, au ridicat din umeri.
„Doamna profesor universitar doctor Anca Coliță, căreia îi datorează viața lui. Ea a reușit acolo unde marile clinici au spus: «Nu știm»”, spune mama lui Ianu.
Viața, ca o orgă dintr-o biserică catolică
Dar cum îi explici unui copil de cinci ani că va face perfuzii toată viața, după ce ai aflat, în sfârșit, ce are?
Nicoleta nu i-a explicat. I-a spus o poveste.
„Când avea 5 ani, i-am spus că viața este ca o orgă dintr-o biserică catolică. Fiecare tub reprezintă ceva. Un tub reprezintă muntele, altul speologia, altul matematica, altul problema de sănătate pe care o are și perfuziile pe care le face fiecare dă un sunet. Sunetul nu este muzica, muzica o fac doar mâinile lui. Tu îți faci muzica propriei tale vieți” – Nicoleta Vaia.
Boala este un tub. Unul singur, printre foarte multe altele. Scoate un sunet, ca toate celelalte. Dar sunetul nu este muzica.
„Ca atare, deși poate părea traumatizant să mergi atâta timp pentru a face aceste perfuzii, Ianu a privit lucrul ăsta doar ca pe o problemă, doar ca pe un tub. Muzica vieții lui a fost alta” – Nicoleta Vaia.
Peste douăzeci de ani
L-am întrebat unde se vede la 36 de ani. Nu peste cinci ani, ca la interviurile de angajare.
„Peste 20 de ani? Păi, cât înseamnă asta? Adică pe la... 35-36 de ani, da. E o întrebare foarte bună și, sincer, habar n-am. Sunt foarte multe posibilități și căi. Chiar nu știu. Indiferent ce fac, cred că ăsta e primul și singurul lucru care m-ar interesa: să fiu fericit și să fiu împlinit cu deciziile mele. Iar apoi ce m-aș vedea făcând? Astea sunt lucruri care poate îmi plac acum și mai încolo n-o să-mi mai placă. Deci nu știu, sincer m-aș vedea lucrând în research (cercetare), da” – Ianu Sebastian Vaia.
Cine e, până la urmă, Ianu
Am rugat-o pe mama lui să îl descrie fără cifre. Fără medalii, fără IQ, fără palmares.
„Ianu este un copil plin de viață. Este un copil, în ciuda IQ-ului de 200 și a faptului că este membru MENSA atât în România, cât și internațional. Pentru mine, Ianu este un copil normal care arde tot timpul, care este în lumea lui, de o bunătate extraordinară. Copilul ăsta nu știe să gândească de rău sau să țină minte răul. Un copil vesel, cu un umor extraordinar, un împrăștiat, cu o atenție la detalii care nu există. Este amuzant până la un anumit punct. Este un copil-miracol. Un împrăștiat” – Nicoleta Vaia.
Ianu e băiatul care caută urmele primei fracțiuni de secundă a universului în timp ce nu își găsește șosetele.
Despre școala unde învață acum, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, mama lui vorbește ca despre un refugiu: „Este locul minunat unde Ianu este iubit și este tratat așa cum orice copil ar trebui să fie tratat.”
În curând ar putea exista și un ONG care îi poartă numele: Ianu Vaia.
„Dar aș vrea să spun că un olimpic și un copil care are o mare anduranță și o înzestrare către cercetare nu poate să ajungă să-și îndeplinească visele dacă nu are în spate sprijinul unei familii. Din păcate, nici noi nu mai avem resurse, pentru că statul român face absolut tot ceea ce se poate ca acești copii să își rateze obiectivele” – Nicoleta Vaia.
Ca o încheiere, haideți să facem un rezumat: Ianu Sebastian Vaia are 16 ani. Se trezește la nouă. Lucrează ore în șir, fără să îl oblige nimeni. Merge la karate. Ascultă muzică. Urcă pe munte. Coboară în peșteri. Face perfuzii în fiecare lună.
Și, în timpul care îi rămâne, încearcă să afle ce s-a întâmplat în universul nostru în prima fracțiune de secundă de existență.
Da, orga lui are multe tuburi. Dar muzica o face el.