Antena 3 CNN Actualitate Lacrimi pentru Costinel Niță, pilotul mort după prăbușirea avionului MiG-21: ”Aseară ai venit să îmi aduci mărțișor!”

Lacrimi pentru Costinel Niță, pilotul mort după prăbușirea avionului MiG-21: ”Aseară ai venit să îmi aduci mărțișor!”

Multă durere a rămas în urma morții lui Costinel-Iosif Niță, pilotul care a murit seara trecută când avionul MiG-21 LanceR pe care îl pilota s-a prăbușit.

de Laura Dinu    |   

Prietenii pilotului au postat o mulțime de mesaje pe rețelele sociale în care își exprimă regretul pentru moartea acestuia. 

”Cer albastru în Rai, sufletul meu!

Am crescut împreună, mi-ai fost alături în multe din cele mai dificile momente ale vieții, ai fost ca un frate mai mare.

Aseară ai venit sa îmi aduci mărțișor, nici prin cele mai urate vise nu mi-am imaginat că azi tu o sa fii cel care pilotează avionul ăla nenorocit.

Te iubim infinit și vei rămâne mereu în sufletele noastre.

E una din cele mai urate zile din viata mea, s-a rupt o parte din mine, din sufletul meu!”, este mesajul unei prietene de-ale pilotului. 

”Băiat de elită. Este foarte trist că viața lui a fost atât de scurtă.

E în ceruri, acolo unde probabil i-a plăcut lui cel mai mult.

Nu cred!!!! Nu poate fi adevărat...Zbor lin, Costinel!”, își exprimă și alți cunoscuți de-ai pilotului regretul. 

Și-a pierdut viața, deși s-a catapultat

”Căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, 2 martie, în județul Constanța, şi-a pierdut viaţa.

Pilotul avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcția de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

O comisie a Statului Major al Forțelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Conducerea Ministerului Apărării îşi exprimă regretul pentru tragicul accident şi este alături de familia îndoliată a căpitanului Costinel Iosif Niță, căzut la datorie.

Joi, 3 martie, în toate unitățile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național vor fi organizate ceremonii militare și religioase de comemorare pentru militarii căzuți la datorie.

Aeronava prăbușită în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită, făcea parte dintr-o formație de două avioane MiG-21 LanceR care executa misiuni de patrulare aeriană deasupra Dobrogei.

Legătura radio a turnului de control cu aeronava prăbușită a fost pierdută la ora 20.00, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei.

Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor”, informează MAPN.

Subiecte în articol: costinel iosif nită avion prabusit pilot
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi