Antena 3 CNN Actualitate Criminalul femeii ucise în fața grădiniței și-a primit sentința. Acesta își va petrece tot restul vieții în închisoare

Criminalul femeii ucise în fața grădiniței și-a primit sentința. Acesta își va petrece tot restul vieții în închisoare

Soțul directoarei de grădiniță, care a fost înjunghiată mortal chiar în fața instituției anul trecut, și-a primit sentința. Magistrații Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe acesta la închisoare pe viaţă. Decizia nu este definitivă.

"În baza art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul BOTAN MARIUS-CRISTIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat comis asupra unui membru de familie, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă", se arată în decizia Tribunalului Bucureşti, din 29 noiembrie 2018.

Femeia de 38 de ani a fost înjunghiată mortal de soțul ei în fața grădiniței din sectorul 2 al Capitalei, în ianurie 2018, cu toate că femeia avea ordin de restricție împotriva soțului încă din noiembrie 2017. 

Victima a murit ulterior la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: criminalul sentinta inchisoare
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România