Antena 3 CNN Actualitate Cristian Tudor Popescu, despre situația din PSD: „Executarea în 48 ore dă impresia de nesiguranță”

Cristian Tudor Popescu, despre situația din PSD: „Executarea în 48 ore dă impresia de nesiguranță”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a analizat rezultatele alegerilor prezidențiale 2019 și viitorul pe care îl are PSD, ca urmare a înfrângerii.

„Este posibil să fi existat o negociere în care să i se ofere un loc de parlamentar asigurat şi tot felul de compensaţii, dar acest gest de a o executa în 48 de ore de la înfrângere pe şefa partidului nu intră în obiceiurile PSD şi dă o impresie de slăbiciune şi nesiguranță, acționează pe picior.”

„Îşi recunosc starea de agitaţie şi faptul că nu au soluţii în momentul de faţă. Adrian Năstase a fost executat, dar după un timp. Mircea Geoană a fost executat, dar după câteva luni, Ponta după câteva luni”, a spus acesta, potrivit stirileprotv.ro.

„Nu este vorba despre asta, ci despre imaginea partidului în ochii simpatizanţilor. Execuţia făcută pe picior nu aduce un câştig de imagine, au intrat în fibrilaţie petru că ceilalţi vorbesc de alegeri anticipate. Cu cât dau impresia de instabilitate, li se miscorează şansele pentru eventuale anticipate, în aprilie - mai”, a mai adăugat el.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere