Antena 3 CNN Actualitate CSAT pune le dispoziția Comisiei parlamentare documentele legate de arhiva SIPA

CSAT pune le dispoziția Comisiei parlamentare documentele legate de arhiva SIPA

Documentele despre Arhiva SIPA, predate comisiei de anchetă. Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis în şedinţa de marţi ca toate înscrisurile aflate în arhiva CSAT, în legătură cu Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA), să fie puse la dispoziţia comisiei parlamentare de anchetă.

“Un alt punct pe ordinea de zi a şedinţei CSAT l-a reprezentat solicitarea Preşedintelui Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului de a se clarifica aspecte care ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA). Membrii Consiliului au decis să pună la dispoziţia Comisiei toate documentele şi înscrisurile aflate în arhiva CSAT în legătură cu această instituţie”, se arată în comunicatul de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite