România a pierdut, în ultimele decenii, o parte din cel mai valoros patrimoniu genetic vegetal, iar în lipsa unor instituții care să conserve aceste resurse, soiuri întregi au ajuns în străinătate, înregistrate de alte state.
Costel Vînătoru, cercetător și șeful Băncii de Gene de la Buzău, avertizează că România nu mai are astăzi drepturi asupra unor creații autohtone care, odinioară, erau simboluri naționale.
Într-un amplu interviu acordat pentru Antena3.ro, Vînătoru a vorbit deschis, cu lacrimi în ochi, despre felul în care România își pierde, sub ochii generației noastre, propriile resurse genetice și viitorul alimentar.
„Am făcut o mică inventariere: peste 2.600 de soiuri de legume s-au pierdut după ’90 în România”, spune Costel Vînătoru.
Multe dintre aceste soiuri au dispărut din cauze multiple: desființarea stațiunilor de cercetare, lipsa finanțării și absența unei legislații naționale de conservare. „Au apărut soiuri de import, iar acelea nu au mai avut «stăpân». Nu a mai avut nimeni grijă de ele. Nu am avut instituții care să le conserve. Sigur, acum nu mai sunt în cultură. Au dispărut”, explică cercetătorul.
Ceapa aurie de Buzău, recuperată din America
Povestea cepei aurii de Buzău este emblematică pentru drama pierderii patrimoniului vegetal românesc. După ani de căutări, Vînătoru a regăsit semințele în banca de gene de la Universitatea Cornell, din Statele Unite.
„Am încercat, spre exemplu, să găsesc ceapa aurie de Buzău. Am căutat în toate băncile de resurse genetice din Europa și nu am găsit-o. Și știți unde am găsit-o? La americani. La Universitatea Cornell, în banca lor de gene”, adaugă cercetătorul.
Recuperarea semințelor nu a fost simplă. A durat un an întreg de corespondență și documente pentru a obține cele 50 de semințe, iar acordul a fost obținut pe persoană fizică.
„Primul document atestă că cele 50 de semințe sunt libere de boli și dăunători. Al doilea – că avem dreptul să le folosim”, explică el.
Însă, chiar și așa, România nu mai are dreptul să revendice oficial soiul.
„Că avem voie să le folosim, dar nu mai putem să le înregistrăm în catalogul oficial românesc și să spunem că ceapa aurie de Buzău e a noastră. Din moment ce au fost scoase și nu au mai fost păstrate la noi, nu le mai putem declara ca fiind ale noastre. S-ar putea să fi fost deja amprentate genetic acolo. Și când venim noi să spunem că ceapa aurie de Buzău este a noastră, ni se va spune: «Nu, e deja înregistrată la noi»”, mai spune Costel Vînătoru.
Roșiile „inimă de bou” nu mai sunt ale României
Aceeași soartă au avut-o și celebrele roșii „inimă de bou”, cândva un brand național.
„Uitați: cazul tomatelor «inimă de bou». Le-am păstrat greu. Dar acum sunt înmatriculate în Italia, în Franța, în Bulgaria. Noi nu mai putem folosi denumirea”, declară cercetătorul.
Singura soluție a fost obținerea unei noi varietăți, cu amprentare genetică diferită, pentru a putea fi folosită sub alt nume.
„Am refăcut o varietate – amprentare genetică diferită – ca să nu avem probleme. Se cheamă «Andrada» și pe spate am scris tomata Andrada, inimă de bou, ca să încercăm să reparăm faptul că nu am avut instituții specializate care să facă acest lucru”, explică acesta.
Pepenii renumiți de Lovrin, pierduți în afara țării
Drama pierderii patrimoniului vegetal continuă cu pepenii de Lovrin, ajunși și ei să fie cultivați în alte țări.
„Vorbim de pepeni renumiți de Lovrin, cei care se cultivau la Dăbuleni – deja nu mai sunt în România”, adaugă Costel Vînătoru.
Soiuri românești, regăsite în bănci de gene din Germania
Situația se repetă și cu alte soiuri tradiționale. În Germania, cercetătorul a regăsit semințe românești de roșii și vinete.
„La fel am găsit în Germania, în banca lor de gene: tomate de Țigănești, vinete Danubiana, bucureștene, dintre soiurile care altădată erau branduri naționale, cultivate pe suprafețe mari”, explică acesta.
România a ajuns să importe ce odinioară exporta
Astăzi, România importă semințe care au la bază creații autohtone.
„Am făcut analiza genetică la tomate importate și am descoperit că una dintre ele era o populație locală din Buzău, din care s-a obținut, la vremea respectivă, soiul Buzău 1600. Noi acum îl importăm, cu un cod scris pe colțul plicului: 778, de la o firmă dintr-o țară puternică din Europa”, arată Vînătoru.
Situația este cu atât mai dramatică, cu cât România fusese, înainte de 1989, un exportator important de semințe.
„Eu am prins și perioada de dinainte de '89, când exportam semințe. Și nu oriunde – în țări care astăzi ne vând semințe. La ferma unde lucram, am produs semințe de tomate pentru Olanda. Da, Olanda!”, mai spune cercetătorul.