Guvernul a decis că ajutoarele pentru sinistraţii din judeţele Suceava şi Neamţ vor fi alocate pe bază de borderouri vizate de către primari şi de către prefecţi, fără ca beneficiarii să depună cerere prealabilă. Dacă pe parcurs se va constata că locuinţele considerate parţial afectate sunt, de fapt, complet distruse, Guvernul va suplimenta suma alocată familiilor. Oamenii deja au început să se întoarcă în zonă, iar cei care au rămas cu locuinţele intacte încearcă acum să salveze ce mai pot.
Laurențiu Rădulescu, corespondent Antena 3 CNN în Broșteni: „Am văzut o mobilizare exemplară și nu sunt puține cuvinte, pentru că am văzut pompieri, am văzut jandarmi, am văzut inclusiv un număr uriaș de voluntari în astfel de cazuri, care au ales într-o zi lucrătoare, până la urmă, să vină aici, la Broșteni. Forța apei a fost atât de puternică încât autoturismele au fost aduse de undeva de la aproximativ 150-200 metri în locul din care noi transmitem, un loc care, când viitura a lovit, a fost acoperit trei, patru metri, cel puțin.
Discutăm despre 600 de locuințe, doar în Suceava, care au fost afectate, undeva la aproximativ 50 de case ce nu mai pot fi locuite, oamenii nu se mai pot întoarce în ele, iar banii sunt ceea ce au nevoie aceste persoane în imediata apropiere, în zilele imediat următoare, pentru că mulți dintre acești oameni au unde să meargă. Majoritatea au mers la prieteni, la rude, pentru a înnopta. Vn, în schimb, pe timpul zilei.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Suceava a spus că, începând de mâine dimineață, vor să înregistreze fiecare persoană ce vine să ajute voluntar în această zonă. De ce? Pentru că numărul oamenilor va fi mult mai mare. Vine weekend-ul, foarte multe persoane sunt așteptate să vină aici, în județul Suceava, pentru a ajuta, să dea la lopată, să-i ajute pe oameni să mai recupereze, în cazul în care mai au ce ceva de recuperat din aceste locuințe și vor să eficientizeze tot ceea ce înseamnă intervenții în această zonă, pentru că este o zonă destul de mare. În unele case, nămolul este doi, trei metri înălțime și sunt lucruri deloc ușor de făcut.”
Noi ajutoare pentru cei afectați de inundații
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri că Guvernul urmează să adopte încă un pachet de măsuri de ajutor pentru persoanele ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile din Suceava și Neamț și pentru refacerea inftrastructurii locale, la începutul săptămânii vitoare.
Guvernul a anunțat, joi seara, câți bani vor primi persoanele care și-au pierdut locuințele în urma inundațiilor care au devastat județele Suceava și Neamț. Astfel, pentru fiecare casă distrusă în totalitate, proprietarii vor primi 30.000 de lei. Suma acordată va scădea în funcție de gradul de afectare al locuinței. De asemenea, rudele celor trei persoane care au murit în urma inundațiilor din weekend vor primi câte 15.000 de lei.
- 15.000 de lei pentru fiecare locuință afectată în proporție mai mică de 75%;
- 25.000 de lei pentru fiecare locuință afectată în proporție mai mare de 75%;
- 30.000 de lei pentru fiecare locuință distrusă integral;