Antena 3 CNN International News Curcanii Peanut Butter şi Jelly, grațiați de președintele american Joe Biden de Ziua Recunoștinței

Curcanii Peanut Butter şi Jelly, grațiați de președintele american Joe Biden de Ziua Recunoștinței

Președintele american Joe Biden a grațiat curcanii Peanut Butter și Jelly cu ocazia Zilei Recunoștinței. Tradiția datează de câteva decenii.

de Cerasela Stafie    |   

Vineri, cele două păsări au beneficiat de o grațiere din partea șefului statului american, în grădina de trandafiri a Casei Albe. Cei doi curcani albi uriași din Indiana au participat la un eveniment tradițional, care s-a derulat de câțiva zeci de ani.

„În loc să fie gătiţi în suc propriu, aceşti doi curcani sunt stimulaţi”, a spus Joe Biden. Este un joc de cuvinte (getting basted şi getting boosted) care făcea referire la dozele booster de vaccin. 

Acestea fuseseră aprobate de Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) pentru utilizare la toate categoriile de adulți.

„Este important să continuăm tradiţii ca aceasta, să ne reamintim că după întuneric există lumină, speranţă şi progres, iar, în opinia mea, aceasta reprezintă Ziua Recunoştinţei în acest an”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Înainte de discursul liderului american, cele două păsări s-au plimbat nestingherite pe iarbă. În jur se putea simți un miros de cidru de mere fierbinte, iar atmostefera era întreținută de o trupă, care a cântat melodii „Free Bird” de Lynyrd Skynyrd şi „Birdland” de Weather Report. Audiența a fost formată din membri ai personalului Casei Albe şi a copiilor acestora.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept