Ce îi face pe oameni să aștepte ore întregi, în frig, pentru câteva clipe în fața moaștelor Sfintei Parascheva? Profesorul Dan Voiculescu propune, într-o postare publicată pe blogul său, un răspuns care depășește dezbaterea despre minuni: speranța, nevoia de alinare și sentimentul că nu suntem singuri în fața suferinței.
În textul intitulat „Fenomenul pelerinajului la Sfânta Parascheva”, publicat pe 8 octombrie, Dan Voiculescu privește pelerinajul de la Iași din perspectiva unui agnostic, cu respect pentru oamenii care își caută sprijinul în credință.
„Ca agnostic, nu știu dacă moaștele Sfintei Parascheva fac minuni. Nu pot nici să afirm, nici să neg”, scrie profesorul.
În centrul reflecției sale se află poveștile celor care vin la Iași cu o boală, o pierdere sau o teamă pentru cineva drag. Dincolo de încercările fiecăruia, autorul identifică un lucru care îi unește: speranța că viața lor se poate îndrepta.
„Chiar dacă nu poate schimba faptele în mod direct, speranța schimbă felul în care le purtăm”, subliniază Dan Voiculescu.
Postarea aduce în discuție și rolul ritualului. Drumul, așteptarea, atingerea și tăcerea pot da o formă concretă neliniștii, iar experiența împărtășită cu ceilalți poate diminua sentimentul de singurătate. În interpretarea autorului, pelerinajul devine astfel și un mod de a traversa suferința alături de o comunitate.
Mesajul profesorului este că respectul pentru pelerini nu presupune aceeași convingere religioasă. Chiar și fără un răspuns la întrebarea despre minuni, putem înțelege nevoia celor care caută sens și alinare.
„Un agnostic poate respecta real pelerinajul la Sfânta Parascheva fără să rezolve întrebarea despre minuni”, conchide Dan Voiculescu.