De ce nu s-au mai întors oamenii pe Lună de peste 50 de ani?

Înainte de a părăsi pentru ultima dată suprafața Lunii, comandantul misiunii Apollo 17, Gene Cernan, a rostit câteva cuvinte memorabile: „Plecăm așa cum am venit și, dacă va fi voia lui Dumnezeu, ne vom întoarce, cu pace și speranță pentru întreaga omenire”.

Era 14 decembrie 1972. Cernan știa că urmele sale vor fi ultimele imprimate în solul lunar pentru o vreme, deoarece misiunile Apollo 18, 19 și 20 fuseseră deja anulate. Probabil însă nu și-ar fi imaginat că, la peste 50 de ani distanță, discursul său va rămâne ultimul rostit de un om pe Lună.

Misiunea Artemis II, pe care NASA se pregătește să o lanseze cel mai devreme în martie, după întârzieri cauzate de teste, va efectua un zbor în jurul Lunii, fără aselenizare. Totuși, va marca prima călătorie a omenirii în apropierea Lunii de la Apollo 17, scrie CNN.

De ce a durat atât de mult întoarcerea astronauților?

„Răspunsul scurt la această întrebare este voința politică”, a explicat Teasel Muir-Harmony, istoric al științei și tehnologiei și curator al Colecției Apollo la Muzeul Național al Aerului și Spațiului Smithsonian din Washington. „Este nevoie de foarte multă voință politică pentru a trimite oameni pe Lună. Sunt investiții naționale extrem de complexe și foarte costisitoare. Trebuie să fie o prioritate pe o perioadă îndelungată”.

După încheierea programului Apollo din cauza tăierilor bugetare, au existat mai multe inițiative federale pentru reluarea misiunilor lunare. Însă, odată cu schimbarea administrațiilor prezidențiale, s-au schimbat și prioritățile spațiale.

„Nu am văzut voința politică susținută pentru a duce la bun sfârșit un program care ar necesita mulți ani, finanțare semnificativă și resurse considerabile”, a adăugat Muir-Harmony.

Les Johnson, fost director tehnologic NASA, confirmă: „La fiecare patru până la opt ani, obiectivele NASA privind zborurile spațiale cu echipaj au fost schimbate radical”.

În 1990, sub președintele George H.W. Bush, NASA primise directiva de a reveni pe Lună. În 1993, administrația Clinton a anulat planul și a prioritizat Stația Spațială Internațională. În 2001, George W. Bush a reluat ideea, lansând programul Constellation. Barack Obama a redirecționat prioritățile spre explorarea asteroizilor, iar Donald Trump a readus în prim-plan obiectivul lunar. Joe Biden a fost primul președinte care nu a modificat radical direcția programului. În prezent, în al doilea mandat al lui Trump, administrația a reafirmat obiectivul revenirii pe Lună, inclusiv pentru a depăși China în noua cursă spațială.

Dincolo de politică, provocarea tehnică este uriașă. Luna se află la peste 400.000 de kilometri distanță, iar peste jumătate dintre tentativele de aselenizare din istorie au eșuat. Programul Artemis – care utilizează rachete și nave dezvoltate timp de două decenii, cu un cost de peste 50 de miliarde de dolari – reprezintă cea mai ambițioasă încercare a NASA din ultimele decenii.

De ce nu poate fi pur și simplu refăcut Apollo?

Lanțurile de aprovizionare și specialiștii care au construit hardware-ul misiunilor Apollo nu mai există.

„Problema cu Apollo este că s-a încheiat”, spune Wayne Hale, fost manager al programului navetei spațiale

Deși computerele Apollo erau mai puțin performante decât un smartphone modern, zborul spațial uman rămâne extrem de complex și periculos. Tehnologia nu poate simplifica automat misiunile lunare.

Capsula Orion, folosită în Artemis, este însă incomparabil mai avansată: calculatoarele sale sunt de 20.000 de ori mai rapide decât cele ale Apollo și au de 128.000 de ori mai multă memorie. Spațiul pentru echipaj este mai generos, include facilități sanitare reale și oferă mai mult confort. În programul Apollo, astronauții foloseau un sistem rudimentar de colectare a deșeurilor. Orion dispune de un mic compartiment dedicat, oferind intimitate – esențială pentru echipaje mixte.

Scopul programului este, de asemenea, diferit. Apollo a bifat obiectivul simbolic al „steaguri și urme”. Artemis vizează crearea unei infrastructuri permanente pe Lună, inclusiv baze și habitate.

Industria spațială comercială joacă acum un rol esențial. NASA colaborează cu companii precum SpaceX, Boeing și Blue Origin. SpaceX, condusă de Elon Musk, și-a orientat recent strategia către dezvoltarea unei „orașe autonome pe Lună”.

Experiența acumulată pe Stația Spațială Internațională, unde oamenii trăiesc permanent de peste 25 de ani, este crucială pentru planurile lunare pe termen lung. De asemenea, misiuni robotice precum Lunar Reconnaissance Orbiter au identificat posibile resurse de apă la poli.

Dimensiunea geopolitică rămâne importantă. În anii ’60, competiția cu Uniunea Sovietică a fost motorul programului Apollo. Astăzi, rivalul principal este China, care intenționează să trimită echipaj pe Lună până în 2030.

Statele Unite au lansat Artemis Accords, acorduri internaționale semnate de peste 60 de țări, care stabilesc principii pentru explorarea pașnică și sustenabilă a spațiului. China nu este semnatar.

Există percepția unei noi curse spațiale, însă oficialii NASA subliniază că lecțiile tragediilor Apollo 1, Challenger și Columbia au impus o abordare mult mai atentă privind riscurile.

„Am învățat multe lecții pe calea grea, iar acum acele lecții sunt aplicate”, a concluzionat istoricul NASA, Brian Odom.