Antena 3 CNN Externe Decizie fără precedent în istoria Fed. Trump anunță că o demite pe guvernatoarea Lisa Cook, ea îi transmite că n-are acest drept

Decizie fără precedent în istoria Fed. Trump anunță că o demite pe guvernatoarea Lisa Cook, ea îi transmite că n-are acest drept

G.M.
3 minute de citit Publicat la 07:57 26 Aug 2025 Modificat la 08:03 26 Aug 2025
Trump anunță că o demite pe guvernatoarea Fed Lisa Cook, ea îi transmite că n-are acest drept. FOTO: Profimedia Images

Președintele Donald Trump a declarat că o va destitui imediat pe Lisa Cook din funcția de guvernator al Rezervei Federale (Fed), o escaladare majoră a conflictului său cu banca centrală a Statelor Unite. Decizia sa a declanșat o dispută fără precedent. În replică, Lisa Cook a declarat că Trump nu are autoritatea de a o concedia și că nu își va da demisia, scrie BBC.

Anunțul a fost făcut pe platforma Truth Social, unde Trump a publicat o scrisoare adresată lui Cook, în care o informează că este înlăturată din funcție „cu efect imediat”. El a susținut că există „motive suficiente” pentru a crede că aceasta ar fi făcut declarații false în legătură cu unele contracte ipotecare și a invocat puteri constituționale care, spune el, îi permit să o demită.

În replică, Lisa Cook a declarat că Trump nu are autoritatea de a o concedia și că nu își va da demisia. „Președintele Trump a pretins că m-a demis «pentru motive suficiente», deși nu există niciun motiv conform legii, iar el nu are autoritatea de a face acest lucru”, a afirmat Cook într-un comunicat. „Nu îmi voi da demisia. Voi continua să îmi exercit atribuțiile pentru a sprijini economia americană, așa cum fac din 2022.”

Avocatul ei, Abbe David Lowell, a precizat: „Vom lua toate măsurile necesare pentru a preveni această acțiune ilegală.”

Rezerva Federală nu a comentat încă asupra anunțului făcut de președinte luni seara.

Trump a exercitat în ultimele săptămâni presiuni asupra Rezervei Federale – și în special asupra președintelui Jerome Powell – acuzând banca centrală că refuză să reducă dobânzile. El a sugerat în repetate rânduri că l-ar putea demite pe Powell.

Decizie fără precedent în istoria Rezervei Federale de 111 ani

Decizia de a o înlătura pe Lisa Cook – primul guvernator de culoare al Rezervei Federale și prima femeie afro-americană în această funcție – este considerată fără precedent în istoria de 111 ani a instituției. Totodată, este de așteptat să ridice probleme legale, experții avertizând că administrația va trebui să demonstreze, posibil în instanță, că a existat un temei suficient pentru demitere.

În scrisoarea sa, Trump a acuzat-o pe Cook că a semnat un document prin care declara că o proprietate din Michigan va fi reședința ei principală pentru următorul an, iar două săptămâni mai târziu a semnat un alt document similar pentru o proprietate din Georgia. „Este de neconceput că nu erați conștientă de primul angajament atunci când l-ați făcut pe al doilea”, a scris președintele.

Săptămâna trecută, Trump ceruse deja demisia ei în urma acuzațiilor de fraudă ipotecară, lansate inițial într-o scrisoare publică de Bill Pulte, un aliat al președintelui și șef al unei agenții de reglementare în domeniul finanțării locuințelor, adresată procurorului general Pam Bondi. Pulte a calificat scrisoarea drept o „sesizare penală” și a cerut Departamentului de Justiție să investigheze. Nu este clar dacă o anchetă a fost deschisă.

Lisa Cook: „Nu am de gând să fiu intimidată să renunț la funcție”

Lisa Cook a declarat săptămâna trecută pentru BBC că a aflat din presă despre aceste acuzații, care ar avea legătură cu o cerere de credit ipotecar depusă acum patru ani, înainte de a se alătura Rezervei Federale.

„Nu am de gând să fiu intimidată să renunț la funcție din cauza unor întrebări ridicate într-un tweet”, a spus ea. „Intenționez însă să tratez cu seriozitate orice întrebare legitimă privind istoricul meu financiar, adunând toate informațiile necesare pentru a răspunde cu date concrete.”

Dacă Cook sau Rezerva Federală vor contesta decizia președintelui, experții avertizează că se poate ajunge la un conflict direct între Casa Albă și banca centrală, instituție care și-a câștigat independența față de guvern în 1951.

Trump și-a exprimat frecvent nemulțumirea față de Powell, pe care l-a numit „bleg” și „încăpățânat moron”, pentru că nu a susținut solicitările sale de reducere rapidă și amplă a ratelor dobânzilor.

Totuși, săptămâna trecută, Powell a ridicat așteptările privind o posibilă reducere a dobânzii în septembrie. Vorbind la reuniunea anuală a bancherilor centrali din Jackson Hole, Wyoming, el a afirmat și că impactul inflaționist al tarifelor impuse de Trump ar putea fi temporar.

Pe piețele asiatice, marți, dolarul american s-a depreciat în raport cu principalele valute internaționale, investitorii mizând că înlocuitorul Lisei Cook va susține noi reduceri ale dobânzilor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole