Antena 3 CNN Externe Mapamond Doi britanici au cumpărat un „sat” în Franța cu 80.000 de euro și au fost foarte fericiți. Apoi au început renovarea

Doi britanici au cumpărat un „sat” în Franța cu 80.000 de euro și au fost foarte fericiți. Apoi au început renovarea

D.C.
2 minute de citit Publicat la 12:31 14 Mai 2026 Modificat la 14:15 14 Mai 2026
Un cuplu britanic a cumpărat un „sat” în Franța cu 80.000 de euro, dar a depășit deja bugetul de renovare de 116.000 de euro FOTO: Profimedia Images

Doi britanici care și-au îndeplinit visul de a se muta în Franța au descoperit rapid că renovarea unei proprietăți istorice poate deveni o aventură extrem de costisitoare. 

Ben Pearson, 40 de ani, și soțul lui, Nathan, 32 de ani, au cumpărat un mic „sat” din estul Franței, lângă Dijon, cu aproximativ 80.000 de euro, însă au cheltuit deja peste 116.000 de euro pe lucrări, deși au finalizat doar trei încăperi. Proprietatea achiziționată include o casă principale, mai multe anexe și două hectare de teren.

Originari din Hull, cei doi au visat ani la rând să lase în urmă viața agitată din Anglia și să înceapă o nouă etapă într-un colț liniștit al Franței. Proprietatea pe care au găsit-o în Sainte-Segros, în apropiere de Dijon, include o fermă abandonată, cinci anexe și două hectare de teren construibil.

Casa a fost scoasă la vânzare pentru 80.000 de euro, iar cuplul a decis să profite imediat de oportunitate. În ultimele zece luni, însă, proiectul s-a transformat într-o renovare de proporții, potrivit Daily Mail.

Bugetul inițial, estimat la aproximativ 116.000 de euro, s-a epuizat rapid după refacerea completă a instalației electrice, montarea instalațiilor sanitare și instalarea unei fose septice. În prezent, proprietatea are un living finalizat, un dormitor funcțional și o bucătărie aflată aproape de finalizare.

Ben, fost inginer de aeronave în cadrul RAF și deja pensionat, coordonează singur majoritatea lucrărilor. În primele luni petrecute în Franța, cei doi au locuit într-o rulotă amplasată într-un hambar, mutându-se în casă abia în octombrie 2025.

„Simțeam că eram prinși într-o rutină fără sfârșit: muncă, casă, televizor și somn. Eram epuizați și aveam impresia că nu ne bucurăm de viață”, a povestit Ben.

Cei doi speră să înceapă renovarea etajului până la sfârșitul anului 2027 și admit că experiența a fost mult mai dificilă decât și-au imaginat.

Nathan, profesor de limba engleză, spune că viața într-o zonă rurală franceză vine cu numeroase provocări, de la birocrația post-Brexit până la barierele lingvistice.

„Principalul nostru obiectiv a fost să scăpăm de haosul din Anglia și să adoptăm un stil de viață mai liniștit. Din punctul acesta de vedere, am reușit”, a declarat el.

Cuplul estimează acum că renovarea completă ar putea depăși 230.000–290.000 de euro, de aproape patru ori mai mult decât prețul de achiziție al proprietății.

În ciuda costurilor uriașe și a dificultăților, cei doi spun că nu regretă deloc decizia luată și că micul lor „sat” francez a devenit proiectul vieții lor.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole