Antena 3 CNN Externe Donald Trump exclude să candideze la vicepreşedinţia SUA în 2028: „Cred că oamenilor nu le-ar plăcea. E prea drăguț”

Donald Trump exclude să candideze la vicepreşedinţia SUA în 2028: „Cred că oamenilor nu le-ar plăcea. E prea drăguț”

M.P.
1 minut de citit Publicat la 12:02 27 Oct 2025 Modificat la 12:11 27 Oct 2025
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Getty Images

Președintele SUA a exclus posibilitatea de a candida la funcția de vicepreședinte în 2028, după ce fostul său consilier, Steve Bannon, a declarat că ar exista un plan în acest sens. „Mi s-ar permite să fac asta”, a declarat Trump reporterilor de la bordul Air Force One luni dimineață, în timp ce călătorea spre Japonia, dar a adăugat că „nu ar fi corect”, conform Newsweek.com.

Trump a punctat: „Aș exclude asta pentru că e prea drăguț. Cred că oamenilor nu le-ar plăcea. E prea drăguț. Nu ar fi corect”.

Unii susținători ai lui Trump au insistat ca președintele să candideze pentru un al treilea mandat în 2028, în ciuda limitei constituționale de două mandate.

Ce prevede Constituţia SUA

Al 22-lea amendament, care a devenit parte a Constituției în 1951, prevede: „Nicio persoană nu va fi aleasă în funcția de președinte de mai mult de două ori și nicio persoană care a deținut funcția de președinte sau a acționat ca președinte mai mult de doi ani dintr-un mandat pentru care o altă persoană a fost aleasă președinte nu va fi aleasă în funcția de președinte de mai mult de o dată”.

Al 12-lea amendament prevede, de asemenea, că „nicio persoană neeligibilă din punct de vedere constituțional pentru funcția de președinte nu va fi eligibilă pentru cea de vicepreședinte al Statelor Unite”.

Săptămâna trecută, fostul consilier al lui Trump, Steve Bannon, a declarat că „există un plan” ca Trump să fie reinstalat la Casa Albă după următoarele alegeri prezidențiale.

„Va obține un al treilea mandat. Trump va fi președinte în 2028 și oamenii ar trebui să se obișnuiască cu asta”, a declarat Bannon pentru The Economist.

Întrebat despre obstacolul reprezentat de cel de-al 22-lea amendament al Constituției, Bannon a sugerat că există „multe alternative diferite” pentru a-l menține pe Trump în funcția de președinte.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole