Președintele Comitetului Național Paralimpic, Eduard Novak, inițiatorul legii care impune o pondere de 40% de sportivi români în competiţiile naţionale, a afirmat, miercuri, că beneficiile legii adoptate de Parlamentul României se vor vedea peste 3-4 ani, potrivit Agerpres.
"Cu siguranță avem nevoie de această lege, pentru că fără o măsură de protecție a sportivilor autohtoni rezultatul este acela pe care îl vedem astăzi, adică baschetul, handbalul și fotbalul sunt afectate foarte mult. Am văzut părerile unor persoane care nu sunt experte în sport, sunt de alte meserii. Eu zic să rămână în fiecare la meseria lui, așa este mai bine. Noi avem experiență de zeci de ani în sport, am analizat și putem trage niște concluzii. Acomodarea cred că se va putea face într-un an și vă dau în scris că în trei-patru ani rezultatele echipelor vor fi total diferite", a declarat Novak la Palatul Elisabeta, unde a participat la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.
El a afirmat totodată că "Legea Novak", așa cum este cunoscută, a beneficiat consultări din partea federațiilor sportive la vremea când era doar un ordin de ministru și că nu este discriminatorie.
"Eu zic că în primul rând această lege are o logică, are foarte multe consultări cu federațiile. Chiar dacă unele comentează astăzi sau au alte păreri decât atunci când au existat consultări. Au fost și foarte multe exemple luate de afară. S-a emis ordinul, după care ordinul a avut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție și această lege are probabil cea mai solidă bază legală. În decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se precizează că nu este discriminatorie, că este o lege necesară pentru sportul românesc și este total legală. Deci nu aș vedea de ce ar avea în continuare vreo problemă", a mai spus Eduard Novak.
Camera Deputaților a adoptat, la mijlocul lunii noiembrie, cu o majoritate de voturi modificarea Legii Sportului prin care echipele vor fi obligate să folosească în permanență în competițiile interne oficiale minimum 40% sportivi români.
"Ponderea de participare a sportivilor de performanță români, la nivel de seniori și tineret, la competițiile sportive naționale oficiale nu poate fi mai mică de 40% din totalul de sportivi participanți care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă", prevede articolul 37.1 introdus în Legea Sportului.
Conform modificărilor, legea se va aplica începând cu sezonul competițional 2026-2027. Pentru încălcarea cotei de 40% sportivi români, cluburile vor fi amendate cu sume de la 500.000 la 1.000.000 de lei.
Cota de 40% sportivi români a fost introdusă inițial printr-un ordin de ministru, emis de fostul ministru al Tineretului și Sportului, Eduard Novak, în 2022. Măsura, care a avut ca scop creșterea bazei de selecție a sportivilor români în perspectiva convocării la loturile naționale, nu a fost însă respectată decât în mică măsură de cluburile sportive.