Bărbatul care a furat sâmbătă de pe un aeroport din Ungaria un avion Cessna cu care a zburat spre centrala nucleară de la Paks, declanșând un incident de securitate, a spus în timpul audierilor de la poliție că era foarte beat atunci când a făcut asta și nu-și amintește mare lucru din toată întâmplarea. De asemenea, el a mai spus că nu a pilotat niciodată un avion, nu a urmat niciun curs în acest sens și nici măcar nu are permis de conducere auto.
Un caz desprins parcă dintr-un film a avut loc în Ungaria, unde un tânăr de 24 de ani, aflat în stare de ebrietate, a furat un avion de mici dimensiuni de pe aeroportul din Kalocsa și a reușit să decoleze fără să fi avut vreodată pregătire de pilotaj. Mai mult, acesta a pătruns în spațiul aerian al centralei nucleare de la Paks, determinând ridicarea de la sol a unor avioane de luptă Gripen.
Cum a reușit să piloteze avionul rămâne, deocamdată, un mister. Potrivit propriilor declarații, bărbatul nu are nici măcar permis de conducere și nu a pilotat vreodată un avion, nici în realitate, nici pe calculator sau pe un simulator, potrivit Blikk.
A furat avionul și a intrat în spațiul aerian al centralei nucleare
Incidentul s-a petrecut sâmbătă dimineața, pe aeroportul din Kalocsa. Róbert, în vârstă de 24 de ani, ar fi furat un avion Cessna, deși nu avea nicio experiență în domeniul aviației.
Tânărul a reușit să pornească aeronava și să decoleze. La un moment dat, a pătruns în spațiul aerian al centralei nucleare de la Paks, ceea ce a determinat autoritățile să reacționeze de urgență. Avioane de luptă Gripen au fost ridicate de la sol pentru a intercepta aeronava.
Până când acestea au ajuns însă în zonă, tânărul efectuase o aterizare forțată într-un lan de floarea-soarelui.
Incidentul nu l-a făcut să renunțe. După aterizare, bărbatul ar fi încercat să fure și un autoturism de pe un drum public. De această dată, tentativa a eșuat, iar polițiștii au intervenit și l-au reținut.
Róbert a petrecut o zi în spital, după care a fost audiat în calitate de suspect pentru sustragerea ilegală a unui vehicul și tentativă de tâlhărie.
Mama lui a încercat să-l ascundă de camerele de filmat
Luni după-amiază, tânărul a fost adus la Judecătoria din Szekszárd, încătușat și escortat de polițiști. Cu părul vopsit în galben, Róbert și-a acoperit fața cu o foaie de hârtie în momentul în care a coborât din mașina poliției.
La fața locului îl aștepta mama lui. Femeia s-a apropiat de fiul ei și a încercat să-l protejeze cu propriul trup de camerele jurnaliștilor. Gestul ei a arătat clar că îi este alături, în ciuda gravității acuzațiilor.
Potrivit presei maghiare, femeia i-ar fi spus fiului său doar atât: „Ai grijă de tine”.
Judecătorul de instrucție a decis că tânărul trebuie să rămână în continuare în arest.
„Parchetul a solicitat arestarea preventivă a suspectului din cauza riscului de fugă, a riscului de influențare a probelor, precum și a posibilității de a comite din nou infracțiuni”, a declarat pentru Blikk dr. Páli Péter, purtătorul de cuvânt adjunct al Parchetului General al comitatului Tolna.
„Nu am pilotat niciodată nici măcar pe un simulator”
În timpul audierilor, Róbert ar fi susținut că nu își amintește aproape nimic din ceea ce s-a întâmplat, pentru că era extrem de beat.
Potrivit informațiilor obținute de presa maghiară, tânărul le-ar fi spus anchetatorilor că nu are permis de conducere și că nu a pilotat niciodată un avion. Nici măcar virtual, pe calculator sau într-un simulator de zbor.
Declarația ridică însă și mai multe semne de întrebare cu privire la modul în care a reușit să pornească avionul, să decoleze, să-l mențină în aer și, în cele din urmă, să efectueze o aterizare de urgență fără să provoace o tragedie.
„Un Cessna poate fi pornit relativ ușor”
Pilotul și expertul în aviație Pető György a încercat să explice pentru Blikk cum ar fi fost posibil ca un om neinstruit să pună în mișcare un astfel de avion.
„Aceste Cessna au fost concepute și dezvoltate astfel încât să poată fi utilizate inclusiv în cele mai izolate zone din America. De multe ori, cheia de contact este lăsată în avion, astfel încât hoțului probabil nu i-a fost foarte greu să-l pornească. Există chiar și modele care pot fi pornite prin simpla apăsare a unui buton”, a explicat specialistul.
Potrivit acestuia, există și programe de simulare a zborului care pot fi achiziționate cu bani relativ puțini și care permit unui utilizator să învețe noțiunile de bază necesare pentru operarea unui avion de mici dimensiuni.
Totuși, expertul atrage atenția că acest lucru nu înseamnă că o persoană fără pregătire poate pilota în siguranță o aeronavă.
„Pentru a decola și ateriza în siguranță sunt necesare multe cunoștințe și abilități. În cazul de față, nici decolarea, nici aterizarea nu au fost tocmai perfecte”, a precizat pilotul.
Obținerea oficială a unei licențe de pilotaj presupune, potrivit acestuia, un cost de ordinul mai multor milioane de forinți și un volum considerabil de timp dedicat pregătirii.
Între timp, anchetatorii continuă cercetările și verifică dacă tânărul ar putea fi responsabil și pentru alte infracțiuni comise în timpul incidentului.