Antena 3 CNN Externe Euronews: Pârâuri secate și cascade dispărute. Descoperiri din cel mai faimos defileu al Austriei

Euronews: Pârâuri secate și cascade dispărute. Descoperiri din cel mai faimos defileu al Austriei

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 23:33 15 Aug 2026 Modificat la 23:33 15 Aug 2026
Înainte, cascada Baerenschuetzklamm era una dintre cele mai frumoase locuri din Austria.

Valurile de căldură, lipsa zăpezii din timpul iernii și ploile puține din vară au secat cascadele din Baerenschuetzklamm, cel mai cunoscut defileu al Austriei. O jurnalistă Euronews a mers în excursie în această zonă și a descoperit-o într-o stare deplorabilă - apa din cascasdă, care atrage anual 40.000 de turiști, a dispărut. Cascadele au secat, iar pâraiele sunt atât de uscate încât poți merge prin albiile lor ca pe orice altă potecă.

Gerhard Jantscher, președintele secției Mixnitz a Clubului Alpin Austriac, Osterreichischer Alpenverein, a declarat pentru Euronews Earth că Alpii suferă din cauza încălzirii globale, a valurilor de căldură din timpul verii, a secetei și a lipsei de zăpadă și precipitații. Peisajul, format de-a lungul a sute de ani, se schimbă rapid.

„Până la sfârșitul lunii iulie, apa a încetat să mai curgă prin defileul Baerenschuetzklamm din cauza lipsei precipitațiilor. Sursa apei este pârâul Mixnitz, care izvorăște în Sommeralm și curge prin Teichalm către Baerenschuetzklamm. Regiunea depinde în mare măsură de precipitații, astfel încât zonele Sommeralm și Teichalm să poată absorbi apa și să o elibereze treptat în pârâul Mixnitz”.

Ar fi nevoie de cel puțin o săptămână de ploi constante pentru ca nivelul apei din Baerenschuetzklamm să își revină.

Un defileu spectaculos chiar și fără apă

Defileul rămâne minunat chiar și fără cascade. Mersul, sau mai degrabă cățărarea, printre și pe sub formațiuni stâncoase impunătoare și copaci dezvăluie forța brută a naturii. Traseul trece peste scări din lemn suspendate, construite în urmă cu peste 100 de ani, scrie Beatrix Asboth.

După un accident mortal produs în 2020, defileul a rămas închis până anul acesta. În această perioadă, autoritățile au cheltuit peste două milioane de euro pentru a face traseele mai sigure.

„Am început în 2021 planificarea măsurilor de siguranță și construcția sistemului de pasarele. Noi, secția Mixnitz a Clubului Alpin Austriac (OAV), am reușit să strângem aceste fonduri prin propriile eforturi pentru a face Bärenschützklamm din nou accesibil turiștilor”, a explicat Jantscher.

Baerenschuetzklamm a fost declarat monument al naturii în 1978. Din cauza condițiilor meteorologice, scările din lemn și chiar stâncile trebuie verificate în fiecare an.

„Sigi Wentner, vicepreședinte și responsabil al serviciului de salvamont, și cu mine coordonăm proiectul Baerenschuetzklamm și facem această muncă în mod voluntar.

„Ce ne rezervă viitorul? Trebuie să consultăm experți geologi, ceea ce facem în fiecare primăvară, pentru a înțelege comportamentul versanților stâncoși, al copacilor și al apei și pentru a putea interveni dacă apar schimbări. În fiecare an, Baerenschuetzklamm este supus unei inspecții geologice și tehnice de către autoritățile competente și primește aprobarea oficială pentru accesul public”, a spus Jantscher.

Schimbările climatice și lipsa precipitațiilor

Înainte ca efectele schimbărilor climatice să devină tot mai evidente, precipitațiile, sub formă de ploaie sau zăpadă, erau abundente în munți, depășind aproape peste tot 1.000 de milimetri pe an și ajungând adesea la 1.500 de milimetri. Iarna este de obicei cel mai secetos anotimp în Alpii austrieci, iar vara cel mai ploios, datorită furtunilor de după-amiază.

Anul acesta, la fel ca în întreaga Europă, au existat valuri prelungite de căldură și puține precipitații. Potrivit GeoSphere Austria, între 1 ianuarie și 30 iunie 2026, cantitatea de precipitații din țară a fost cu 27% sub media pe termen lung. Luat separat, acest lucru nu ar fi deosebit de neobișnuit. În unele regiuni ale țării, însă, nu s-au mai înregistrat condiții atât de secetoase din 1885.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole