"S-a întâmplat o minune și am fost foarte aproape de a rămâne imobilizat. Nu știu cât de tare sunt eu, eu mă bucur că am oameni ca voi pe lângă mine, în momente în care nici nu știam că am mare nevoie de ajutor. Eu m-am trezit conștient undeva la două săptămâni după accident. Mă simt extraordinar să știu că sunt înconjurat de astfel de oameni.
Am plecat de acasă. Era undeva ora 5-6, vineri, când știm cu toții că în București e dezastru, e blocaj în trafic. Am preferat să plec cu motocicleta pentru că eram răcit, trebuia să ajung la farmacie să iau niște medicamente și să mă întorc din nou acasă. Am luat motocicleta pentru că fentam puțin traficul și găseam și mai ușor loc de parcare unde aveam nevoie. Din păcate, traficul m-a fentat pe mine. O mașină m-a atins, încă nu e foarte clar, și am ajuns pe contrasens, unde am fost lovit de o altă mașină. Am trecut prin parbrizul celei de-a doua mașini.
Acum, după toată experiența aceasta, nu am urât o secundă motocicleta. De fapt, mint. La un moment dat, în spital, când se vorbea în jurul meu despre accident, am urât motocicleta. Dar mi-am asumat că exista posibilitatea să am la un moment dat să se petreacă și un accident".
Tânărul care a privit moartea în ochi