Expert, despre conflictul din Iran: „Suntem într-un moment în care și războiul a revenit ca o practică importantă a marilor puteri”

Lumea în care am crescut, cu ONU, tratate internaționale și ideea că există reguli care îi protejează și pe cei mici în fața celor mari, nu mai este la fel de solidă ca acum câțiva ani. Ordinea globală construită după al Doilea Război Mondial, sub umbrela Statelor Unite, este astăzi contestată deschis de puteri precum China și Rusia. Iar pentru România, această dezbatere este una care contează, în interiorul unui sistem ce ne garantează suveranitatea. În afara lui, rămâne doar raportul de forțe.

Dr. Ștefan Cibian este director executiv și Research Fellow la Centrul pentru Afaceri Globale și Postdezvoltare din cadrul Institutului de Cercetare Făgăraș și cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) a Universității Babeș-Bolyai. Este specializat în guvernanță globală, dezvoltare internațională, relații dintre state și analizează de ani buni modul în care funcționează sistemul multilateral și cum sunt afectate societățile de conflicte, transformări tehnologice și presiuni geopolitice.

Într-un interviu exclusiv pentru Antena3.ro, dr. Ștefan Cibian explică de ce momentul pe care îl traversăm este unul foarte important. Acțiunile recente ale SUA în Iran arată că războiul a revenit în prim-planul relațiilor internaționale, fiind folosit drept un instrument de presiune și negociere între marile puteri. Nu, diplomația n-a dispărut, însă nu mai este singurul limbaj folosit în aceste zile.

Iar discuția merge dincolo de confruntările dintre state. Dr. Cibian atrage atenția că noi, în România, tindem să privim Orientul Mijlociu printr-o lentilă simplificatoare, aproape exclusiv religioasă. Realitatea este mult mai complexă. Schimbările climatice, presiunea demografică, lipsa oportunităților economice și traumele colective ale conflictelor repetate sunt factori care alimentează frustrare și radicalizare. Dacă ignorăm aceste dimensiuni, riscăm să nu înțelegem nimic din ce se întâmplă acolo.

Tot el explică și cât de grea este reconstrucția societăților afectate de violență. Nu vorbim doar despre infrastructură sau ajutoare financiare, ci și despre cum gestionezi ura cultivată ani sau decenii la rând. România știe cât de complicat este acest proces. La 36 de ani de la Revoluție, încă ne confruntăm cu rupturi profunde în întreaga societate și cu dificultatea de a ne așeza pe un teren comun. Iar vindecarea unui stat nu se face prin decret. Și nici peste noapte.

Reporter: Vedem că marile organizații internaționale, precum ONU, par tot mai neputincioase în fața acestui conflict. S-au schimbat „regulile jocului” la nivel mondial? Mai are cineva puterea să impună pacea? Sau gata, s-a terminat cu diplomația?

Ștefan Cibian: La acest moment, sistemul global multilateral bazat pe reguli este pus la încercare. Pentru România, însă, este foarte important ca acest sistem să reziste. De ce? Deoarece suveranitatea unor state precum România este garantată în cadrul acestui sistem, nu în afara lui. Dreptul internațional și instituțiile internaționale curente se bazează pe suveranitatea tuturor statelor (indiferent dacă sunt mari puteri sau nu) și au creat un cadru în care fiecare stat recunoscut de comunitatea internațională are anumite drepturi și obligații.

Este important să ne amintim că acest sistem global este modelat după puterea centrală care l-a generat, Statele Unite ale Americii (SUA). Deși vorbim despre un sistem unipolar în care SUA se manifestă ca hegemon (putere principală), acestea au permis dezvoltarea organizațiilor internaționale și a diplomației deschise – președinții F.D. Roosevelt și H. Truman au jucat un rol esențial în conturarea sistemului global actual.

F.D. Roosevelt, prin cele 14 puncte enunțate la finalul Primului Război Mondial, a pus bazele diplomației deschise, a promovat dreptul la autodeterminare și a impulsionat cooperarea internațională.

H. Truman, prin cele patru puncte enunțate în 1949, a pus bazele asistenței internaționale pentru dezvoltare, a accentuat susținerea SUA pentru Organizația Națiunilor Unite și a exprimat importanța colaborării între țările care protejează libertatea cetățenilor. În acest sens, gândirea care a caracterizat evoluția sistemului global este una relativ democratică, SUA fiind o țară democratică. Atât timp cât SUA vor rămâne o putere democratică, acest sistem are șanse să reziste.

Provocările pentru acest sistem global vin din trei direcții: competiția din partea unor puteri autoritare, emergența unor provocări globale legate de tehnologie și climă, și dinamica internă a SUA.

Competiția din partea puterilor autoritare, precum China și Rusia, este din ce în ce mai puternică, reușind prin intermediul unui război hibrid cu o componentă cognitivă importantă să destabilizeze un număr crescând de democrații, inclusiv SUA și UK. Transformările tehnologice permit utilizarea unor instrumente digitale (platforme sociale, de exemplu) ca arme în cadrul acestui război, contribuind la polarizarea societăților democratice și la emergența unor valuri semnificative de populism și extremism.

De asemenea, războiul Rusiei contra Ucrainei indică faptul că aceste puteri își doresc nu doar să devină importante în cadrul sistemului global, ci să îl transforme după propriile valori autoritare, valori care nu recunosc libertățile existente în prezenta ordine mondială, cu precădere suveranitatea statală, care presupune integritatea teritorială a unui stat.

Administrația Trump a luat o serie de decizii care aduc confuzie cu privire la poziționarea SUA față de această ordine globală multilaterală. Pe de o parte, SUA s-au retras din peste șaizeci de organizații internaționale, au limitat semnificativ ajutorul pentru dezvoltare, inclusiv pentru procesele de democratizare, și au exprimat pretenții teritoriale (Groenlanda, etc.) – aspecte care contravin fundamental valorilor și practicilor care caracterizează ordinea globală multilaterală bazată pe reguli.

Pe de altă parte, SUA par să își dorească să destabilizeze regimurile autoritare precum cele din Venezuela și, acum, Iran. SUA, prin acțiunile din ultimele săptămâni, arată, de asemenea, că pot ataca regimurile politice autoritare, trimițând un semnal puternic tuturor țărilor care afectează negativ interesele lor, demonstrând o politică intervenționistă la nivel global și apărându-și poziția de hegemon în cadrul sistemului global.

Cum toate aceste tendințe sunt în desfășurare, nu este posibil la acest moment să știm dacă acest sistem global va rezista sau nu. Este important să urmărim aceste tendințe și să observăm transformările care au loc.

Per ansamblu, suntem într-un moment în care diplomația joacă un rol extrem de important, dar în care și războiul a revenit ca o practică importantă a marilor puteri și nu numai. Următorii ani ne vor permite să înțelegem mai bine dacă utilizarea războiului va continua ca o practică principală a marilor puteri sau vom reveni la un cadru bazat preponderent pe diplomație.

Reporter: Cum arată viitorul pentru un tânăr de 20 de ani din Orientul Mijlociu în 2026? În timp ce noi, în Europa, vorbim despre digitalizare și sustenabilitate, la ce mai poate visa un tânăr de acolo? Există riscul să se piardă generații întregi de tineri în favoarea extremismului?

Ștefan Cibian: Din nefericire, tinerii se pierd în favoarea extremismului în multe țări, inclusiv în România. Indiferent de nivelul de dezvoltare economică, impactul extremismului rămâne puternic și generează polarizare, frustrare și nemulțumire.

De asemenea, procesele de digitalizare și sustenabilitate sunt esențiale la nivel global, fiind relevante și în contextul Orientului Mijlociu. Din aceste perspective, viitorul pentru tinerii din Orientul Mijlociu, dar și din alte regiuni ale lumii, va fi unul dificil.

Societățile din Orientul Mijlociu sunt preponderent societăți tinere, cu un procentaj important de tineri la nivelul populației. Acest lucru generează anumite nevoi specifice legate de educație și inserția tinerilor pe piața muncii, precum și de procesele politice și de incluziune a tinerilor în luarea deciziilor, un aspect dificil pentru unele culturi.

În Orientul Mijlociu, avem un număr de aproximativ 17 țări care sunt diferite, iar fenomenul războiului le afectează în mod diferit. Avem țări care au fost în război până de curând, altele care sunt în război acum și altele care, în general, reușesc să fie mai puțin afectate de acest fenomen. Desigur, viitorul tinerilor diferă mult în funcție de prezența sau absența conflictului armat.

Procesul de digitalizare are, de asemenea, un impact asupra tuturor aspectelor ce țin de manifestarea unei societăți, inclusiv asupra fenomenelor politice și economice. Din acest punct de vedere, nu există mari diferențe între regiunile lumii, influența rețelelor sociale, a campaniilor politice și a radicalizării online fiind prezentă, într-o anumită măsură, în toate țările. 

De asemenea, impactul inteligenței artificiale va afecta tinerii din toate țările, inclusiv din regiunea Orientului Mijlociu, transformând substanțial piața muncii.

Aspectele de sustenabilitate sunt esențiale pentru țările din Orientul Mijlociu, provocările climatice fiind o provocare constantă și la fel de importantă ca războiul – nu în ultimul rând, pentru că și schimbările climatice pot genera conflicte. Acestea impulsionează migrația și pot aduce, de asemenea, un impact aparte asupra economiei prin transformarea mediului înconjurător.

În contextul Iranului, situația tinerilor va depinde de regimul pe care țara îl va avea la finalul războiului și modul în care acesta va relaționa cu  restul lumii și, în primul rând, cu propria societate.

Reporter: Înainte de această escaladare, se vorbea despre mari coridoare economice care să lege India de Europa prin Orientul Mijlociu. Mai sunt aceste proiecte realiste sau am intrat într-o eră în care singura „afacere” profitabilă în regiune rămâne comerțul cu arme?

Ștefan Cibian: Comerțul cu arme a fost și va rămâne o componentă importantă a economiei mondiale, indiferent de tipul de sistem global pe care îl vom avea, la fel ca resursele naturale și rutele pentru transportul energiei.

Tipul de relații între state este cel care determină cum se vor modifica rutele pentru transportul energiei, iar războaiele joacă un rol important în această dinamică. Putem vedea cum, de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, țările europene au redus semnificativ sau au renunțat la cumpărarea de resurse naturale din Rusia.

În contextul războiului din Iran, vedem cum printre primele ținte se regăsește și infrastructura energetică. Închiderea Strâmtorii Ormuz, de asemenea, afectează în mod semnificativ transportul în general și, în special, transportul de petrol și gaz natural lichefiat, generând o creștere a prețurilor acestora. Cum se vor reconfigura rutele și infrastructura de transport va depinde de evoluția războiului și a relațiilor între țările implicate.

Comerțul cu arme este important, dar putem vedea că o serie de războaie și confruntări sunt mai degrabă legate de resursele energetice și minerale; astfel, acestea se prefigurează ca fiind printre cele mai importante la acest moment. De asemenea, pe măsură ce vor avansa schimbările climatice, securitatea alimentară va crește în importanță.

Reporter: Simplist, pentru noi, pacea înseamnă pur și simplu lipsa bombelor. Însă, din experiența dumneavoastră în guvernanță, cum se reconstruiește o societate în care ura a fost cultivată decenii la rând? Mai pot acești oameni să redevină, pur și simplu, vecini?

Ștefan Cibian: Regimurile totalitare, crimele împotriva umanității, genocidul, toate reprezintă traume colective care aduc cu sine o reorganizare a societății. Astfel de experiențe lasă urme adânci la nivel individual și colectiv.

Experiența României este importantă în acest sens, având în vedere acțiunile regimului comunist-totalitar care a luat sfârșit în 1989. Putem spune, așadar, că societatea românească este bine poziționată pentru a înțelege o astfel de dinamică și că, deși au trecut mai mult de 36 de ani de la finalul regimului, puțini pași s-au făcut pentru a transcende clivajele din societate generate de regimul respectiv. Există astfel o dificultate în a discuta și a adresa astfel de provocări, atât în România, cât și în alte societăți.

Trebuie să reținem că atât ura, cât și cooperarea și aprecierea reciprocă la nivel colectiv sunt generate prin discursuri publice, politice, pe social media, în mass media și în comunități. Astfel, liderii publici, politicienii, jurnaliștii, liderii din societatea civilă, influencerii și utilizatorii activi de social media  sunt principalele voci care pot contribui fie pentru aplanarea urii și a conflictelor, fie pentru accentuarea acestora.

Cel mai bine este să nu se ajungă într-un astfel de context. Dar dacă s-a ajuns, este desigur posibil să se transforme relațiile la nivel societal.

Procesele de vindecare în urma unor regimuri totalitare sau conflicte violente sunt extrem de complexe. Acestea nu sunt imposibile, deși sunt dificil de realizat din interior și de susținut din exterior. Astfel de procese de vindecare necesită uneori o implicare constantă pe durate lungi, implicând multiple generații și necesitând o transformare educațională și identitară.

Exemplul transformării relațiilor franco-germane după Al Doilea Război Mondial și rolul jucat de Uniunea Europeană este un exemplu des menționat.

De asemenea, putem să avem în vedere țările care au trecut prin procese de democratizare după experiența unor regimuri autoritare sau totalitare. Un factor comun în aceste exemple este determinarea la mai multe niveluri în societate de a obține o transformare și realizarea muncii necesare pentru ca această transformare să fie una reală.

Reporter: De asemenea, cum, cu ce și cu cine se reconstruiește o comunitate pe care vrem să o dezvoltăm?

Ștefan Cibian: Cu oameni, în primul rând. Dezvoltarea nu poate să existe și să fie sustenabilă decât prin implicarea societății, deoarece procesele de dezvoltare implică o transformare a modului de viață în societate.

Dacă vorbim de creșterea capitalului uman, este importantă prezența la școală. Dacă vorbim despre pace, este important ca oamenii din societate să nu creeze conflicte violente și să nu aibă un comportament violent. Dacă vorbim despre dezvoltarea unei economii de piață, este important să avem antreprenori care dezvoltă afaceri de succes.

Toate aceste procese sunt susținute prin politici publice și, uneori, prin programe de asistență pentru dezvoltare, dar aceste politici și programe nu pot să producă transformări reale dacă nu sunt acceptate și integrate de populație.

La acest nivel există încă provocări importante, multiple procese de dezvoltare nereușind să implice suficient societatea. Această carență este probabil cea care generează cel mai adesea eșecul politicilor și programelor de dezvoltare.

Reporter: Pe vremuri, România avea o relație privilegiată cu multe state din Orientul Mijlociu. Mai avem noi, ca țară sau ca parte a UE, vreun rol real de jucat în mediere, sau am devenit simpli spectatori la un conflict decis de marile puteri?

Ștefan Cibian: În perioada comunistă, România a avut relații puternice cu țările din Orientul Mijlociu și Africa. Dacă relațiile României cu țările africane au fost mai degrabă limitate în ultimele decenii, până la vizita prezidențială din 2023 și lansarea Strategiei România – Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare și educație, relațiile României cu țările din Orientul Mijlociu au continuat să fie o prioritate pentru politica externă română, existând o implicare reală în dezvoltarea acestora.

România reușește, în general, să mențină relații atât cu Israelul, cât și cu țările arabe, prezența președintelui Dan la prima reuniune a Consiliului pentru Pace demonstrând, între altele, importanța Orientului Mijlociu pentru politica externă a României.

Reporter: Care este cea mai mare greșeală de înțelegere pe care o facem noi, românii, când privim spre Orientul Mijlociu? Ce nu înțelegem despre mentalitatea și nevoile acelor oameni?

Ștefan Cibian: Principala prejudecată pe care o percep în contextul societății române este de a judeca relațiile cu țările din Orientul Mijlociu, în principal, prin prisma religiei.

O astfel de abordare ne limitează interesul și abilitatea de a explora similaritățile și aspectele care ne aduc împreună, precum și capacitatea de a învăța unii de la ceilalți, cu impact asupra relațiilor culturale și economice. 

Un alt aspect pe care nu îl avem suficient în vedere despre regiune este impactul climei și al geografiei asupra societății, economiei și proceselor de dezvoltare. Mai specific, având o climă temperată în România, nu ne este ușor, de exemplu, să ne imaginăm impactul deșerturilor și zonelor semideșertice asupra unor fenomene precum sărăcia.

Reporter: Dacă ne uităm pe harta plină de zone roșii de conflict, avem pe undeva vreo „insulă” de stabilitate? Ori vreun model de bună guvernanță în regiune, care ar putea oferi o soluție pe termen lung? Există vreo cale de ieșire din acest cerc al violenței? Și dacă da, care ar fi? Ce poate face Europa, concret, în acest moment?

Ștefan Cibian: Soluțiile pe termen scurt sau lung trebuie să fie ancorate în realitățile locale. Fiecare societate este suficient de complexă, la fel fiind și relațiile între statele din regiune, pentru a necesita o atenție particulară. 

Provocarea cu care ne confruntăm este dorința de replicare a unor modele de guvernanță (adesea vestice) care nu sunt compatibile cu dinamica de guvernanță locală. Calea de ieșire este să lucrăm cu dinamica de guvernanță locală, pentru a dezvolta sisteme politice coerente și pentru a asigura o conexiune consolidată între stat și societate.

Uniunea Europeană este deja implicată semnificativ în Orientul Mijlociu. Relațiile Uniunii Europene cu Vecinătatea Sudică sunt vizate de o politică de amploare și consolidată, care pune accent pe relațiile economice, politice și de dezvoltare.

În această abordare, o carență semnificativă este deschiderea Uniunii Europene și a statelor membre de a învăța de la țările partenere din Orientul Mijlociu, de a dezvolta un parteneriat egal, care nu se poate realiza decât prin implicarea actorilor din comunitățile locale, autorități publice, companii, societate civilă, media și alți actori, în vederea construirii unor relații de durată pe baza unor obiective sau provocări similare.

Desigur, un focus și mai mare pus pe a aduce împreună perspectivele statelor membre ar fi, de asemenea, foarte de ajutor. În acest moment, regiunea este afectată de multiple războaie și conflicte violente. Uniunea Europeană poate să investească mai mult în procesele de consolidare a păcii.

Dacă vedem dinamica violentă din Orientul Mijlociu ca reprezentând o degradare a sistemului global multilateral bazat pe reguli, atunci Uniunea Europeană ar trebui să își consolideze propria coerență instituțională și să limiteze impactul războiului hibrid asupra societăților europene pentru a-și păstra sistemele democratice și a nu ajunge într-o situație similară.

*Perspectivele exprimate aparțin expertului; acestea nu reprezintă o poziție instituțională