Antena 3 CNN Actualitate Cîţu dă vina pe PSD în cazul certificatului COVID: "Nu este mort, e la Camera Deputaţilor - nu a fost susținut"

Cîţu dă vina pe PSD în cazul certificatului COVID: "Nu este mort, e la Camera Deputaţilor - nu a fost susținut"

Florin Cîţu dă vina pe partenerii de la PSD pentru tergiversarea adoptării proiectului de lege privind Certificatul COVID, iniţiativă blocată la Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor.

de Gabriel Dano    |   

„Există un proiect de lege care (...) Nu este mort, e la Camera Deputaţilor, Din păcate nu a fost susţinut de actualii partenerii de coaliţie. Eu cred că e o variantă de compromis, e soluţia cea mai bună”. a afirmat Florin Cîţu, la TVR.

Întrebat dacă vor mai fi discuţi în următoarele şedinţe ale Coaliţie, preşedintele PNL a răspuns: „Întotdeauna va fi pe masa Coaliţiei. UDMR îl susţine, că l-au semnat cu mine”.

Florin Cîţu a precizat că în cazul Certificatului COVID tot ce contează este voinţa personală, apoi cea politică. Liderul PNL a amintit că a semnat alături de mai mulţi membri UDMR proiectul de lege şi l-au depus la Parlament, fără a se folosi de Guvern.

„E foarte simplu şi pentru domnul deputat (n.r. - Alexandru Rafila), dacă are un proiect. În Coaliţie voi aduce subiectul pe masă”, a completat Florin Cîţu. În prezent proiectul de lege este blocat la Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, acolo unde a ajuns la finalul lunii octombrie. Iniţiativa are mai multe zeci de amendamente depuse şi aşteaptă avizele de la comisiile de specialitate, apoi raportul comun al mai multor comisii.

 

Subiecte în articol: Florin Cîțu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”