Fostul căpitan și antrenor al naționalei Angliei, Kevin Keegan, a murit la vârsta de 75 de ani, la șapte săptămâni după ce a dezvăluit că fusese diagnosticat cu cancer în stadiul patru. „Cu imensă tristețe anunțăm că Kevin Keegan a decedat la vârsta de 75 de ani”, se arată într-un comunicat al familiei, adaugă The Guardian.
Familia lui Keegan a dezvăluit în ianuarie 2026 că acesta avea cancer, iar în iunie el însuși a dezvăluit că era în stadiul patru, cel mai avansat stadiu.
„Dublu câștigător al Balonului de Aur, Kevin a fost un soț, tată și bunic foarte iubit. Familia dorește să mulțumească incredibilei echipe medicale a lui Kevin pentru tot sprijinul acordat”, se mai arată în comunicatul citat de Guardian.
Keegan și-a început cariera la Scunthorpe înainte de a fi transferat de Bill Shankly la Liverpool pentru doar 33.000 de lire sterline în 1971, „Regele Kevin” câștigând titlul Premier League de trei ori, precum și Cupa FA, Cupa UEFA de două ori și Cupa Campionilor din 1977. Keegan este singurul jucător britanic care a câștigat două Baloane de Aur.
După cum el a recunoscut, nu avea un talent înnăscut, fiind fiul unui miner din sudul Yorkshire-ului care s-a antrenat din greu, a rămas umil și nu a evitat niciodată o provocare.
„Am învățat atât de multe de la Shanks. Obișnuia să spună: «Dacă aș fi măturător de drumuri, strada mea ar fi cea mai curată din cartier». Am luat asta în serios”, spunea el.
Keegan a fost desemnat de două ori Fotbalistul European al Anului în timp ce juca la clubul german Hamburg și s-a întors în Anglia pentru a juca la Southampton și Newcastle înainte de a se retrage ca jucător în 1984. A jucat în 63 de meciuri cu Anglia, marcând 21 de goluri, jucând la Cupa Mondială din 1982 și a fost ulterior și căpitanul echipei naționale.
A scris rubrici în ziare, a fost unul dintre primii jucători englezi care au avut propriile ghete de fotbal, a avut un palmares de succes și a devenit o vedetă de neegalat în emisiunea Superstars de la BBC. A fost imaginea publică a loțiunii aftershave Brut 33 din anii '70, alături de Henry Cooper. A devenit prieten apropiat cu un alt renegat al jocului, George Best.
„Îmi doream atât de mult să am abilitățile lui. Abilitatea lui era incredibilă. Am jucat împotriva lui Cruyff, Beckenbauer, Maradona. Dar tot spun că Besty a fost cel mai bun împotriva căruia am jucat”, i-a spus el lui Simon Hatterstone.
Keegan s-a retras din cariera sportivă la 33 de ani și s-a mutat în Spania, unde cele două fiice ale sale au crescut fără să știe că fusese fotbalist.
„A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea. Eram la cel mai înalt nivel și singura cale era în jos. Îl numesc muntele de sticlă: nu poți urca pe un munte de sticlă”, a declarat el pentru The Guardian în 2011.
În 1992, Keegan a făcut primul pas în conducerea fostului său club, Newcastle, conducând echipa în Premier League și ajungând aproape de titlul din 1995-96, dar ratând în fața lui Manchester United. Răspunsul său sarcastic „îmi place la nebunie” atunci când Alex Ferguson încerca să-l domine a devenit parte din tradiția fotbalului englez.
După ce a părăsit St James' Park în ianuarie 1997, a urmat o scurtă perioadă la Fulham înainte de a deveni selecționer al Angliei în 1999, preluand inițial postul în urma plecării lui Glenn Hoddle. Pe fondul unei campanii dezamăgitoare la Euro 2000, Keegan a demisionat în urma înfrângerii în fața Germaniei pe stadionul Wembley, după doar 20 de luni și 18 meciuri, câștigând doar șapte dintre ele: cel mai slab raport de victorii dintre toți antrenorii Angliei.
A urmat o perioadă la Manchester City, dar Keegan a părăsit clubul în martie 2005, anunțându-și inițial retragerea din fotbal, doar pentru a se întoarce emoționant la Newcastle în 2008. A doua perioadă a durat opt luni din cauza tensiunilor cu consiliul de administrație și proprietarul Mike Ashley În 2009, un tribunal i-a acordat lui Keegan despăgubiri de 2 milioane de lire sterline.
A fost deorat cu Ordinul Imperiului Britanic în 1982 pentru serviciile aduse fotbalului. În 2023, faptul că a pus la îndoială capacitatea fostelor jucătoare din naționala feminină a Angliei de a comenta incidentele din meciurile internaționale masculine l-a pus într-o situație delicată.
La un eveniment public din Bristol, el le-a spus spectatorilor: „Nu-mi place să ascult femeile vorbind despre echipa masculină a Angliei la meci, pentru că nu cred că este aceeași experiență. Am o problemă cu asta”.