Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: "Mai multă sănătate pentru bogați, mai puțină pentru cei sărăci! Așa înțelege puterea să guverneze"

Gabriela Firea: "Mai multă sănătate pentru bogați, mai puțină pentru cei sărăci! Așa înțelege puterea să guverneze"

Guvernarea de dreapta ia peste 250 de milioane de euro din sistemul public, și așa subfinanțat, pentru a-i da clinicilor private, acuză prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea: "Mai multă sănătate pentru bogați, mai puțină pentru cei sărăci! Vom ataca la CCR legea de aprobare a acestei OUG".

de Maria Zărnescu    |   

Fostul primar al Capitalei acuză că este, de fapt, o nouă tentativă de privatizare a sănătății.

"Mai multă sănătate pentru bogați, mai puțină pentru cei sărăci! Așa înțelege puterea #dedreapta să guverneze, luând peste 250 de milioane de euro din sistemul public, și așa subfinanțat, pentru a-i da clinicilor private. Astfel, rămân mai puțini bani la dispoziția spitalelor de stat, ceea ce înseamnă asistență medicală gratuită mai puțină și de o calitate mai proastă pentru marea majoritate a cetățenilor - cei care nu-și permit coplata la clinicile private.

Este, în fapt, încă o tentativă de privatizare a sănătății!

Anul trecut, în februarie, o încercare similară a fost oprită de Avocatul Poporului, care a atacat cu succes la CCR ordonanța guvernului.

În iunie, judecătorii CCR au decis în unanimitate că este neconstituțional ca spitalele private să acceseze fonduri publice de sănătate.

Abuzul actualei puteri, care a revocat din funcția de Avocat al Poporului pe Renate Weber, face acum imposibilă o nouă sesizare a CCR.

Vom ataca la Curtea Constituțională legea de aprobare a acestei OUG, însă acest lucru va fi posibil abia când va fi adoptată de ambele camere ale Parlamentului, înainte de promulgare", a scris Gabriela Firea pe Facebook. 

Subiecte în articol: Gabriela Firea guvern sănătate
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mircea Badea, despre femeia căreia îi datorează toată cariera