Anchetatorii germani suspectează un membru al serviciului rus de informaţii militare (GRU) că a participat la pregătirea atacului hibrid de la aeroportul din Leipzig, când o dronă încărcată cu explozibili a provocat panică acolo, relatează, sâmbătă, ziarul german Welt am Sonntag, citat de AFP și Agerpres.
Potrivit publicației germane, un rus numit Oleg Le, membru al GRU, este suspectat că a coordonat logistica planului de atac care viza aeroportul din estul Germaniei. Autorităţile au identificat, de asemenea, un al doilea suspect, un cetăţean bielorus pe nume Andrei Ka.
Aceste elemente au determinat Germania să acuze Rusia de implicare şi să anunţe mai multe măsuri, între care închiderea consulatului Rusiei la Bonn şi unui centru cultural rus la Berlin, potrivit ziarului. Rusia a negat orice implicare.
Anchetatorii cred că Oleg Le a ajuns în Germania din Turcia, iar apoi a plecat în Serbia de pe aeroportul din Berlin. El s-ar afla acum din nou în Rusia. Legăturile aeriene directe între Rusia şi Germania sunt suspendate de la declanșarea războiului.
Autorităţile ştiau, la sosirea sa, că Oleg Le avea legături cu GRU, dar el nu a fost plasat sub supraveghere după intrarea în Germania, potrivit Welt am Sonntag. Suspecţii au fost identificaţi datorită urmelor de ADN găsite pe aeroport.
Explozibilii utilizaţi în incidentul cu dronă ar fi putut fi transportaţi în Germania ascunşi în camioane care au trecut prin Bulgaria şi Serbia, potrivit publicației.
Drona a fost descoperită în cursul serii de 4 august în zona securizată rezervată operaţiunilor de transport de marfă pe aeroportul din Leipzig, în apropierea unui avion cargo ucrainean. Aeroportul din Leipzig serveşte drept platformă pentru transportul de material militar.
Un purtător de cuvânt al Agenției Federale de Protecţie a Constituţiei (BfV), serviciul de informaţii interne german, a declarat pentru AFP că nu poate comenta aceste informaţii „din cauza anchetei în curs”.
Germania, unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei, se confruntă cu o înmulţire a actelor de sabotaj, atacuri cibernetice şi alte tentative de atac, Rusia fiind principalul suspect.