Google a finanțat involuntar bugetul Uniunii Europene cu o sumă uriașă. După ani de zile de lupte juridice, gigantul american tech a plătit o amendă de 4,6 miliarde de euro blocului european, adică peste doi la sută din bugetul acestuia, relatează Politico.
Amenda-gigant a fost emisă în 2018 și este cea mai mare sancțiune de acest tip. Ea va fi adăugată la bugetul multianual care urmează să fie pregătit spre sfârșitul anului și va fi folosită pentru a finanța proiecte importante ale blocului.
UE a impus în 2018 amenda de 4,6 miliarde de euro, sumă care include dobânzile, în perioada în care Margrethe Vestager, responsabila europeană pentru concurență, își intensificase campania împotriva marilor companii americane din sectorul tehnologic.
Comisia Europeană a sancționat Google pentru încălcarea normelor de concurență, după ce compania a impus restricții producătorilor de telefoane inteligente care foloseau sistemul său de operare, Android.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța supremă a UE, a confirmat decizia la începutul acestei luni, după ce Google a contestat-o în instanță, deschizând în cele din urmă calea pentru plata amenzii.
Măsurile luate de UE împotriva marilor companii americane din sectorul tehnologic, care au atras în repetate rânduri amenințări cu represalii din partea lui Donald Trump, vor oferi un oarecare răgaz guvernelor confruntate cu dificultăți bugetare.
Banii nu vor ajuta, însă, la negocierile dificile aflate în desfășurare pentru următorul buget multianual, aferent perioadei 2028-2034.
Pentru finanțarea viitorului buget de 2.000 de miliarde de euro, Franța susține introducerea unei taxe aplicate marilor companii digitale americane, inclusiv Google, însă ideea este respinsă, printre alții, de Germania.
UE vs. Google
În cadrul procedurii bugetare anuale, guvernele statelor membre și Parlamentul European au ajuns anul trecut la un acord general privind distribuirea bugetului de 192 de miliarde de euro pentru 2026.
Pe parcursul anului, Comisia ar urma să propună modificări ale bugetului pentru a ține seama de noile estimări privind cheltuielile și veniturile. Următorul set de rectificări, care va fi prezentat în cursul acestui an, va include și cele 4,6 miliarde de euro plătite de Google, a precizat un oficial al Comisiei.
„Dacă autoritatea bugetară, adică Consiliul și Parlamentul European, nu decide altfel, această sumă va reduce contribuția datorată de statele membre și calculată pe baza venitului național brut”, a declarat oficialul.
Este o veste bună pentru statele UE, ale căror bugete naționale sunt supuse unor presiuni puternice din cauza prețurilor mai mari la energie și a unei creșteri economice sub așteptări.
Amenda plătită de Google ar putea aduce Germaniei economii de un miliard de euro, în condițiile în care această țară asigură singură aproximativ un sfert din bugetul total al UE. Suma oferă guvernului de la Berlin un „colac de salvare”, după ce raportul dintre deficit și produsul intern brut s-a apropiat în 2026 de limita de 3% stabilită de UE. Depășirea pragului ar putea determina Comisia să impună sancțiuni.
Presiunile bugetare sunt amplificate și de faptul că guvernele ar fi urmat să verse sume mai mari decât se estimase inițial, din cauza unor cheltuieli regionale peste așteptări.
Pe de altă parte, bugetul UE ar putea primi venituri suplimentare și din taxa vamală de trei euro introdusă în iulie pentru coletele ieftine care intră în blocul european. UE încasează 75% din aceste venituri, iar restul revine guvernelor naționale.