Antena 3 CNN Politică Grindeanu avertizează că e „foarte greu, dacă nu imposibil” să fie adoptată legea salarizării: „Sunt termene imposibile de îndeplinit”

Grindeanu avertizează că e „foarte greu, dacă nu imposibil” să fie adoptată legea salarizării: „Sunt termene imposibile de îndeplinit”

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 18:51 24 Aug 2026 Modificat la 18:51 24 Aug 2026
Liderul PSD spune că este "foarte greu, dacă nu imposibil” ca legea să fie adoptată de Parlament. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Sorin Grindeanu avertizează că nu mai este timp pentru adoptarea legii salarizării în forma discutată până acum, în condițiile în care Ministerul Muncii, Educației și Sănătății nu au ajuns încă la un punct de vedere comun. Liderul PSD spune că este "foarte greu, dacă nu imposibil” ca legea să fie adoptată de Parlament, să treacă de eventuale contestații la CCR și să fie promulgată, în condițiile unor „termene imposibile de îndeplinit”.

"Am avut o discuție cu Florin Manole. Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerul Muncii, Educației, Sănătății. Ședința nu s-a încheiat cu o concluzie. Nu pot să vă spun astăzi că avem o formă a acestei legi.

România are nevoie de o lege a salarizării, dar are nevoie de o lege care să fie dezbătută, discutată cu toți partenerii sociali, care să așeze pe baze de echitate, să fie echitabilă. Marea problemă a formelor de până acum a ținut de acest lucru, mi se pare foarte greu, dacă nu imposibil, să mai putem veni până mâine la o formă a legii care să ducă la aprobarea acestei legi și în Senat, să treacă și de posibile contestări la CCR și să ajungă să fie promulgată. Sunt termene imposibile de îndeplinit".

Sorin Grindeanu a mai spus că Guvernul nu are în acest moment nicio formă a legii agreată:  "Deocamdată nu avem nicio formă. Noi, cei de la PSD, așteptăm ca Guvernul să pice de acord pe o formă. Guvernul nu are în acest moment o formă. Lucrurile nu au fost agreate între Ministerul Muncii, Sănătății și Educației. Finanțele, de asemenea, trebuie să găsească resursele necesare. Legea are aceeași valoare cu aceeași lege care era să pice, legea integrității".

Negocieri la palatul Cotroceni

Amintim că negocierile pentru noua Lege a salarizării s-au decalat. Întâlnirea tehnică programată duminică, la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, între consilierul prezidențial Radu Burnete și specialiștii partidelor din fosta coaliție nu a mai avut loc și a fost amânată pentru luni.

Precizările apar în contextul în care mai multe federaţii sindicale vor organiza marţi, între orele 11:00 şi 13:00, o acţiune de protest în faţa Ministerului Muncii, principalele revendicări fiind creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 şi deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial şi naţional, potrivit unui comunicat al Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa.

Comisia Europeană a cerut Guvernului să găsească măsuri „compensatorii” pentru acoperirea cheltuielilor cu anvelopa salarială din noua variantă a Legii salarizării, au declarat surse oficiale pentru Antena 3 CNN. Potrivit unui răspuns al Comisiei, obținut de Antena 3 CNN, una dintre măsurile sugerate de Comisie este extinderea contribuției CASS pentru pensii. În prezent, CASS pentru pensii se aplică pentru veniturile mai mari de 3.000 de lei.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole