Antena 3 CNN Externe Guvernul a înfiinţat funcţia de ataşat de turism, care va reprezenta România în străinătate pentru promovarea ţării

Guvernul a înfiinţat funcţia de ataşat de turism, care va reprezenta România în străinătate pentru promovarea ţării

Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă, înfiinţarea funcţiei de ataşat de turism, în cadrul Ministerului Turismului (MT), cu rol de reprezentare a României în străinătate, în domeniul politicii turismului şi promovării produselor şi serviciilor turistice, precum şi a formelor de turism autohtone. 

Potrivit unui comunicat al guvernului, decizia reprezintă una dintre măsurile aprobate miercuri de executiv, prin modificarea şi completarea OG 58/1988, pentru o mai bună organizare şi desfăşurare a activităţii de turism în România. 

„Definirea funcţiei de ataşat de turism prin stabilirea în mod concret a competenţelor, rangului de reprezentativitate externă şi modalităţii de recrutare în vederea reprezentării intereselor României şi a sectorului economic al turismului la nivel internaţional vine în contextul desfiinţării reprezentanţelor de promovare turistică, urmare a recomandărilor Curţii de Conturi prezentate în Raportul de audit al performanţei fostei Autorităţi Naţionale pentru Turism. Potrivit ordonanţei, funcţiile de ataşat de turism pot fi ocupate, prin concurs sau examen, de angajaţi ai Ministerului Turismului, ai instituţiilor subordonate acestuia şi de personalul detaşat în minister”, precizează sursa citată. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: România strainatate guvern functie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are