Antena 3 CNN Actualitate Guvernul Cîțu, gafă uriașă pe banii românilor

Guvernul Cîțu, gafă uriașă pe banii românilor

Departamentele de Resurse Umane au fost date complet peste cap de o eroare a Guvernului Cîțu. Executivul a uitat să precizeze în hotărârea prin care a fost mărit salariul minim că intră în vigoare de la 2021.

de Gabriel Dano    |   

Astfel, nimeni nu știe cum să procedeze și să opereze această modificare: de la 1 ianuarie sau din 13 ianuarie, când a fost aprobat actul normativ, ceea ce înseamnă că oamenii primesc două salarii diferite pentru aceeași lună.

Guvernul ține în suspans milioane de români care primesc salariul minim pe economie, dar și pe angajatorii acestora. Nu a corectat încă această greșeală pe care a făcut-o în urmă cu câteva zile, mai exact pe 13 ianuarie, când a dat o OUG precizănd că salariul minim pe economie crește de la 2.230 de lei la 2.300 de lei, dar nu a precizat că se aplică legea de la 1 ianuarie 2021 și din momentul în care a fost publicată în Monitorul Oficial se ia în calcul că această lege este în vigoare, și anume din 13 ianuarie.

Acum reprezentanții Executivului promit să refacă ordonanța de urgență. Mai multe detalii, de la reporterul Antena 3 Alina Sorocean:

Subiecte în articol: salariu minim Guvernul Cîţu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia