Serviciile de informații germane au acuzat hackeri ruși că s-au infiltrat în routere de Internet pentru a obține informații sensibile, într-un atac recent, presupus a fi dirijat de Moscova, notează Euractiv. Astfel de acţiuni ale Moscovei ar fi avut loc în mai multe ţări, cu scopul de a obţine acces la informaţii militare. Ar fi fost vizate routerele fabricate de TP-Link.
Un grup asociat cu serviciile secrete militare rusești, cunoscut sub numele de APT28 sau Fancy Bear, a vizat routere „vulnerabile” din Germania și din alte zone, fabricate de compania de tehnologie TP-Link, au declarat aceștia.
Hackerii au avut ca scop „obținerea de informații militare, informații guvernamentale sau informații despre infrastructura critică”, a declarat serviciul de informații interne BfV. În cel mai recent caz, hackerii au vizat câteva mii de routere accesibile publicului, fabricate de TP-Link, o companie fondată în China, care are acum operațiuni globale.
Routerele atacate, înlocuite
Aproximativ 30 de dispozitive vulnerabile au fost identificate în Germania, potrivit agenției, care a declarat că emite un avertisment împreună cu alte agenții de informații, inclusiv FBI.
BfV a alertat operatorii routerelor presupus vizate în Germania, iar multe au fost înlocuite.
Germania, un susținător cheie al Ucrainei de la invazia la scară largă a Moscovei din 2022, este în alertă maximă din cauza presupuselor activități de spionaj, supraveghere cu drone și sabotaj rusesc, precum și a atacurilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare.