Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan: PNL intră la guvernare pentru stabilizarea finanțelor și relansarea investițiilor

Ilie Bolojan: PNL intră la guvernare pentru stabilizarea finanțelor și relansarea investițiilor

G.A.
<1 minut de citit Publicat la 16:26 28 Mai 2025 Modificat la 16:26 28 Mai 2025
Liderul PNL, Ilie Bolojan. FOTO: Hepta

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările de la Palatul Cotroceni, că formațiunea sa va sprijini viitorul guvern în aplicarea unui set de măsuri capabile să redea echilibru bugetului și să păstreze încrederea piețelor.

„Suntem într-o situație economică complicată, în care avem un deficit mare, care se apropie de cel de anul trecut, pe care nu-l mai putem duce o lungă perioadă de timp”, a subliniat liderul liberal, avertizând și asupra „creșterii accelerate a datoriei” și a riscului depășirii pragului de 60 % din PIB.

Bolojan a anunțat că soluțiile susținute de PNL vizează reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, eliminarea sinecurilor, digitalizarea colectării fiscale și o prioritizare strictă a proiectelor publice.

„Urgentarea absorbției acestora este o componentă foarte importantă”, a spus el referindu-se la fondurile europene, indicând totodată necesitatea renegocierii unor jaloane din PNRR pentru a le aduce în zona realizabilului.

Detaliile pachetului, a precizat Bolojan, vor fi prezentate public în zilele următoare.

Etichete: Ilie Bolojan PNL guvern
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole