Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu uriaș în Bistrița-Năsăud! Totul a pornit de la o lumânare aprinsă pentru o persoană decedată

Incendiu uriaș în Bistrița-Năsăud! Totul a pornit de la o lumânare aprinsă pentru o persoană decedată

Locuinţa unei familii din comuna bistriţeană Spermezeu, care se pregătea de o înmormântare, a fost afectată, marţi, de un incendiu izbucnit de la lumânarea aflată la căpătâiul persoanei decedate, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Cristina Răcilă.

La locul solicitării au fost trimise două echipaje de stingere şi un echipaj de prim-ajutor al SMURD, însă serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din Spermezeu a intervenit prompt şi a reuşit să stingă incendiul înainte să ajungă pompierii.

La scurt timp după acest incident, primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, a lansat un apel public pe pagina sa de socializare, către consăteni, cărora le-a cerut să dea dovadă de solidaritate şi să ajute la repararea geamurilor şi la zugrăvirea încăperii afectate de incendiu până joi, când va avea loc înmormântarea.

"Se pare că un necaz nu vine niciodată singur! Pe Cerci, la familia Hales, unde badea Ion este decedat, a avut loc un incendiu şi familia are nevoie de solidaritate, vă rog ca de fiecare dată să dăm dovadă de unitate: reparare geamuri, zugrăvit şi altele. În această familie, joi este înmormântare", a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: familii locuinta
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de magistrați au picat testul psihologic